Creșa din Oltenița prinde contur: primarul Mihăiță Beștea promite finalizarea lucrărilor până în primăvara anului viitor

Creșa din municipiul Oltenița se află în plin proces de construire, după o perioadă lungă în care proiectul a fost abandonat de fosta administrație. Conform informațiilor publicate de canalsud.ro, noua clădire va oferi peste 100 de locuri pentru copii și va include săli de curs, dormitoare, bucătărie profesională, locuri de joacă, precum și spații auxiliare moderne.

Primarul Mihăiță Beștea a explicat că la preluarea mandatului terenul era doar o groapă, iar pentru consolidare au fost aduse peste 12.000 de tone de pământ. „În urmă cu 10 luni, atunci când am preluat mandatul, aici era doar o groapă. Am reușit, împreună cu colegii din cadrul Primăriei Municipiului Oltenița, să aducem peste 12.000 de tone de pământ. Fundația acestuia teren nu permitea ridicarea construcției. Ca soluție transmisă de constructor, a fost adus pământ galben, care ulterior a fost tasat”, a declarat edilul pentru canalsud.ro.

Edilul a subliniat și impactul financiar redus al soluțiilor aplicate: „Cu toate lucrurile nerealiste care au fost spuse până acum, nu am cheltuit foarte mulți bani. Am semnat un contract pentru compactarea acestui teren pentru suma de aproximativ 600.000 de lei. Transportul pământului în această locație a fost doar 200.000 de lei”, a adăugat Mihăiță Beștea.

Finalizarea proiectului este prevăzută pentru primăvara anului 2026, astfel încât cei mici să poată începe noul an școlar 2026-2027 într-o clădire modernă.

„Este o nevoie a cetățenilor din municipiul Oltenița și, mai ales, a familiilor din localitate, ai căror membri sunt încadrați în câmpul muncii. Aceste familii au nevoie de un loc sigur și prietenos în care copiii să își poată petrece timpul”, a mai declarat Beștea, conform canalsud.ro.

Primarul a mai precizat că dialogul cu constructorul este constant, iar autoritățile locale susțin că proiectul nu va fi afectat de măsurile bugetare luate la nivel național. Investiția este derulată prin Compania Națională de Investiții.

Noua creșă din Oltenița va avea 110 locuri și dotări moderne, menite să răspundă nevoilor familiilor tinere din municipiu.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss