Connect with us

Breaking News

Cod portocaliu de vânt puternic și ploi însemnate cantitativ. Autoritățile, pregătite să intervină

Published

on

ISU Călărașii a transmis intrarea în vigoare a unui nou cod portocaliu de vreme severă pentru județul Călărași. În prezent, județul Călărași se află sub incidenta unui cod galben de vânt puternic, valabil până la ora 18:00.

De sâmbătă, ora 18:00 până duminică la 10:00, codul portocaliu își va face simțită prezența în zona noastră, iar vântul puternic și precipitații torențiale vor atinge 40-60 litri pe metrul pătrat. Vântul va atinge viteze de 85-90 km/h.

Echipele de intervenție ale ISU Călărași sunt pregătite să facă față situațiilor de urgență, iar autoritățile locale sunt mobilizate să intervină.

PRIMĂRIA CĂLĂRAȘI INFORMEAZĂ

Advertisement

Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, precum şi a imobilelor aflate în construcţie, iar conducătorii auto sunt rugați să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor. Călărășenii, agenții economici și asociațiile de proprietari pot semnala permanent orice problemă la următoarele numere de telefon:

𝐃𝐢𝐬𝐩𝐞𝐜𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐏𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐧𝐢𝐜𝐢𝐩𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢 – 0242 / 311005

𝐃𝐢𝐬𝐩𝐞𝐜𝐞𝐫𝐚𝐭 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̧𝐢𝐚 𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐋𝐨𝐜𝐚𝐥𝐚̆ 𝐂𝐚̆𝐥𝐚̆𝐫𝐚𝐬̦𝐢 – 0242 / 313525

Advertisement

Breaking News

Alertă în Călărași: O tânără de 14 ani a dispărut fără urmă de acasă

Published

on

Alertă în Călărași după ce o copilă de 14 ani a fugit de acasă.Familia este distrusă și nu își explică gestul fetei.

Cu o situație familială deja tristă, unde mama se află în pușcărie, tatăl fetei este îngrijorat și spune că nu cunoaște anturajul fetei.

Mihaela, înaltă de 1.60 metri, cu o greutate de 50 de kilograme, ochi căprui și păr lung și șaten, a părăsit domiciliul fără să lase nici o urmă.

Reprezentanții Poliției Române solicită sprijin din partea cetățenilor care o văd pe tânără. Persoanele care au văzut-o sau dețin informații sunt rugate să contacteze numărul unic de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție.

Advertisement

Continue Reading

Breaking News

[VIDEO] Zeci de șoferi blocați pe Autostrada Soarelui din cauza nămeților

Published

on

Codul roșu de viscol și ninsori a provocat haos pe aproape toate șoselele din România. Pe Autostrada Soarelui, care leagă București de Constanța, zăpada a blocat întreaga circulație. Zeci de șoferi au rămas împotmoliți în nămeți.

Mai multe persoane au rămas blocate pe Autostrada A2, după ninsorile abundente din această dimineață. A2 a fost închisă din cauza codului roșu de viscol, care a fost prelungit până la ora 16:00 în Constanța.

Traficul, reluat după câteva ore

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că circulația rutieră a fost reluată parțial pe autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii 64 – 35, pe sensul de mers către București.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

Situația actualizată, ora 16:00 | Drumuri blocate, școli închise și localități fără curent

Published

on

La ora 16:00, județul Călărași se confruntă cu o situație tensionată ca urmare a codului portocaliu și roșu de viscol. Drumurile naționale și județene sunt afectate. 

Drumurile naționale DN 3, DN 3A și DN31 au fost redeschise parțial, însă DN 3B și DN 21 rămân în continuare închise. A2 este practicabilă doar pe calea 2 între Drajna și București, iar calea 1 este deschisă doar de la București la Fundulea.

Situația în școli: Toate unitățile de învățământ din județ au fost închise pentru ziua de 27 noiembrie, având în vedere condițiile meteorologice severe.

Pompierii militari călărășeni au mobilizat: 37 de autospeciale și 220 de cadre intervin pentru a face față situației. Până la ora 14:00, intervențiile au inclus evacuarea apei din 10 locații afectate de inundații și degajarea a 168 de arbori căzuți în diverse localități, provocând daune materiale, inclusiv la 23 de autoturisme.

Advertisement

Infrastructura de gaze și alimentarea cu energie electrică sunt, de asemenea, afectate semnificativ. Distrigaz raportează lipsuri minime, dar 50 de localități, cu aproximativ 70.000 de consumatori, întâmpină probleme la alimentarea cu energie electrică. Peste 275 de linii de medie tensiune sunt afectate, iar echipele lucrează pentru remedierea avariilor.

În paralel, A2 se confruntă cu probleme, având aproximativ 63 de autovehicule blocate, cu aproximativ 180 de persoane în această situație. Autoritățile locale și regionale, inclusiv ISU, IPJ, IJJ și SDN, sunt implicate activ în operațiuni pentru deblocarea acestora, folosind 14 utilaje.

Pe toate DN-urile și DJ-urile se acționează cu utilaje de deszăpezire – 16 utilaje pe DN și 35 pe DJ – pentru a asigura accesul și siguranța traficului. Situația este în dinamică, iar autoritățile rămân mobilizate.

Municipiul Călărași

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate