Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 2°C | Anul XI Nr. 543

Interviuri și Opinii

Ciprian Pandea: „Fermierii trebuie sprijiniți real, nu doar prin rectificări bugetare parțiale”

Published

on

Deputatul de Călărași, Ciprian Pandea, a anunțat că rectificarea bugetară recent aprobată aduce un supliment de peste 1,2 miliarde lei pentru Ministerul Agriculturii, bani care vor fi direcționați în special către plata subvențiilor agricole. Potrivit oficialului, plata avansului APIA este programată să înceapă pe 16 octombrie 2025, iar rectificarea oferă șansa ca fermierii să primească banii la timp.

Totuși, Pandea atrage atenția că bugetul suplimentar reprezintă mai puțin de jumătate din suma necesară pentru plata integrală a avansului APIA. În acest sens, parlamentarul a adresat o întrebare oficială ministrului Agriculturii, Florin Barbu, solicitând clarificări legate de:

  • existența unor surse adiționale pentru acoperirea diferenței sau criteriile de prioritizare a plăților,

  • asigurarea unei comunicări transparente și constante cu fermierii privind stadiul și condițiile de plată,

  • modul în care ministerul va gestiona eventualele întârzieri,

  • măsurile destinate protejării fermierilor mici și mijlocii.

„Agricultura este o prioritate națională, iar această rectificare trebuie folosită ca o oportunitate reală pentru a sprijini fermierii, în special în acest sezon dificil”, a subliniat deputatul de Călărași.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement

Interviuri și Opinii

USR Călărași trage linie peste 2025: „Ni s-a cerut răbdare, orașul a primit improvizații”

Published

on

Final de an cu scântei pe scena politică locală. USR Călărași lansează un mesaj dur la adresa administrației municipiului, acuzând proiecte făcute „pentru bifă”, decizii luate în grabă și multă imagine fără rezultate reale pentru oameni.

Într-o postare publică, reprezentanții USR susțin că anul 2025 a fost unul în care li s-a cerut constant „răbdare”, în timp ce Călărașiul s-a ales cu improvizații și soluții de fațadă. „Poze cu panglici, vorbe frumoase și prea puține lucruri care chiar se simt în viața de zi cu zi”, este mesajul transmis indirect de formațiune.

Cei doi consilieri locali USR spun clar că nu au fost prezenți în Consiliul Local ca să fie „decor”. Au cerut documente, au pus întrebări incomode și au cerut explicații pentru banii publici și pentru deciziile luate pe repede-înainte. Chiar dacă, spun ei, uneori au fost ignorați sau tratați cu oboseală, nu au făcut un pas înapoi.

Mesajul devine și mai tăios când vine vorba de viitor: Călărașiul nu mai are nevoie de vitrină, ci de servicii publice care funcționează, investiții gândite cu cap și transparență reală pe bani. „Mai puțină imagine, mai multă muncă serioasă” – aceasta este promisiunea USR pentru 2026.

Advertisement

În același timp, formațiunea face apel direct la cetățeni: dacă aveți probleme în cartier, situații nedrepte sau idei bune pentru oraș, scrieți-ne. USR susține că mesajele sunt citite și că vor exista reacții concrete.

Concluzia este una fără ocolișuri: 2026 ar trebui să fie anul în care administrația începe să respecte oamenii și banii lor, nu doar să bifeze proiecte pe hârtie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Interviuri și Opinii

Lecții despre adicții, discernământ și responsabilitate: dialog deschis între elevi și instituțiile statului

Published

on

În data de 19 decembrie, sala de ședințe a Primăria Municipiului Călărași a găzduit un eveniment de voluntariat cu puternic caracter educativ și preventiv, dedicat elevilor din municipiu. Aproximativ 80 de liceeni de la Liceul Teoretic Mihai Eminescu au participat la întâlnirea menită să deschidă un dialog onest despre adicții, moralitate, legislație și responsabilitate socială.

Evenimentul a fost coordonat de Caraion Maria Raluca, alături de psihologul Clara Constantin, membru fondator al Institutului de Psihologie Judiciară, în parteneriat cu aceeași instituție, reprezentată de președintele Ștefan Iulian Laurențiu. La activitate au fost prezenți și reprezentanți ai instituțiilor-cheie din județ, printre care Inspectoratul de Poliție Județean Călărași, Instituția Prefectului – Județul Călărași, precum și autorități locale.

Evenimentul nu s-a aflat la prima ediție. În luna februarie, activități similare au fost susținute de profesorul universitar doctor Tudorel Butoi.

Activitatea a fost adaptată vârstei elevilor și a avut un concept bazat inclusiv pe jocuri de rol, menite să faciliteze o percepție obiectivă a temelor abordate. Metoda de prezentare interactivă a stimulat implicarea activă a elevilor, care au procesat informațiile prin participare directă, evitând pasivitatea și menținând un nivel ridicat de interes pe parcursul discuțiilor.

Advertisement

Deschiderea oficială a aparținut președintelui Institutului de Psihologie Judiciară, Ștefan Iulian Laurențiu, care le-a vorbit elevilor despre ce sunt adicțiile, cum pot fi identificate din timp și, mai ales, cum pot fi prevenite.

