Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 6°C | Anul XI Nr. 547

Cultură

CJCC | Piese de teatru la Sala Barbu Știrbei din Călărași, în perioada octombrie – decembrie

Published

on

Bărbații la 40, femeile la 43

Duminică, 1 octombrie, ora 19:00 în sala Barbu Știrbei.

”Bărbații la 40, Femeile la 43”, este un spectacol despre criza prin care trec aproape toate cuplurile cel puțin o dată în viață. Dacă despre bărbați este bine știut faptul că “middle age crisis” se manifestă la 40 de ani, despre femei încă se discută. La 30, la 35 sau la 43.

Să te înșele soția cu “cel mai prost din clasă”, să te prindă criza de la 40 cu un milion de euro în cont sau să fii părăsit pentru că esti un om prea bun la suflet, sunt problemele cu care se confruntă personajele noastre surprinse în trei tablouri: la 29, la 40 și apoi la 43 de ani.

Advertisement

În “Bărbații la 40, Femeile la 43”, Leonid Doni este glumețul clasei! Acel tip de personaj care cu riscul de a se face de râs, încercă în fiecare zi să facã ceva comic doar ca să se facă remarcat. Îl regăsim acum, la mai bine de 10 ani de la terminarea liceului, neschimbat. La fel de singur și la fel de glumeț! Nu a găsit încă fata potrivită, dar are speranțe!

Andreea Mateiu în povestea noastră, este femeia căsãtorită cu bărbatul de succes, plin de bani și cu o sumedenie de amante. În pragul vârstei de 40 de ani, soțul se îndrăgostește de o “puștoaică de 23 de ani” și o lasă baltă cu doi copii și fără nicio carieră. Simte că-i fuge pământul de sub picioare și caută o soluție să-și repună ordine în viată. Cu mult umor și autoironie reușește să preia, într-un sfârșit, controlul situației!

Octavian Strunilă este “avocat în cele mai mari procese din țara asta”, după cum se laudă chiar el și trăiește intens fiecare clipă, consumând cele mai scumpe băuturi în compania celor mai frumoase femei. Este victima crizei de la 40 de ani, conștientizează asta și o savurează din plin! Este un nemernic dar își asumă asta. Viața însă, ne face mai multe surprize decât ne putem noi imagina și eroul nostru se vede depășit de o situație total neprevăzută și plină de un umor debordant!

Distribuție: Leonid Doni, Andreea Mateiu și Octavian Strunilã.

Scris și regizat: Octavian Strunilã.

Advertisement

Vârsta minimă de acces la spectacol este de 12 ani!

Preț bilet: categoria 1 – 80 lei

                     categoria 2 –  70 lei

Biletele se pot achiziționa:

– de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași

Advertisement

– în format electronic pe www.iabilet.ro și în magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX și pe terminalele Selfpay.

Online, puteți plăti cu cardul, Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde în țară.

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Take, Ianke și Cadâr

Marți, 3 octombrie, ora 19:00, în Sala Barbu Știrbei

Advertisement

Textul este o comedie savuroasă în trei acte, scris în 1932 şi pus în scenă în acelaşi an la Teatrul Maria Ventura, unde a fost montat pentru prima dată la Bulandra în 1957 de regizorul N. Al. Toscani. La peste şase decenii de la montarea lui Toscani, Horaţiu Mălăele readuce pe scena Teatrului Bulandra cele trei tipologii umane, întrupându-l pe evreul Ianke şi distribuindu-i în rolurile turcului Cadâr şi românului Take pe Răzvan Vasilescu şi pe Mihai Constantin.

Alături de cei trei interpreţi principali, din distribuţie vor mai face parte: Dana Dogaru, Adrian Ciobanu, Maria Veronica Vârlan şi Matei Constantin. Scenografia spectacolului i-a fost încredinţată Mariei Miu.

Piesa aduce în prim plan povestea de viață a celor trei prieteni negustori, abordând cu subtilitate problematica rasei, credinţei și religiei, a statutului identitar individual şi de grup, reamintindu-ne astfel că diferențele nu sunt neapărat un motiv de disensiuni. Dar și că buna înţelegere poate funcţiona pe fondul acceptării și al asumării a ceea ce ne definește şi ne diferențiază de ceilalți.

SPECTACOLUL ESTE O COPRODUCTIE A TEATRULUI BULANDRA – CORTINA AG.

