Astăzi, 27 martie 2025, Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare „România Înainte”, formată din PSD, PNL și UDMR, a efectuat o vizită oficială în județul Călărași. În cadrul acesteia, s-a întâlnit cu reprezentanții locali ai partidelor componente: Vasile Iliuță, liderul PSD Călărași, și Ciprian Pandea, președintele organizației județene PNL.
Prima oprire a delegației a fost la Portul Turistic, o investiție majoră care se apropie de finalizare. Aici, oficialii locali i-au prezentat candidatului investițiile realizate în ultimii ani. Un punct de atracție a fost autobuzul plutitor, în valoare de 500.000 de euro, parte a unui proiect transfrontalier cu Bulgaria. Crin Antonescu a avut ocazia să exploreze acest mijloc de transport unic în România.
Ulterior, delegația s-a deplasat la Spitalul Județean de Urgență Călărași, unde a vizitat Unitatea de Primiri Urgențe. Doamna doctor Gheorghiță i-a prezentat dotările moderne ale unității și a discutat despre sistemul medical de urgență din județ. Deși infrastructura este bine pusă la punct, s-a menționat necesitatea unor ajustări pentru a îmbunătăți și mai mult serviciile oferite cetățenilor. Totodată, oficialii au vizitat și noul corp de spital care a fost ridicat lângă unitatea spitalicească.
Vizita a continuat la sediul organizației județene a PSD, urmată de o inspectare a Palatului Prefecturii, o clădire istorică aflată în proces de renovare, cu finalizare estimată pentru toamna acestui an. Crin Antonescu a apreciat eforturile depuse pentru conservarea patrimoniului cultural și pentru modernizarea infrastructurii administrative.
În încheiere, la Consiliul Județean Călărași, candidatul s-a întâlnit cu primarii din județ pentru a discuta strategia de campanie electorală. Crin Antonescu i-a încurajat pe edili să continue proiectele de dezvoltare locală și să colaboreze strâns pentru a asigura succesul coaliției „România Înainte” în viitoarele alegeri.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.