În cadrul evenimentului, președintele Institutului de Psihologie Judiciară, a susținut un dialog amplu și interactiv cu elevii, axat pe noțiunea de discernământ și importanța acesteia în viața de zi cu zi. Acesta le-a explicat tinerilor că discernământul nu este un concept abstract rezervat exclusiv justiției, ci o capacitate psihică esențială, care se construiește în timp și influențează alegerile personale, comportamentul social și asumarea consecințelor.

Ștefan Iulian Laurențiu a arătat că discernământul nu este o noțiune generală, aplicabilă în bloc, ci una nuanțată, care poate exista în raport cu anumite valori sociale și poate lipsi în altele. Prin exemple concrete din sistemele juridice europene și americane, acesta a explicat elevilor cum accesul la drepturi, libertăți sau responsabilități este condiționat de capacitatea de a înțelege consecințele propriilor fapte. De asemenea, discuția a atins teme precum moralitatea, conștiința, ierarhia valorilor sociale și rolul Codului Penal în protejarea acestora, subliniind că discernământul nu ține doar de inteligență, ci și de conștiință și asumare etică.

Un moment apreciat de elevi a fost intervenția comisarului Buzatu Valentin, reprezentant al IPJ Călărași, care a ales un dialog direct și apropiat. Acesta a vorbit despre activitatea poliției, siguranța în spațiul public și privat, dar și despre comportamentul corect în societate, subliniind importanța prevenției înaintea sancțiunii.

Din zona justiției, judecătorul Dumitrescu Gabriela le-a transmis tinerilor un mesaj centrat pe umanitate și echilibru, explicând că justiția există în sprijinul cetățeanului, iar experiența din instanță i-a arătat că fiecare caz are o poveste și că oamenii au nevoie, înainte de toate, să fie înțeleși.

Advertisement

Un prim mesaj-cheie transmis elevilor a vizat pericolul real al consumului de droguri, în special al substanțelor etnobotanice, pe care judecătorul le-a descris drept extrem de nocive și imprevizibile, tocmai pentru că nu pot fi controlate din punct de vedere al compoziției. „Niciodată nu poți ști din ce sunt alcătuite și ce efect letal pot avea”, a avertizat magistratul, subliniind că aceste substanțe sunt adesea oferite de persoane din anturajul apropiat, fără nicio preocupare reală pentru sănătatea celui care le consumă.

Cea de-a doua idee centrală a discursului a fost legată de modul în care justiția privește tinerii ajunși în fața instanței. Judecătorul Dumitrescu Gabriela a explicat că, de-a lungul carierei sale, nu i-a tratat niciodată pe consumatorii tineri ca pe niște infractori irecuperabili, ci ca pe persoane vulnerabile, aflate la o vârstă la care presiunea grupului, curiozitatea sau lipsa de perspectivă pot duce la alegeri greșite. „O justiție cu adevărat rațională este cea în care nu arunci cu ani de pușcărie în oameni care nu și-au găsit încă drumul”, a punctat aceasta, explicând că sancțiunea există oricum, chiar și fără detenție, prin stigmat social și limitarea șanselor profesionale.

Discursul s-a încheiat într-o notă de încredere, magistratul transmițând elevilor că au capacitatea reală de a discerne, de a alege și de a-și construi un viitor echilibrat, dacă evită contexte care le pot compromite sănătatea și parcursul profesional.

Un discurs cu impact emoțional a fost susținut de medicul Hussein Shamied, care a vorbit deschis despre diferitele forme de adicție, inclusiv dependența de jocuri de noroc, relatând un exemplu personal despre cum astfel de comportamente pot distruge vieți, indiferent de context sau statut social.

Doctorul a povestit despre un prieten foarte apropiat, cu care a venit în România în anul 2005, ambii fiind tineri, la început de drum. Deși inițial disciplinat și orientat spre studii, acesta s-a schimbat rapid sub influența anturajului, iar pașii aparent mici – ieșiri frecvente, lipsa de la cursuri – au dus, în timp, la o adicție considerată de mulți banală, dar extrem de periculoasă: jocurile de noroc. Investirea banilor de școală în aceste activități a avut consecințe dramatice, culminând cu exmatricularea din facultate și abandonarea parcursului profesional.

Advertisement

A ajuns unde a ajuns dintr-o adicție mică, pe care toată lumea o consideră neimportantă”, a subliniat medicul, atrăgând atenția asupra faptului că nu doar drogurile clasice pot distruge destine, ci și comportamentele aparent acceptate social.

În contrast, Hussein Shamied a arătat că propriul său parcurs profesional a fost posibil tocmai datorită menținerii disciplinei și evitării acestor capcane, subliniind că diferența dintre succes și eșec se construiește din alegeri repetate.

În partea finală a discursului, medicul a vorbit și despre riscurile reale ale teribilismului, făcând referire la experiența sa din sistemul medical, unde a văzut numeroși minori răniți grav prin electrocutare pe trenuri, cu sechele pe viață. Mesajul său a fost unul de responsabilizare, nu de condamnare.

