Connect with us

Știri

Copiii merituoși din Călărași, sprijiniți prin sport: proiect de înot gratuit pentru elevii din familii vulnerabile

Published

on

bazin didactic calarasi

Un proiect cu impact social major a fost lansat în municipiul Călărași, la inițiativa consilierei locale USR, Amelia Giurcan. Aceasta propune organizarea unor cursuri gratuite de înot dedicate elevilor cu rezultate foarte bune la școală, dar care provin din familii cu venituri modeste.

„Cred cu tărie că fiecare copil merită o șansă reală la dezvoltare. Prin acest program, oferim nu doar un acces egal la sport, ci și un semnal clar că performanța merită recunoscută și susținută”, a declarat consiliera locală.

Conform proiectului de hotărâre depus, 100 de copii vor beneficia de acces gratuit la cursuri de înot organizate la Bazinul de Înot al Municipiului. Participanții vor primi echipament complet – costum, cască, ochelari – și vor fi pregătiți de instructori autorizați, în condiții sigure și profesioniste.

Inițiativa urmărește nu doar promovarea unui stil de viață sănătos, ci și susținerea egalității de șanse în comunitate. „Sportul înseamnă disciplină, sănătate și încredere în sine – valori esențiale în formarea unui copil”, a subliniat Amelia Giurcan.

Advertisement

Proiectul urmează să fie discutat și votat în ședința ordinară a Consiliului Local din luna iunie. USR Călărași speră ca demersul să fie sprijinit de toți consilierii, indiferent de culoarea politică, într-un gest comun de susținere a viitorului orașului.