Crucea Roșie Călărași a lansat oficial proiectul „Rețeaua Inimilor Active”, o inițiativă de amploare finanțată de Crucea Roșie Română și dedicată comunităților din întreg județul. Proiectul își propune să dezvolte o rețea extinsă de sprijin, educație și intervenție rapidă în domeniul sănătății și primului ajutor.
Potrivit reprezentanților organizației, acesta este cel mai mare proiect derulat până acum la nivel județean de filiala Călărași, fiind structurat pe patru direcții principale de acțiune.
Unul dintre obiectivele importante îl reprezintă împărțirea județului în opt microregiuni și înființarea unui hub central în fiecare dintre acestea. Totodată, proiectul prevede amenajarea a 40 de puncte de prim ajutor în 40 de localități din județ, ceea ce va facilita accesul populației la informații și servicii de bază în situații de urgență.
De asemenea, fiecare unitate școlară implicată va beneficia de pregătirea unui cadru didactic în domeniul primului ajutor, iar campaniile de prevenție și informare vor aborda teme importante precum vaccinarea, sănătatea reproducerii, drepturile pacienților și accesul la servicii medicale.
Lansarea proiectului a reunit numeroși reprezentanți ai instituțiilor publice și ai sistemului medical din județ. Printre invitați s-au aflat președintele Crucii Roșii Române, Camelia Șucu, consilierul Adriana Halpert, viceprimarul municipiului Călărași, Gheorghe Stoian, reprezentanți ai Prefecturii Călărași, ai Direcției de Sănătate Publică, Casei Județene de Asigurări de Sănătate și Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială.
Reprezentanții Crucii Roșii Călărași au transmis mulțumiri partenerilor instituționali, sponsorilor și voluntarilor implicați în dezvoltarea proiectului, subliniind că succesul acestuia depinde de colaborarea dintre autorități, personalul medical și comunitățile locale.
Prin „Rețeaua Inimilor Active”, Crucea Roșie Călărași își propune să creeze o infrastructură comunitară care să contribuie la creșterea gradului de educație pentru sănătate și la îmbunătățirea capacității de intervenție în situații de urgență în toate zonele județului.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.