Cod galben de ploi și ninsori, în Călărași

foto: iarnă/arhivă 2017

Administraţia Naţională de Meteorologie a prelungit până duminică dimineaţa atenţionarea Cod galben de cantităţi însemnate de precipitaţii sub formă de ploaie şi ninsoare, viscol şi intensificări ale vântului, valabilă în zone din 22 de judeţe.

Cod GALBEN precipitații însemnate, sub forma de ploaie și ninsoare,25-40l/mp,viscol și intensificări ale vântului de 45-55km/h.Interval 27-29.01,ora 10:00. Asigurați masuri.ISUJ Călărași

ATENŢIE LA DRUM! VREMEA SE ÎNRĂUTĂŢEŞTE! IPJ Călărași oferă recomandări

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului De Poliție Județean Călărași vă recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Chiar dacă vă aflaţi în localităţi sau în afara lor, iar partea carosabilă este umedă ori acoperită de polei, gheaţă, zăpadă sau mâzgă, trebuie să circulaţi cu o viteză care să permită oprirea în siguranţă, având în vedere că distanţa de frânare, în astfel de condiţii, este mult mai mare.

Evitaţi acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul pe care îl conduceţi poate derapa. Folosiţi cu precădere frâna de motor atunci când rulaţi pe un carosabil alunecos. Nu efectuaţi depăşiri riscante!

Pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente rutiere nedorite, Poliţia Română recomandă de asemenea conducătorilor de autovehicule să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă!

Folosiţi luminile de întâlnire și pe timpul zilei, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Curăţaţi în permanenţă farurile, blocurile de semnalizare, parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului, asiguraţi buna funcţionare a ştergătoarelor de parbriz şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!

Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

Totodată este necesară respectarea indicaţiilor polițiștilor, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum.

 

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Persoanele defavorizate primesc ajutoare alimentare de la Primăria Călărași

Primăria Municipiului Călăraşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială, anunţă că

Ciprian Pandea: „Fermierii români vor primi 3.000 de euro pe hectar din rezerva agricolă a UE”

Vești bune pentru agricultorii din județul Călărași și din întreaga