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe https://www.bilet.ro/

Advertisement

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Soț de vânzare

Miercuri, 11 octombrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

Oxana (o tânară „modernă” pâna în vârful unghiilor, frumușică, ușor naivă, dar extrem de determinată) îi propune Elenei Vladimirovna (nevastă de profesie, trecută de prima tinerețe, însă inteligentă, cu „look” și inițiată în metehnele vieții) o afacere pe cât de indecentă, pe atât de inedită: un contract de vânzare-cumpărare al mult doritului ei soț contra tentantei sume de “douăj’ de mii”.

Andrei Vasilievici (mascul veritabil care trăiește cu voluptate criza vârstei de mijloc) pare să facă toți banii. Va fi însă de acord cu această tranzacție? Vor reuși cele două femei să încheie incredibilul contract?

Advertisement

Subiectul tratează original și picant, eterna temă a trio-ului conjugal, în trei acte cu multiple și intense răsturnări de situații.

Cu sau fără acordul celor implicați, singura garanție oferită e o seară plină de umor și râsete-n cascade!

Pregatiți-vă pentru o experiență care vă va schimba cu siguranță percepția despre căsnicie și… teatru românesc underground!

Distribuția: Maria Radu, Ana Odagiu, Marius Gilea.

Regia: Marius Gilea

Advertisement

Preț bilet: 60 lei.

Biletele se pot achiziționa online, de pe sit-ul https://www.ticketstore.ro/…/sot-de-vanzare-calarasi

și https://m.iabilet.ro/bilete-calarasi-sot-de-vanzare-86298/.

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Străini în noapte

Advertisement

18 octombrie 2023, ora 19:00, la Sala “Barbu Știrbei”

Obligatoriu trebuie să vedeți piesa “Străini în Noapte”, un spectacol ce se clasează și în prezent pe primele poziții în topul preferințelor iubitorilor de teatru, o adevărată operă de artă regizată de marele maestru Radu Beligan.

Protagoniștii sunt Florin Piersic, care nu mai are nevoie de nicio prezentare, și Medeea Marinescu – o actriță extrem de valoroasă pentru generația sa, a cărei interpretare se va contopi perfect cu jocul actoricesc unic și remarcabil al maestrului ‘Mărgelatu’.

În piesa “Străini în noapte”, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre, un bărbat în floarea vârstei care după o noapte petrecută într-un bar este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie frumoasă și tânără. Ea știe cine este el și tocmai de aceea și-a propus să-l însoțească în apartamentul lui, iar el este cel care află în acea seară un lucru care îi va schimba viața. Dar până la dezvăluirea marelui secret, Julietta mărturisește mai întâi că este prostituată și îi cere bani, apoi că de fapt este reporter și că face cercetări pentru următorul articol, însă aceste întorsături de situație sunt menite să ne dezvăluie cine sunt cele două personaje cu adevărat.

Florin Piersic a revenit odată cu acest spectacol pe scena teatrului și chiar el mărturisea că simte că întinerește atunci când joacă pe scenă. Piesa i se potrivește, este o comedie romantică cu răsturnări de situație, minciună, seducție și o lecție despre cum timpul ne schimbă. Pierre este omul care simte că nu a realizat tot ce și-a propus în viață, iar Julietta este femeia care vrea să obțină ce își propune, să-și recapete o parte din viața pe care a pierdut-o în tinerețe. Drumurile lor se intersectează pentru că fiecare vrea altceva de la celălalt, iar acest lucru îi conduce spre alte secrete care trebuie dezvăluite.

Advertisement

Piesa este fascinantă nu numai pentru că numele Florin Piersic apare pe afiș, ci pentru că este o capodoperă, o piesă de teatru în care aștepți cu sufletul la gură să vezi ce urmează, ce vor zice și cum va decurge acțiunea. Iar acest lucru este foarte important atunci când vine vorba de teatru pentru că nu trebuie să ai timp să te plictisești când ești în sală.

Preț bilet: 150 lei

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe https://www.ticketstore.ro/…/straini-in-noapte-calarasi….

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Ce avem noi aici?

Advertisement

𝐋𝐮𝐧𝐢, 𝟐𝟑 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎, 𝐢̂𝐧 𝐒𝐚𝐥𝐚 ”𝐁𝐚𝐫𝐛𝐮 𝐒̦𝐭𝐢𝐫𝐛𝐞𝐢”.

