Comuna Vâlcelele va primi finanțare pentru înființarea rețelei de gaze naturale

Comuna Vâlcelele din județul Călărași a fost selectată pentru a primi fonduri destinate extinderii rețelelor de gaze naturale, inclusiv a branșamentelor individuale, precum și pentru conectarea la rețeaua națională de distribuție a gazelor naturale. În acest sens, suma totală alocată pentru această localitate călărășeană este de 46.465.141 lei.

Anunțul privind acest proiect a fost făcut de ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian-Ioan Veștea, și de ministrul energiei, Sebastian-Ioan Burduja. Prin intermediul unui ordin comun, aceștia au aprobat alocarea sumei de 1.307.355.841,41 de lei pentru implementarea a 114 sisteme de distribuție a gazelor naturale, inclusiv a branșamentelor individuale și pentru conectarea acestora la rețeaua națională de transport a gazelor naturale, în 8 județe.

Aceste proiecte vizează atât crearea de noi rețele de distribuție a gazelor naturale, cât și modernizarea și extinderea celor deja existente, transformându-le în sisteme inteligente de distribuție a gazelor naturale. Finanțarea pentru aceste inițiative va fi asigurată prin intermediul Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, care este coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss