Connect with us

Breaking News

Comunicat de presă CAS Călăraşi

Guvernul a modificat și completat printr-o Ordonanţă de Urgenţă Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în sensul punerii în concordanță cu prevederile Codului fiscal care intră în vigoare la 1 ianuarie 2018.

Potrivit actului normativ:

– începând cu veniturile aferente lunii ianuarie 2018, Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS) se constituie şi din sumele care se distribuie din contribuția asiguratorie pentru muncă datorată de angajator.

– începând cu data de 1 ianuarie 2018 toate categoriile de persoanele fizice care, în prezent, sunt asigurate cu plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate din alte surse (de la bugetul de stat și din alte surse bugetare), vor beneficia în continuare de calitatea de asigurat și vor fi exceptate în continuare de obligația plății contribuției de asigurări sociale de sănătate (detalii mai jos*).

Advertisement

– se instituie cadrul legal pentru a asigura sumele necesare în bugetul FNUASS, în vederea furnizării serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale la care au dreptul asiguraţii. Concret, după epuizarea fondului de rezervă, veniturile FNUASS se  completează cu sume care se alocă de la bugetul de stat. Măsura are scopul să asigure continuitatea la servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

– s-a instituit cadrul legal astfel încât pentru persoanele pentru care nu au fost emise cardurile naţionale de asigurări sociale de sănătate şi/sau pentru situaţiile în care acestea nu figurează ca asigurați în sistemul informatic unic integrat, precum şi pentru persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv dovada calității de asigurat se face cu adeverința de asigurat.

– cardul de sănătate este un document personal, netransmisibil, iar utilizarea fără drept a acestuia de către furnizorii de servicii în scopul raportării și validării unor servicii (medicale/medicamente/dispozitive medicale), constituie infracţiune şi se pedepseşte conform Codului penal.

– s-a reglementat cadrul legal cu privire la stabilirea pachetului de servicii medicale pentru asigurările voluntare de sănătate, precum și serviciile medicale furnizate sub formă de abonament în cadrul asigurărilor voluntare de sănătate.

*Informații suplimentare:

Advertisement

Începând cu  anul 2018, se vor adăuga persoanelor asigurate fără plata contribuției –  copiii până la vârsta de 18 ani, tinerii de la 18 ani până la vârsta de 26 de ani elevi sau studenţi, tinerii cu vârsta de până la 26 de ani care provin din sistemul de protecție a copilului, persoanele coasigurate, persoanele ale căror drepturi sunt stabilite prin legi speciale, etc – și următoarele categorii de persoane pentru care plata contribuției se făcea până acum din alte surse bugetare:

persoanele care se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

persoanele care se află în concediu de acomodare, potrivit Legii nr. 273/2004 privind procedura adopţiei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în concediu pentru creşterea copilului potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 132/2011, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi în concediu pentru copilul cu handicap potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv în unităţile penitenciare, precum şi pentru persoanele care se află în executarea unei măsuri educative ori de siguranţă privative de libertate, respectiv persoanele care se află în perioada de amânare sau de întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sau, după caz, de alte drepturi de protecţie socială care se acordă din bugetul asigurărilor pentru şomaj, potrivit legii;

Advertisement

persoanele reţinute, arestate sau deţinute care se află în centrele de reţinere şi arestare preventivă organizate în subordinea acestei instituţii, care nu au venituri, pentru străinii aflaţi în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum şi pentru cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identităţii şi sunt cazaţi în centrele special amenajate potrivit legii;

persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit Legii nr. 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare;

persoanele fizice cu venituri lunare din pensii;

persoanele cetăţeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidenţa Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.

Advertisement

Presedinte-Director General-CAS Calarasi

Ing.Marius Dulce

Advertisement

Breaking News

Ilie Bolojan revoluționează administrația locală: Reformele care schimbă România!

Vineri, 11 iulie 2025, premierul Ilie Bolojan a abordat, într-o declarație publică, reformele planificate pentru administrația publică locală, subliniind necesitatea unei reorganizări care să sporească eficiența și să reducă risipa de resurse. Acesta a evidențiat că peste 60% dintre comunele din România nu reușesc să își acopere cheltuielile de personal din veniturile proprii, ceea ce indică o nevoie urgentă de optimizare a structurilor administrative. Printre măsurile propuse se numără evaluarea performanței funcționarilor publici, corelarea bugetelor locale cu veniturile din impozite și taxe și reorganizarea instituțiilor fără a desființa localități, respectând mandatele aleșilor locali.