Se ia o mamă foarte posesivă de băiat (𝐂𝐚𝐫𝐦𝐞𝐧 𝐓𝐚̆𝐧𝐚𝐬𝐞), se adaugă băiatul timid, ascultător, dar cu mici derapaje (𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐌𝐚𝐧𝐨𝐥𝐞), se presară niște anunțuri matrimoniale, se picură niște femeie superbă, singură și disperată (𝐌𝐚𝐫𝐢𝐚 𝐎𝐛𝐫𝐞𝐭𝐢𝐧) și ai deja o comedie care dezarmează și pe cel mai ursuz spectator. Bonus, după ce râzi, și râzi, și râzi îți dai seama că povestea nu e deloc veselă, îți dai seama că povestea e cea a multor oameni singuri din jurul tău, sau chiar a ta. După care mai râzi o dată, bineînțeles, pentru că regizorul 𝐋𝐢𝐚 𝐁𝐮𝐠𝐧𝐚𝐫 are mereu grijă să-și trimită spectatorii acasă cu un zâmbet mare pe buze.

Spectacol nerecomandat persoanelor sub 16 ani.

Preț bilet: 120 lei

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe https://www.ticketstore.ro/…/ce-avem-noi-aici-calarasi….

Advertisement

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Spectacol Folcloric Extraordinar ”PETRECE ROMÂNEȘTE”

Joi, 26 octombrie, ora 18:00 în Sala Barbu Știrbei

INVITAȚI:

  • DANIELA CONDURACHE
  • GELU VOICU ȘI TARAFUL DIN TELEORMAN
  • ILEANA LĂCEANU
  • VIORICA NICA
  • MARIUS BRUTARU

Preț bilet: categoria 1 – 120 lei

                 categoria 2 – 100 lei

Advertisement

Biletele se pot achiziționa DOAR online de pe https://www.ticketstore.ro/…/spectacol-folcloric…

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

ONE MAN SHOW – DORU OCTAVIAN DUMITRU

Buricul Pământului 2

Sâmbătă, 28 octombrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

Advertisement

Avem deosebita plăcere de a vă invita la destindere și terapie de grup prin râs.

“Cred cu tot sufletul și bazat pe toată experiența mea profesională de până acum, în puterea vindecătoare a comediei. Cred că abilitatea de a râde inteligent rămâne cea mai dinamică formă de terapie pentru desprinderea din ghearele durerii, a tristeții și a stresului. Pentru mine, alături de credință și educație, râsul rămâne cea mai plăcută și pură formă de rezistență și purificare a spiritului uman.”

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe https://www.ticketstore.ro/.

Preț bilet: 70 lei

Pentru informații suplimentare: telefon 0784 202 738, https://www.culturalcl.ro/index.php.

Advertisement

𝐅𝐚𝐧𝐭𝐞𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐮

𝐕𝐢𝐧𝐞𝐫𝐢, 𝟎𝟑 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟗:𝟎𝟎, 𝐢̂𝐧 𝐒𝐚𝐥𝐚 ”𝐁𝐚𝐫𝐛𝐮 𝐒̦𝐭𝐢𝐫𝐛𝐞𝐢”.

Și persoanele căsătorite au fantezii. Și acelea sunt cele mai interesante.

Pentru a menține flacăra aprinsă, soții Cucu dau curs unor fantezii năucitor de neașteptate. Dar cum legile lui Murphy sunt general valabile, scenariul lor se transformă într-un haos de grup. Sau, mai degrabă, într-o încercare disperată de a reînvia ce se poate reînvia cu tot ce ai la îndemână – un instalator, un hoț, o rudă și alte obiecte de prin casa omului.

𝐅𝐚𝐧𝐭𝐞𝐳𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐨𝐭̦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐦𝐞𝐮 – o super comedie în care demascăm căsniciile și vedem tot ce se întâmplă în viața amoroasă a celor cu vechime în „minunata lume” de familie.

Advertisement

Distribuție: Livia Taloi, Pavel Bârsan, Andrei Necula, Alin Brancu și Iuliana Mărgărit, în regia lui Alin Brancu.

Preț bilet: 48 lei.

