CJ susține sportul și tineretul din Călărași prin două noi proiecte finanțate din bugetul județean

Consiliul Județean Călărași continuă să sprijine dezvoltarea sportului și a activităților de tineret prin finanțări nerambursabile, alocate din bugetul propriu al județului. Președintele Vasile Iliuță este inițiatorul celor două proiecte aprobate recent.

Proiectul „DIN RING, ÎN VIAȚĂ – FORMĂM CARACTERE, NU DOAR CAMPIOANI”, depus de Asociația Box Club Dunărea Călărași, a obținut 82 de puncte și a fost declarat eligibil pentru finanțarea în valoare de 73.000 de lei, destinată activităților sportive.

Proiectul „YOUTH MODE: ON”, propus de Asociația Act for Tomorrow, a obținut 83 de puncte și a fost admis pentru finanțarea de 100.000 de lei, bani alocați din bugetul județului pentru activități dedicate tinerilor.

Astfel, contractele de finanțare nerambursabilă vor fi semnate cu cele două organizații, contribuind la consolidarea ofertei sportive și educative din județ.

Domeniile finanțate

Activități sportive – susținerea sportului de performanță și a sportului pentru toți, prin cantonamente, competiții locale, naționale și internaționale, dar și acțiuni menite să promoveze un stil de viață sănătos și să atragă populația către activități fizice și recreative.

Activități de tineret – proiecte pentru stimularea creativității, prevenirea consumului de substanțe interzise, combaterea bullying-ului, organizarea de campanii, festivaluri, tabere, cluburi de lectură, activități educative non-formale și implicarea tinerilor în viața comunității.

Prin aceste finanțări, autoritățile județene transmit un mesaj clar: sportul și tineretul reprezintă priorități pentru dezvoltarea comunității călărășene.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Accident pe DN21 – 3 persoane au scăpat cu viață după un impact cu un autoturism ce nu s-a asigurat

În această după-amiază, în jurul orelor 17.45 în dispeceratul Inspectoratului

Jandarmeria recrutează: 700 de locuri disponibile în școlile militare de subofițeri

Jandarmeria Călărași a anunțat deschiderea perioadei de înscriere pentru cei