Bolojan a subliniat că reformele nu vizează doar reducerea cheltuielilor, ci și îmbunătățirea serviciilor oferite cetățenilor. Pentru a atinge acest obiectiv, vor fi create grupuri de lucru dedicate analizei structurilor administrative ale municipiilor, orașelor și comunelor, ținând cont de specificul fiecărei categorii. „Administrația publică locală poate fi mai eficientă, oferind servicii mai bune cu costuri mai mici. Nu este vorba despre desființarea localităților, ci despre măsuri care să asigure performanță și responsabilitate”, a declarat premierul.

De asemenea, Bolojan a propus măsuri concrete, precum dimensionarea personalului primăriilor în funcție de nevoi reale și introducerea unor scheme maximale de personal. Un exemplu oferit a fost reformarea poliției locale, care ar urma să fie coordonată mai strâns cu Poliția Română și dimensionată în funcție de populație, pentru a evita suprapunerile de competențe și cheltuielile inutile. Premierul a dat exemplul Oradei, unde, în timpul mandatului său de primar, poliția locală a funcționat eficient cu un număr redus de angajați, fără a compromite siguranța sau curățenia orașului.

Un alt punct important al reformei este transparentizarea și combaterea risipei. Bolojan a criticat practicile din unele autorități locale, unde veniturile din impozite sunt slab colectate, deși există cazuri evidente de construcții nedeclarate. „Nu poți ignora o casă cu etaj construită vizavi de primărie fără să fie impozitată corect”, a afirmat acesta, insistând pe necesitatea unei raportări corecte și a responsabilizării funcționarilor.

Advertisement

Reforma administrației publice locale face parte dintr-un pachet mai amplu de măsuri al Guvernului Bolojan, care include și restructurarea companiilor de stat, reducerea deficitului bugetar și accelerarea absorbției fondurilor europene. Premierul a subliniat că aceste schimbări, deși pot fi nepopulare, sunt esențiale pentru a asigura stabilitatea financiară a țării și pentru a recâștiga încrederea cetățenilor în instituțiile publice. „România nu mai poate funcționa cu o administrație învechită, împovărată de birocrație și clientelism. Reformele vor începe cu statul și vor pune cetățeanul în centrul deciziilor”, a concluzionat Bolojan.

Continue Reading

Breaking News

Furtună devastatoare în Sinaia: Haos în stațiunea montană

Astăzi, 9 iulie 2025, o furtună violentă a lovit stațiunea Sinaia, provocând pagube semnificative și blocând orașul. Ploile torențiale și rafalele puternice de vânt au transformat străzile în torente, cu asfaltul acoperit de ape și numeroși copaci smulși din rădăcini. Vântul a fost atât de intens încât a smuls acoperișuri, unul dintre ele avariind o magistrală de gaze în zona Peleș. De asemenea, un copac a căzut peste un autoturism în apropierea benzinăriei Petrom, o persoană fiind rănită și necesitând intervenția echipelor de descarcerare.

Traficul pe DN1, în zona Gării Sinaia, a fost complet blocat din cauza copacilor căzuți pe carosabil, iar șoferii au fost nevoiți să oprească, confruntându-se cu condiții extrem de dificile. Stațiunea a rămas temporar fără curent electric, amplificând haosul. Un alt incident notabil a avut loc în zona Mănăstirii Sinaia, unde un copac a blocat o alee, rănind mai multe persoane.

Autoritățile locale și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova intervin pentru a gestiona situația, însă pagubele sunt considerabile, iar circulația rămâne grav afectată. Imaginile din oraș arată o scenă dezolantă, cu străzi inundate și vegetație distrusă, confirmând amploarea dezastrului natural.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Carambol devastator pe autostrada Soarelui: 14 răniți, elicopter SMURD pe carosabil

În dimineața zilei de 6 iulie 2025, un grav accident în lanț s-a produs pe Autostrada Soarelui (A2), între Medgidia și Cernavodă, județul Constanța, la kilometrul 171, pe sensul de mers spre București. Șase autoturisme au fost implicate într-un carambol care a rănit 14 persoane, inclusiv doi minori. Cauza preliminară a fost neadaptarea vitezei la condițiile de trafic, ceea ce a determinat activarea Planului Roșu de Intervenție.

La fața locului au intervenit rapid multiple echipaje de urgență: patru autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, două autospeciale pentru transport victime multiple, șapte ambulanțe SMURD, șapte ambulanțe SAJ Constanța, o Unitate de Terapie Intensivă Mobilă SMURD și un elicopter SMURD, care a aterizat pe carosabil pentru a facilita evacuarea rapidă a victimelor. Traficul spre București a fost complet blocat, autoritățile recomandând ruta alternativă Constanța – DN3 – Murfatlar – DN 22C – reintrare pe A2.

Poliția efectuează cercetări pentru a stabili cauzele exacte, iar șoferii implicați vor fi testați cu etilotestul. Accidentul a generat aglomerație semnificativă pe sensul spre Capitală, cu valori de trafic în creștere.

Advertisement
Continue Reading