Biletele se pot achiziționa online, de pe sit-ul https://www.iabilet.ro/bilete-calarasi-fanteziile…/ și https://www.ticketstore.ro/…/fanteziile-sotului-meu….

Informații suplimentare la: tel. 0784 202 738 sau https://www.culturalcl.ro/index.php

Micul Prinț

Advertisement

Vineri, 10 noiembrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

„Ochii sunt orbi. Limpede nu vezi decât cu inima.”

O montare minimalistă, pentru oameni mari, care aduce la suprafață profunzimile celui mai citit text din literatura universală, într-o atmosferă sinceră și intimă. Decorul, costumele, scenografia sunt construite de cei mai mari creatori ai lumii teatrului, pe numele lor: spectatorii.

3 actori cu 3 instrumente îi poartă pe privitorii pe toate planetele vizitate de Micul Prinț, într-o poveste emoționantă presărată cu personaje comice și situații inedite, toate acompaniate de muzică live.

Regia: Ștefan Ruxanda

Advertisement

Un proiect realizat RED NOSE SOCIETY, ROTARI ENTERTAINMENT, cu sprijinul EPSON România.

Preț bilet: 50 lei.

Biletele se pot achiziționa online de pe https://www.ticketstore.ro/ și https://m.iabilet.ro/

Lacrimi printre hohote de râs

Miercuri, 22 noiembrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

Advertisement

Unul dintre cele mai bune spectacole de comedie ale momentului este într-un mare turneu național.

“Ediție speciala – Lacrimi printre hohote de râs susținut de Dan Puric și Adrian Naidin” este așa cum ne sugerează și titlul spectacolului, o trecere prin toate stările umane ,de la râs în hohote, la o lacrimă scursa discret, din colțul ochiului.

“Ce minune și ce unicat de paradox acest popor român! Cum a putut el dăinui în fața istoriei atroce în mod neașteptat pentru celelalte popoare ale lumii, doar prin cele două cetăți ale sale indestructibile. CREDINȚA și UMORUL? Am spus umorul și bășcălia, acea haină terfelită și murdară a omului căzut din condiția omeniei lui. Pesemne atunci când ne-a plămădit ca neam, EL, CREATORUL, atunci in momentul acela când sufla asupra bucații de lut care trebuia sa fie poporul roman, a zâmbit având totuși neașteptat si o lacrima in coltul ochiului.”

Vă invităm la un spectacol alături de bunul și talentatul meu prieten Adrian Naidin, și el o lacrimă de artist, acum în momentele acestea de răstriște sufletească, să ne refacem imunitatea ființei românești.”

Dan Puric

Advertisement

Biletele se pot achiziționa Doar online de pe https://www.iabilet.ro/bilete-calarasi-dan-puric-si-adrian-naidin-editie-speciala-lacrimi-printre-hohote-de-ras-88629/

Fidelitate

Luni, 27 noiembrie, ora 19:30 în Sala Barbu Știrbei

Piesa lui Chazz Palminteri, scenarist, regizor, actor și producător de origine italiană, poate fi integrată teatrului bulevardier modern. A fost jucată cu succes pe alte meridiane, s-a realizat și un film în care autorul a jucat, este amuzant scrisă ca situații cu lovituri spectaculoase de teatru, cu replici pline de umor și personaje bine construite.

În relația unui cuplu de oameni avuți – Maggie (Adelaida Zamfira) și Jack (Florin Busuioc) ajunsă într-un impact, cu ironie analizată psihologic, intervine un ucigaș plătit, Tony (Gheorghe Ifrim), nu se știe de cine, și el cu probleme psihologice; acțiunea, conflictele, sunt dibaci expuse dramatic cu savoare comică. Autorul se dovedește că știe a scrie comedii cu motivare psihologică în relații și subtile trimiterii spre actualitatea curentă.

Advertisement

Întâlnim din nou pe Gheorghe Ifrim într-un rol cu bază comică – Tony, interpretat cu intenția logică de a arăta că trăirea dramatică a unor situații poate evidenția exploziv scopul scrierii ironic, satiric. Excelent actorul definește personajul, un ucigaș plătit, un posibil mafiot care își are problemele sale personale și drept ajutor un psiholog. Gheorghe Ifrim speculează cu măsură în expresie stările personajului și relațiile sale cu Maggie, interpretarea sa având drept rezultat un umor rafinat, cuceritor, actorul demonstrând din nou, capacitățile sale speciale pentru comedie.