Un alt punct important a fost distincția dintre „șef” și „lider”, doctorul explicând că liderul nu impune, ci inspiră și formează caractere. „Șeful îți spune ce să faci. Liderul te învață cum să trăiești”, a transmis acesta elevilor, îndemnându-i să învețe din fiecare experiență și din fiecare om, fără a judeca superficial.

Evenimentul s-a bucurat și de sprijinul deputatului Cosman Dragoș, precum și de prezența avocatului Cosman Daniel. Din partea administrației locale, Gheorghe Stoian a salutat inițiativa, subliniind importanța colaborării dintre școală, instituții și comunitate în formarea tinerilor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Interviuri și Opinii

Deputatul Dragoș-Florin Coman: „Peste jumătate din munca românilor se duce pe taxe și impozite”

Published

on

Dragos Coman

Deputatul AUR Dragoș-Florin Coman a susținut marți, 17 decembrie 2025, o declarație politică în Parlament în care a adus în atenția opiniei publice nivelul ridicat al fiscalității din România și impactul direct asupra angajaților și familiilor acestora. Mesajul său a vizat în mod special povara fiscală suportată de români, comparativ cu celelalte state din Uniunea Europeană.

Parlamentarul a subliniat că angajatul român rămâne, la final de lună, cu cei mai puțini bani disponibili, deși costurile de trai – de la energie și alimente, până la utilități – au ajuns la niveluri comparabile sau chiar mai mari decât în statele dezvoltate. În acest context, Dragoș-Florin Coman a atras atenția că România plătește prețuri ridicate la energie și alimente, în ciuda faptului că dispune de resurse naturale importante și este un exportator major de produse agricole.

În declarația sa, deputatul AUR a explicat că din venitul brut al unui angajat, statul reține direct aproximativ 41,5% prin impozite și contribuții, iar ulterior, din venitul net, românii continuă să plătească TVA, accize și diverse taxe locale. În opinia sa, cumularea acestor obligații fiscale face ca o mare parte din munca românilor să fie dedicată statului, nu bunăstării propriei familii.

Totodată, Dragoș-Florin Coman a criticat intenția Guvernului de a majora taxele și impozitele începând cu 1 ianuarie 2026, avertizând că aceste măsuri vor afecta în special persoanele cu venituri mici și medii. El a punctat faptul că politicile fiscale ar trebui să fie echilibrate și corelate cu servicii publice de calitate, precum educația, sănătatea, infrastructura și siguranța națională.

Advertisement

În final, deputatul a transmis că exodul românilor din ultimele decenii are o explicație clară: presiunea fiscală ridicată și lipsa unor beneficii reale în schimbul taxelor plătite. Mesajul său a fost prezentat ca un apel la responsabilitate și la regândirea politicilor economice, în favoarea cetățenilor care susțin, prin muncă, bugetul statului.


DECLARAȚIE POLITICĂ

Mai mult de jumătate din an muncim ca să plătim impozite și taxe!”

17 decembrie 2025

Domnule Președinte,

Advertisement

Doamnelor și domnilor,

Angajatul din România duce în spate cea mai mare povară fiscală din Uniunea Europeană. La final de lună, angajatul român rămâne cu cei mai puțini ”bani în mână”, deși cele mai multe dintre prețurile de consum le-au depășit pe cele din statele dezvoltate. Noi, românii, plătim cele mai mari tarife la energie, deși avem cele mai importante resurse, plătim printre cele mai mari prețuri la mâncare, deși suntem cel mai mare exportator de cereale. Până și apa de la robinet a devenit un lux pentru cei mai mulți dintre noi.

Când am spus că mai mult de jumătate din an muncim doar ca să plătim impozite, nu am exagerat cu nimic. Dimpotrivă, este posibil ca efortul nostru să fie chiar mai mare. Astfel, dintr-o sută de lei muncită, 41,5% ne ia statul direct, prin impozit și contribuții. Apoi, din cei 58 de lei rămași în buzunar, plătim TVA de 21% la tot ceea ce consumăm, plătim accize, vignete, taxe de poduri, taxe locale și impozite pe bunurile cumpărate din munca noastră. Dacă facem un efort și le însumăm, o să ajungem ușor la concluzia că muncim mai mult pentru stat decât pentru familiile noastre.

Cunoscând bine cum stau lucrurile, ce s-a gândit Guvernul României …. să mai majoreze încă o dată impozitele și taxele, de la 1 ianuarie 2026 și nu cu oricât, ci cu 75-80%. Mai cinic, cine este mai sărac și nu are bani de un autoturism mai nou, cu normă de poluare 6, plătește mai mult … căci întotdeauna cei săraci sunt cei mai mulți. Ori, în aceste condiții, când auziți politicieni care se întreabă uimiți de ce au plecat din România peste 5 milioane de români, răspunsul este simplu – s-au săturat ca statul român să-i jefuiască prin taxe și impozite și să nu ofere în schimb educație, sănătate, apărare și infrastructură de calitate.

Dragoș-Florin COMAN

Advertisement

Deputat

Alianța pentru Unirea Românilor – AUR

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading