Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de cod galben pentru intensificări ale vântului, valabilă în perioada 17–18 septembrie.

📅 Marți, 17 septembrie, între orele 12:00 – 21:00, județele Mehedinți și Dolj vor fi primele afectate de rafale de 50–70 km/h. Vântul se va resimți și în restul țării, cu viteze de 40–45 km/h, iar în zona montană poate ajunge la 70–80 km/h. Temperaturile maxime vor fi mai scăzute decât în ziua precedentă.

📅 Miercuri, 18 septembrie, între orele 10:00 – 21:00, vântul va sufla mai puternic în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, unde sunt așteptate rafale de 50–70 km/h. Avertizarea îi include și pe locuitorii județului Călărași.

Meteorologii atrag atenția că aceste intensificări sunt specifice perioadei de tranziție către sezonul rece și recomandă populației prudență, mai ales la deplasările în aer liber.

Advertisement

În anul 1872, în inima junglei din nordul Indiei, un grup de vânători a făcut o descoperire care avea să rămână în analele istoriei coloniale: un băiat, de cel mult șase ani, trăind printre lupi. Ascuns într-o peșteră întunecată, copilul se deplasa cu o agilitate uimitoare pe toate cele patru membre, imitând perfect comportamentul animalelor care îl înconjurau. Corpul îi era acoperit de murdărie, unghiile lungi și ascuțite semănau cu ghearele, iar privirea sa, sălbatică și neîncrezătoare, părea să ascundă o poveste nerostită. Băiatul părea să aparțină mai degrabă pădurii decât lumii oamenilor, ca și cum sălbăticia l-ar fi crescut de la naștere.

Vânătorii l-au luat din junglă și l-au dus la orfelinatul din Sikandra, un sat situat în apropiere de Agra. Acolo, misionarii creștini i-au dat numele Dina Sanichar – un nume care să-l ancoreze în lumea umană, deși el părea să reziste oricărei tentative de a fi „civilizat“. La orfelinat, au încercat să-l învețe să trăiască precum oamenii: l-au învățat să meargă în poziție verticală, să poarte haine și să folosească obiecte de zi cu zi. Însă Dina nu s-a adaptat niciodată pe deplin. Refuza tacâmurile, preferând să rupă carnea crudă cu mâinile și dinții, așa cum văzuse la lupii care îl crescuseră. Mâncarea gătită nu părea să-i trezească interesul, iar sunetele pe care le scotea erau mai degrabă mârâieli decât cuvinte articulate.

Cel mai frapant aspect al lui Dina era incapacitatea sa de a vorbi. Deși misionarii au încercat ani la rând să-l învețe limbajul, el a rămas mut, trăind într-o tăcere care părea să ascundă nu doar lipsa cuvintelor, ci o întreagă copilărie petrecută fără contact uman. Uneori, se spunea că privea cerul sau pădurea din depărtare cu o melancolie adâncă, ca și cum ar fi tânjit după libertatea sălbatică a junglei. În ciuda eforturilor celor din jur, Dina părea prins între două lumi: cea a animalelor, care îi modelase instinctele, și cea a oamenilor, care îi era străină și ostilă.

Viața la orfelinat nu a fost lipsită de momente de umanitate. Se povestește că Dina a dezvoltat o legătură specială cu un alt băiat găsit în sălbăticie, care ajunsese și el la Sikandra. Cei doi obișnuiau să stea împreună, comunicând în felul lor tăcut, ca și cum împărtășeau o înțelegere profundă a ceea ce însemna să fii rupt de rădăcinile sălbatice. Totuși, această camaraderie nu a fost suficientă pentru a-l ajuta pe Dina să se integreze pe deplin. Trăia mai mult în umbră, observând lumea din jur cu ochii săi pătrunzători, dar fără a se simți vreodată parte din ea.

Advertisement

Dina Sanichar a murit în 1895, la doar 29 de ani, răpus de tuberculoză – o boală care făcea ravagii în acea perioadă. Viața sa scurtă și tragică a fost consemnată doar în câteva note din arhivele coloniale britanice, dar povestea sa a avut un ecou neașteptat. Se crede că experiența lui Dina, alături de alte cazuri similare de „copii sălbatici“ din India, l-a inspirat pe Rudyard Kipling să creeze personajul Mowgli în Cartea junglei. Spre deosebire de Mowgli, care găsește un echilibru între lumea junglei și cea a satului, cu ajutorul unor prieteni precum pantera Bagheera sau ursul Baloo, viața reală a lui Dina nu a avut astfel de momente de poveste. În locul cântecelor și aventurilor, el a cunoscut doar tăcerea, izolarea și lupta de a împăca două lumi care nu se puteau întâlni.

Povestea lui Dina Sanichar rămâne o mărturie a complexității naturii umane și a impactului profund pe care mediul îl are asupra identității. A fost un copil al pădurii, smuls din sălbăticie și aruncat într-o lume care nu l-a înțeles niciodată pe deplin. Tăcerea lui nu a fost doar lipsa vorbirii, ci o poveste nerostită despre supraviețuire, pierdere și dorul de un loc pe care, poate, l-a numit cândva acasă.

Graurul brahminy, cunoscut științific sub numele de Sturnia pagodarum, face parte din familia Sturnidae, care include graurii și alte păsări similare. Această specie este originară din subcontinentul indian, fiind întâlnită în regiuni precum nord-vestul Afganistanului, Pakistan, India și Nepal, iar în perioadele non-reproductive migrează spre Sri Lanka. Numele său comun provine de la aspectul său distinctiv, inspirat de culorile roșiatice ale capului, care amintesc de veșmintele brahmanilor din cultura indiană.

Din punct de vedere fizic, graurul brahminy este o pasăre de dimensiuni medii, măsurând aproximativ 20-22 cm în lungime. Penajul său este predominant negru-cenușiu pe corp, cu un cap strălucitor de culoare castanie sau roșcată, care contrastează frumos cu penele albe de pe aripi și coadă. Ochii sunt galbeni, iar ciocul este galben-portocaliu, ceea ce îi conferă un aspect elegant și ușor de recunoscut. Masculii și femelele au un aspect similar, deși masculii pot fi puțin mai strălucitori în perioada de reproducere.

Habitatul preferat al acestei păsări este variat, demonstrând o mare adaptabilitate. Graurul brahminy se găsește în păduri deschise și uscate, jungle cu vegetație rară, zone agricole cultivate și chiar în apropierea așezărilor umane. Este deosebit de atras de zonele umede, cum ar fi terenurile inundate sau marginile râurilor, unde găsește hrană abundentă. Altitudinea la care trăiește variază de la câmpii joase până la aproximativ 1800 de metri în zonele muntoase. Această flexibilitate îi permite să supraviețuiască în medii urbane și rurale, unde adesea formează stoluri mici sau perechi.

Comportamental, graurul brahminy este o pasăre sociabilă și activă. De obicei, se observă în grupuri mici, de la perechi până la stoluri de 10-20 de indivizi, care se deplasează împreună în căutarea hranei. Dieta sa este omnivoră, incluzând insecte, fructe, semințe și nectar, ceea ce îl face un important polenizator și controlor natural al dăunătorilor în ecosistemele agricole. Aceste păsări sunt vocale, emițând sunete variate, de la ciripituri ascuțite la imitații ale altor păsări, ceea ce le ajută în comunicarea socială.

Advertisement

Perioada de reproducere are loc de obicei în sezonul musonic, între martie și septembrie, când construiesc cuiburi în scorburi de copaci, fisuri din clădiri sau chiar în pagode vechi – de aici și numele științific “pagodarum”. Femela depune 3-5 ouă albastre-verzui, iar ambii părinți participă la clocire și hrănirea puilor. Deși populația sa este stabilă și nu este considerată amenințată, graurul brahminy poate fi afectat de pierderea habitatelor naturale din cauza expansiunii urbane și a agriculturii intensive.

În cultura locală din India, această pasăre este adesea asociată cu norocul și este observată frecvent în zonele rurale, unde contribuie la echilibrul ecologic. Observatorii de păsări o apreciază pentru frumusețea sa și pentru comportamentul dinamic, făcând-o o specie fascinantă de studiat în mediul său natural.