Maggie, femeia plictisită de viața casnică, dar care a adus fondurile necesare afacerilor soțului este caracterizată sugestiv de Adelaida Zamfira. Actrița dezvoltă ambiguitatea lui Maggie mai ales când aceasta devine o doamnă elegantă care își afirmă dorința de aventură și răzbunare. Este un rol de referință realizarea credibilă a personajului pentru această talentată actriță independentă.

O surpriză plăcută produce apariția în teatru a lui Florin Busuioc. Actorul se pliază la nuanță pentru definirea esenței profilului și atitudinilor soțului infidel al lui Maggie, om de afaceri. Florin Busuioc transmite verosimil atenționarea că imoralitatea poate fi specifică, firească și multora din cei avuți. Cei trei sunt minunați prin modul în care relatând situații dramatice cu sinceritate interioară, produc comicul scopului satiric al textului și umorul aplaudat de public.

„Fidelitate” este un spectacol de la care nimeni nu poate pleca dezamăgit. De la regizor, scenograf până la cei trei interpreți de excepție, „Fidelitate” ne arată că teatrul independent activează consecvent cultural, fără sofisticări derizorii de imagine, fiind direct în comunicarea cu haz a unor „fotografii” desprinse din actualitatea zilelor noastre.

Preț bilet : 100 lei

Advertisement

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe www.tichetstore.ro

Crăciun Vienez

Miercuri, 13 decembrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

Turneu national

CRACIUN VIENEZ sustinut de orchestra “Wiener Weihnachten Orchestra” si dirijor Miran Vaupotić un concept muzical iubit și cerut de spectatorii din România se întoarce cu și mai multe spectacole în luna decembrie.

Advertisement

Și anul acesta valsurile vieneze vin să completeze atmosfera magică a Crăciunului. Companiile de spectacole CRACIUN VIENEZ și SPECTAKOLIS vă propun întâlnirea cu excep-ționalii artiști ai Wiener Weihnachten Ensemble, o orchestra de cameră formată din artiști ce au cantat în cele mai faimoase săli ale lumii pentru un „Crăciun Vienez” de cea mai bună calitate.

Dirijorul concertului, aclamat ca fiind “dinamic și informat” de către Buenos Aires Herald, croatul Miran Vaupotić a lucrat cu orchestre eminente, inclusiv Orchestra Simfonică din Londra, Orchestra Națională Regală Scoțiană, Berliner Symphoniker, Orchestra Palatului Schonbrunn, Orchestra Simfonică Radio din Praga, Orchestra Simfonică din Cairo, Orquesta Sinfónica Nacional Argentina și multe altele, având concerte în săli importante din întreaga lume, cum ar fi Carnegie Hall, Wiener Musikverein, Berliner Philharmonie, Victoria Hall, Forbidden City Concert Hall, Dubai Opera, Tchaikovsky Hall, International House of Music, CBC Glenn Gould Studio etc.

“Excelentul dirijor Miran Vaupotić a pregatit scrupulos interpretarea. ”

– New York Concert Review

Invitații speciali în spectacol, Tina Munteanu, apreciata soprană a Teatrului Național de Operetă și Musical Ion Dacian si tânărul tenor Christian Christoff, o minunată voce a tinerei generații de cântăreți de operă, se alătură și ei Crăciunului Vienez, pentru a vă face serata muzicală cât mai plăcută. Cei doi au mai colaborat și anul trecut în spectacolul de Crăciun de la Sala Palatului, interpretarea lor obținând ovațiile publicului.

Advertisement

Corpul de balet al spectacolului vă va prezenta gratioasele valsuri vieneze din frumoasele compoziții ale familiei de compozitori Strauss sau polcile săltăreț și mazurcile lui Franz Lehar. Vor fi și alte surprize muzicale ale mai multor compozitori celebri, ce li se vor dezvălui spectatorilor care vor să petreacă o superbă seară de decembrie în compania noastră

Vă asteptăm alături de noi în următoarele date:

Biletele se pot achiziționa de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași și online de pe IABILET.RO .

Reguli de acces:

– ATENTIE ! Pentru a putea urmarii spectacolele artistilor dumneavoastră preferati, vă rugam sa respectati regulile pandemice in vigoare la momentul concertului !

Advertisement

– vă rugăm să luați în considerare traficul rutier aglomerat și locurile reduse de parcare,

– după începerea spectacolului accesul este interzis iar locurile își pierd valabilitatea,

– accesul copiilor sub 7 ani nu este permis. copiii peste 7 ani plătesc bilet întreg.

– CONTRAVALOAREA BILETELOR ACHIZITIONATE, NU SE RETURNEAZA indiferent de motiv si NU SE FAC EXCEPTII !!!

– Nu trebuie sa cumparati bilete de pe site-ul VIAGOGO. Aici biletele se vand la suprapret si nu este autorizat pentru a vinde bilete la concertele noastre. Cine achizitioneaza bilete de pe alte site-uri decat cele atorizate de organizatori isi asuma toate riscurile si nu vor avea acces in sala de spectacol.

Advertisement

– Accesul in spatiul de spectacole se face pe baza citirii codului de bare de pe biletul printat. Daca nu printati biletul, nu veti putea avea acces in sala de spectacol.

Noua premieră “ALTFEL…romanța” – Tudor Gheorghe

Luni, 11 decembrie, ora 19:00 în Sala Barbu Știrbei

În ultimele decenii, Tudor Gheorghe și-a creat bunul obicei de a ne răsfăța de fiecare dată cu PREMIERE surpriză. Nu a făcut rabat de la calitate, cu fineţurile poeziei culte şi populare și se bucură de săli pline.

Fiecare concert a fost celebrat alături de mii de spectatori. Iată că pe 11 decembrie, “olteanul absolut” revine, la Călărași, cu o nouă PREMIERĂ SURPRIZĂ, “ALTFEL…romanța”, unde Maestrul va fi acompaniat de Orchestra și Grupul vocal Concertino din Chișinău, sub bagheta dirijorului și orchestratorului Marius Hristescu.

Advertisement

„Dacă publicul meu care mă iubește, mă va cinsti și de data aceasta cu prezența, va avea surprize plăcute” – Tudor Gheorghe, maestrul vorbelor cântate.

Preț bilet: 150 lei

Biletele se pot achiziționa DOAR de la sediul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași.

Informații suplimentare la: tel. 0784 202 738 sau https://www.culturalcl.ro/index.php

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Teatru, Film și Divertisment

Filme pentru toate gusturile la Cinema Călărași: de la „Spre nord” la „Autostrada Crimei”

Published

on

cinema calarasi

Cinema 3D/2D Călărași propune, în perioada 30 ianuarie – 26 februarie 2026, un program variat de filme, adresat tuturor categoriilor de public – de la animații pentru cei mici, până la thrillere, horror, comedii românești și producții de acțiune cu nume mari de la Hollywood. Proiecțiile sunt programate în principal de vineri până duminică și în cursul săptămânii, cu mențiunea că luni nu au loc proiecții.

🎬 Final de ianuarie și început de februarie (30.01 – 01.02 / 03.02 – 05.02)

Pentru cei mici, animația „Spre nord” (2D, dublat) rulează în matineu, fiind o poveste inspirată din „Crăiasa zăpezilor”, o aventură de familie plină de emoție și curaj.

Publicul pasionat de SF și thriller poate urmări „Mercy” (3D), un film tensionat despre justiția viitorului, în care Chris Pratt este judecat de o inteligență artificială.

Seara este rezervată iubitorilor de horror, cu filmul „Ajutor!” (2D), o poveste de supraviețuire pe o insulă pustie, semnată de Sam Raimi.

Advertisement

🎥 Prima parte a lunii februarie (06.02 – 12.02)

Animația „Spre nord” revine pe marele ecran în weekend, iar de la ora 17:00 publicul este invitat să râdă la comedia românească „Băieți de oraș: Golden Boyz”, regizată de Mihai Bendeac.

Seara, adrenalina crește cu „Protectorul” (2D), un film de acțiune cu Jason Statham, într-un rol dur, marcat de confruntarea cu propriul trecut.

🎞️ Mijloc de februarie (13.02 – 19.02)

Copiii și familiile sunt așteptați la „Charlie, câinele minune” (2D), o animație plină de umor și aventură.

La ora 17:00 rulează drama romantică „La răscruce de vânturi”, o reinterpretare modernă a celebrului roman de Emily Brontë, cu Margot Robbie și Jacob Elordi în rolurile principale.

Pentru serile târzii, cinema-ul propune horror-ul „Sunetul morții”, un film cu accente supranaturale, centrat pe un obiect blestemat cu efecte fatale.

Advertisement

🎬 Final de februarie (20.02 – 26.02)

Programul continuă cu „Charlie, câinele minune” pentru publicul tânăr, urmat de „Cod roșu: Apocalipsă”, o combinație de comedie, horror și SF, cu Liam Neeson într-un rol-cheie.

Seara, cinefilii pot urmări thrillerul „Autostrada Crimei”, cu Mark Ruffalo, Chris Hemsworth și Halle Berry, o poveste intensă despre jafuri, obsesie și limitele legii.

📌 Important:

  • Proiecțiile au loc de regulă la orele 12:30 (vineri), 10:00 și 12:30 (sâmbătă – duminică), respectiv la 17:00 și 20:00.

  • Luni, cinema-ul este închis.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Cultură

Prima lansare de carte din 2026, la Palatul Socio-Cultural Călărași. „Hoinăreanu”, de Ionuț Condruz, a deschis anul cultural

Published

on

Anul cultural 2026 a debutat la Călărași cu un eveniment dedicat lecturii și dialogului cultural. Biblioteca Județeană Călărași a organizat prima lansare de carte a anului, găzduită de noul Palat Socio-Cultural, un spațiu care începe să se contureze drept punct de referință pentru viața culturală a comunității.

Volumul „Hoinăreanu”, semnat de Ionuț Condruz, a fost în centrul întâlnirii care a reunit cititori, iubitori de literatură și reprezentanți ai mediului cultural local. Evenimentul a fost descris de organizatori drept o adevărată sărbătoare a lecturii, marcată de momente de umor fin, emoție și conversații care au apropiat publicul de autor și de universul cărții.

Reprezentanții Bibliotecii Județene au subliniat că această lansare nu a însemnat doar prezentarea unei noi apariții editoriale, ci și deschiderea simbolică a unui nou capitol pentru comunitatea culturală din Călărași. Prin prezența publicului, Palatul Socio-Cultural a fost validat ca mai mult decât o clădire recent inaugurată, devenind un spațiu al dialogului, inspirației și bucuriei de a descoperi literatura contemporană.

Organizatorii își exprimă speranța ca acest eveniment să fie începutul unui an bogat în întâlniri culturale, lansări de carte și experiențe care să aducă în prim-plan autori valoroși și să consolideze legătura dintre public și actul cultural. Biblioteca Județeană Călărași anunță, totodată, că vor urma și alte evenimente dedicate cititorilor, în același cadru al Palatului Socio-Cultural.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Cultură

Județul Călărași marchează 45 de ani de la înființare. Ce au pregătit autoritățile

Published

on

Vineri, 23 ianuarie, județul Călărași sărbătorește 45 de ani de la înființare, prilej cu care Consiliul Județean Călărași organizează o serie de evenimente dedicate identității, valorilor locale și oamenilor care au contribuit, de-a lungul timpului, la dezvoltarea județului.

Programul aniversar debutează la ora 12.00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Călărași, unde este programată o ședință festivă. În cadrul acesteia, consilierii județeni vor vota proiectul de hotărâre privind lista viitorilor Cetățeni de Onoare ai județului Călărași. Totodată, istoricul Constantin Tudor va susține o prezentare dedicată istoriei județului, oferind un scurt parcurs al momentelor definitorii din evoluția administrativă și culturală a zonei.

De la ora 13.00, manifestările continuă la Palatul Socio-Cultural Călărași, unde publicul este invitat la un spectacol aniversar. Programul artistic va reuni ansambluri folclorice, momente de muzică clasică și reprezentații susținute de Palatul Copiilor, Centrul Județean de Cultură și Creație, precum și de alte ansambluri din județul Călărași.

Evenimentul este organizat cu sprijinul Bibliotecii Județene „Alexandru Odobescu”, Centrului Județean de Cultură și Creație, Palatului Copiilor și Muzeului Dunării de Jos.

Advertisement

Potrivit organizatorilor, ziua de 23 ianuarie este dedicată identității, tradițiilor și valorilor județului Călărași, fiind un moment de reflecție asupra trecutului, prezentului și direcțiilor de dezvoltare pentru viitor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading