Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 22°C | Anul XI Nr. 523

Știri

Comunicat de presă – senator Roxana Pațurcă

Published

on

Astăzi, 27 martie a.c., în cadrul ședinței de Grup am adresat o interpelare către domnul Ministrul al Sănătății Florian Bodog prin care am solicitat să mi se aducă la cunoștință soluțiile identificate de dumnealui, în urma vizitei de la Spitalul Județean Călărași, cu privire la reabilitarea și extinderea spitalului. Consider acest demers al meu necesar pentru a-i putea informa corect și pe cetățenii care așteaptă un răspuns în legătură cu situația dureroasă în care se află această unitate sanitară.  Vreau să vă asigur, dragi călărășeni, că în calitatea mea de Senator am făcut toate demersurile legale pentru a ajuta la soluționarea situației și în continuare fac tot ce îmi stă în putință să avem și rezultate pozitive ale acțiunilor noastre.  Tocmai din acest motiv am solicitat domnului Ministru un răspuns în scris, pentru a avea negru pe alb părerea unui specialist.

Totodată, doresc să adresez o rugăminte conducerii Consiliului Județean, deoarece domnul Bodog s-a arătat deschis colaborării cu județul nostru pentru a rezolva problema deficitului de personal medical, rog Președintele Consiliului Județean Călărași să se asigure că în cel mai scurt timp va ajunge la Ministerul Sănătății lista posturilor ce sunt scoase la concurs și oferta de angajare pe care Consiliul Județean o face viitorilor angajați. Domnul Ministru nu are nevoie de o listă a posturilor vacante, situația aceasta este deja cunoscută dânsului. De asemenea, insist asupra urgentării procedurilor de scoatere la concurs a posturilor, problema lipsei personalului medical este una ce necesită rezolvare acum, nu peste 3-4-6 luni. În ceea ce privește capitolul investițiilor, doresc ca noul management să fie atent supravegheat de către conducerea Consiliului Județean, astfel încât să se asigure că acest manager va trimite rapoarte actualizate la zi în legătură cu investițiile făcute în spital, dar și cu necesarul de investiții pentru îmbunătățirea situației și creșterea calității serviciilor medicale.

Dragii mei călărășeni, mi-am luat un angajament față de dumneavoastră că voi fi un promotor al actului medical de calitate din cel mai mare spital din Bărăgan și am să îmi respect acest angajament prin aducerea la normalitatea standardelor europene a situației Spitalului Județean Călărași.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Deputatul PSD Ion Samoilă, mesaj de Adormirea Maicii Domnului: „Să fim mai buni unii cu alții și să nu uităm că avem, întotdeauna, un sprijin în rugăciune”

Published

on

Cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, deputatul PSD de Călărași, Ion Samoilă, a transmis un mesaj de reflecție și încurajare către credincioși. Parlamentarul i-a îndemnat pe oameni să se oprească din goana zilnică și să își îndrepte gândurile spre credință, familie și cei dragi.

„Să fim mai buni unii cu alții, să ne păstrăm încrederea și să nu uităm că avem, întotdeauna, un sprijin în rugăciune”, a scris Ion Samoilă.

Acesta a subliniat că ziua de 15 august trebuie să aducă liniște sufletească, încredere în puterea credinței și speranță pentru un viitor mai bun. Totodată, deputatul a adresat urări de sănătate, împliniri și bucurii tuturor celor care își sărbătoresc onomastica, precum și un „La mulți ani” celor care poartă numele Sfintei Fecioare.

„Zi binecuvântată!”, și-a încheiat Samoilă mesajul.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Călărașiul, în sărbătoare de Ziua Marinei 2025 – paradă spectaculoasă, ateliere pentru copii și omagiu marinarilor

Published

on

Astăzi, municipiul Călărași a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a marca Ziua Marinei Române 2025, un eveniment cu semnificație aparte pentru comunitate, desfășurat pe malul brațului Borcea.

Locuitorii au aplaudat parada spectaculoasă a navelor, momentul culminant fiind apariția triumfătoare a Zeului Neptun. Atmosfera de sărbătoare a fost completată de concursurile pe apă și atelierele interactive organizate pe uscat, dedicate atât copiilor, cât și adulților.

Într-un moment solemn, a fost adus un omagiu eroilor marinari prin lansarea pe apă a unei ancore de flori, simbol al recunoștinței și respectului etern. Programul a inclus și preparate tradiționale – borș de pește pregătit de bucătarii Cantinei municipale – iar copiii s-au bucurat de înghețată gratuită.

Un alt punct de atracție pentru cei mici a fost întâlnirea cu celebrul marinar Popeye și personajul Olive.

Advertisement

Primarul Marius Dulce a adresat mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea evenimentului – marinari, voluntari, sportivi ai CSM Călărași și organizatori – precum și Preasfințitului Părinte Vincențiu, episcopul Sloboziei și Călărașilor, pentru binecuvântare.

„Alături unii de alții păstrăm vie legătura cu brațul Borcea, fluviul Dunărea și marea, dar și cu tradițiile care ne definesc. La mulți ani, Marinei Române!”, a transmis edilul.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Campanie de sterilizare gratuită a animalelor de companie în Ceacu, în septembrie și octombrie

Published

on

Asociația „Alături de tine 2007” anunță organizarea a două campanii ample de sterilizare în localitatea Ceacu, în lunile septembrie și octombrie. Inițiativa își propune să reducă numărul animalelor fără stăpân și să îmbunătățească viața celor deja existente în comunitate.

Organizatorii fac apel la responsabilitatea cetățenilor, îndemnându-i să informeze și persoanele în vârstă care nu au acces la internet și să sprijine transportul animalelor, acolo unde este nevoie.

„Împreună putem face diferența!”, transmit reprezentanții asociației, subliniind că o viață sănătoasă și fericită pentru animalele din comunitate depinde de implicarea tuturor.

Cei care doresc să se înscrie trebuie să trimită un SMS la numărul 0761 693 693, menționând numele complet și datele animalelor ce necesită sterilizare. Persoanele care s-au înscris deja nu trebuie să trimită din nou datele, fiind deja în baza de date a organizatorilor.

Advertisement

Campania este dedicată atât proprietarilor de câini și pisici, cât și celor care doresc să ajute animalele fără stăpân, oferindu-le șansa la o viață mai bună.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading