Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -3°C | Anul XI Nr. 548

Știri

Construcția Complexului Pescăresc din Jegălia avansează

Published

on

Construcția Complexului Pescăresc de educație și recreere ce a fost demarat în satul Iezeru, comuna Jegălia din județul Călărași a ajuns la peste 70%. Constructia nou propusă, ce va adaposti functiunea de centru multifunctional/complex pescaresc pentru educatie si recreere, va fi suspendata deasupra luciului apei, susţinuta pe piloni, la inaltimea de 1.5m faţă de fundul iazului.

Primarul Vasile Aurel: Va fi un loc unde cetățenii vor putea să de bucure de natură. Este vorba de o sală foarte mare, 4 apartamente de cazare, cu bucătărie și anexe. Un loc de prezentare și preparare a produselor piscicole cu un grătar unde se pot delecta 36 persoane. Începem să creem o zonă de pescuit și un parc modern incluse în circuitul turistic și piscicultura. Mai avemo firmă anume Marina Borcea cu restaurant, locuri pentru dormit.

Nivelul apei, în cea mai mare parte a anului, pe terenul studiat, este la 50 cm deasupra fundului Complexul multifunctional va cuprinde opt camere de cazare, o zona pentru servirea mesei si o zona de ponton pentru ce va deservi circulatia (inclusiv o zona pentru gratar).

Construcția nou propusă va fi susținută pe piloni din beton armat și va fi finisată cu lemn lamelar. Malul de vest al terenului studiat, pe unde se face si accesul in clădirea nou propusă, va fi sistematizat pe o latime de 5 m, astfel incat in aceasta zona sa se poata amenaja o parcare, un bazin vidanjabil si, eventual, un put forat la adancime. indicii urbanistici propuşi pentru terenul studiat sunt:

Advertisement
  • Suprafață teren studiat=10000mp;
  • Suprafaţa construită=345mp;
  • Suprafaţa desfăşurată=470mp

Perioada de implementare propusa este de aproximativ 2 ani. Capacitatea maxima a zonei de cazare este de 16 locuri. Capacitatea maxima a zonei de servit masa este de 36 locuri.

 

Bucătăria ce deservește salonul de mese, este prevazută a fi o bucătărie de tip catering. Mâncarea preparată in prealabil, într-o alta locație din comuna Jegalia, va fi adusă in bucătarie pe latura de sud-est a construcției nou propuse. Ulterior va fi depozitata in bucatarie, dupa care va fi incalzita (cea care necesita incalzire) si montata pe platouri. Alimentarea cu energie electrica se va realiza din reteaua electrica publica. Racordul electric la reteaua furnizorului se va face printr-un cofret de bransament. Distributia se realizeaza prin intermediul unui tablou electric T.E. , amplasat in parterul complexului; din acest tablou se alimenteaza toti consumatorii electrici.

Proiectul de racord electric la reteaua furnizorului se va comanda de beneficiar la unitatea de proiectare a furnizorului local.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Suc natural care alungă răceala și gripa rapid

Published

on

Schimbările bruște de temperatură favorizează apariția virușilor de răceală și gripă.

Iată o rețetă naturistă simplă, ieftină și foarte eficientă:

Suc anti-răceală și anti-gripă

Ingrediente:

Advertisement
  • 200 ml suc de roșii
  • 5 linguri suc de ceapă
  • sucul de la 1 lămâie proaspătă
  • 300 ml suc de sfeclă
  • sare după gust
  • miere după gust
  • piper negru proaspăt măcinat
  • 4 crenguțe mentă uscată

Preparare: Amestecă toate sucurile, adaugă menta, sare, piper și miere după gust. Lasă la temperatura camerei 2 ore, apoi scoate crenguțele de mentă.

Consumă: 50 ml între mese, până se termină cantitatea.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Statistici / Călărași: scăderi semnificative în industrie și construcții, șomaj în creștere. Radiografia economică a lunii noiembrie 2025

Published

on

Județul Călărași a încheiat luna noiembrie 2025 cu indicatori socio-economici care confirmă o perioadă dificilă pentru economie, potrivit datelor oficiale publicate de Direcția Regională de Statistică Călărași. Cele mai mari reculuri se înregistrează în industrie și construcții, în timp ce piața muncii continuă să resimtă presiuni, cu un număr mai mare de șomeri față de luna precedentă.

Industria, în declin accentuat

Producția industrială realizată în luna noiembrie 2025 a scăzut cu 26,2% comparativ cu luna octombrie, iar raportat la noiembrie 2024 declinul este de 3,3%. În perioada ianuarie–noiembrie 2025, industria județului a înregistrat totuși o creștere modestă de 1,7% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Structura producției industriale arată o pondere dominantă a industriei alimentare (26,6%), urmată de fabricarea substanțelor și produselor chimice (24,5%) și de alte ramuri industriale (12,5%). Industria construcțiilor metalice și fabricarea produselor din metal au contribuit cu 7,7% la total.

Advertisement

Salarii aproape stagnante

Câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 7.477 lei, iar cel net de 4.470 lei, valori aproape identice cu cele din luna precedentă. Comparativ cu noiembrie 2024, salariul net a crescut cu 3,1%. Cele mai mari câștiguri s-au înregistrat în servicii, iar cele mai mici în agricultură.

Efectivul salariaților la nivelul județului a fost de 50.731 persoane, în ușoară scădere față de luna precedentă, dar mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Construcțiile și autorizațiile, pe minus

În luna noiembrie 2025 au fost eliberate doar 31 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale, cu 3 mai puține decât în octombrie și cu 5 mai puține față de noiembrie 2024. Datele confirmă o încetinire a sectorului construcțiilor, resimțită deja de câteva luni.

Advertisement

Șomajul crește, tinerii și femeile – afectați

La finalul lunii noiembrie 2025, în județul Călărași erau înregistrați 4.550 de șomeri, în creștere cu 176 de persoane față de luna anterioară. Rata șomajului a ajuns la 5,8%, peste nivelul din noiembrie 2024.

Femeile reprezintă aproape jumătate din totalul șomerilor (49,7%), iar peste 90% dintre persoanele fără loc de muncă provin din mediul rural. Majoritatea șomerilor au studii primare, gimnaziale sau profesionale.

Demografie: mai puține nașteri, mai multe divorțuri

Din punct de vedere demografic, luna noiembrie 2025 a adus o scădere a natalității, cu 172 de nașteri, mai puține decât în luna precedentă. Numărul căsătoriilor a fost de 55, în timp ce divorțurile au crescut semnificativ, ajungând la 38 de cazuri.

Advertisement

Mortalitatea generală a fost de 289 de decese, în scădere față de luna anterioară, iar mortalitatea infantilă a fost zero.

Turism și prețuri

Turismul a avut o evoluție mixtă: numărul de sosiri în structurile de cazare a crescut ușor față de luna octombrie, însă a rămas sub nivelul din noiembrie 2024. Indicele de utilizare a capacităților de cazare a fost de 24,1%.

În ceea ce privește prețurile, inflația anuală la nivel județean s-a situat la 8,9%, iar indicele prețurilor de consum a crescut față de luna precedentă, în special pe segmentul serviciilor.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Traian Băsescu obține victoria în instanță: Administrația Prezidențială obligată să plătească indemnizația restanțată de peste 750.000 lei

Published

on

Curtea de Apel București, prin Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat miercuri o decizie favorabilă fostului președinte Traian Băsescu în procesul intentat Administrației Prezidențiale. Instanța a admis în totalitate cererea reclamantului și a anulat atât Ordinul nr. 55 emis în 2022, cât și adresa SG 6462 din 26 mai 2022, prin care fusese oprită plata indemnizației lunare prevăzute de lege pentru foștii șefi de stat.

Magistrații au constatat că măsurile administrative contestate au fost nelegale, astfel că au obligat pârâta – Administrația Prezidențială – să achite suma totală de 754.234,84 lei. Această sumă reprezintă indemnizația lunară netă cuvenită lui Traian Băsescu pentru intervalul 23 martie 2022 – 31 iulie 2025, calculată conform dispozițiilor legale în vigoare.

Pe lângă prejudiciul principal, instanța a mai obligat Administrația Prezidențială să suporte și cheltuielile de judecată în cuantum de 17.648 lei.

Hotărârea a fost pronunțată pe fond și nu este definitivă. Pârâta are dreptul să formuleze recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Decizia reprezintă un precedent important în materia drepturilor foștilor președinți ai României și readuce în atenție aplicarea uniformă a Legii nr. 406/2001 privind indemnizațiile acordate acestora.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading