CJCC: Datinile românești, pe scena Târgului de Crăciun de la Călărași

Please go to your Post editor » Post Settings » Post Formats tab below your editor to enter video URL.

Prima seară din acest weekend din cadrul Târgului de Crăciun, organizat la Călărași, aduce pe scena amplasată pe esplanada Consiliului Județean o serie de ansambluri folclorice tradiționale din zonele de munte ale țării, care au reușit să surprindă, plăcut, publicul de toate vârstele, prezent la prima ediție a Festivalului Național de Tradiții, Datini și Colinde de Iarnă, organizat în parteneriat cu Palatul Copiilor din Călărași.

Evenimentul este o premieră pentru Călărași, atracția principală fiind costumele tradiționale din zona Dorohoi, județul Botoșani, cât și cântecele sau colindele specifice aduse de Ansamblul Mugurelul Mărgineanca al Clubului Dorohoi pe scena de lângă Borcea.

Descântecul, una dintre cele mai frumoase interpretări ale ansamblului din Botoșani a făcut tot publicul să țină interpreții pe scenă sub o ploaie de aplauze care a durat câteva minute bune.

Tradițiile și datinile au fost readuse la viață prin implicarea Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași, care s-a bucurat de inițiativa Palatul Copiilor Călărași de a prezenta obiceiurile și tradițiile diferitelor regiuni din țară.

Lavinia Vasile, directorul „Palatul Copiilor” din Călărași spune că este o experiență extraordinară ceea ce se întâmplă la Călărași, iar acest lucru trebuie făcut pentru ca tradiția să se păstreze, așa cum se întâmplă în alte zone.


Pentru ziua de duminică, 18 decembrie, organizatorii anunță o schimbare de plan privind concertul susținut de maestru Tudor Gheorghe. Premiera „VALSURILE MELE” a fost anulată din cauza stării de sănătate a acestuia. 

“Am terminat un spectacol şi deja mă gândesc la altul. Trebuie să-mi termin gândurile…” spunea maestrul înainte ca starea de sănătate să-l împiedice să ajungă la Călărași. Detalii despre cum vă puteți recupera banii pe biletele achiziționate(AICI)
Ziua de duminică continuă la Călărași cu Festivalul Național de de Tradiții, Datini și Colinde de Iarnă. Mai multe ansambluri folclorice din țară vor urca pe scena Târgului de Crăciun.

Don't Miss

seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Bijuteria verde a pădurilor – Knysna

În inima pădurilor veșnic verzi din regiunea Garden Route, trăiește

Frăsinet: Un bărbat de 50 de ani și-a găsit sfârșitul la pescuit, pe balta Pupăza

În această dimineață o altă tragedie, victima înecului fiind un