În inima apelor tulburi ale Mării Negre, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, un nume a devenit sinonim cu curajul și eficiența: NMS Delfinul, primul submarin militar al României. Construit cu ambiție și marcat de controverse, acest submersibil a scris pagini de istorie prin misiunile sale îndrăznețe împotriva flotei sovietice. Povestea sa este una despre perseverență, eroism și provocări tehnice, dar și despre moștenirea unui vas care a pus România pe harta puterilor maritime.

Planurile pentru construirea primului submarin românesc au fost conturate încă de la începutul secolului XX, însă Primul Război Mondial a amânat realizarea acestui vis. Abia în 1926, România a comandat construcția NMS Delfinul (Nava Majestății Sale Delfinul) la șantierul naval „Quarnero” din Fiume, pe atunci o bază navală italiană (azi Rijeka, Croația). Cu o lungime de 68 de metri, dotat cu șase torpile Whitehead de 533 mm și un tun naval Bofors de 101,6 mm, submarinul promitea să fie o armă redutabilă. Costul său, de peste 135 de milioane de lei, era o investiție uriașă pentru România interbelică, reflectând ambiția de a-și consolida prezența navală în Marea Neagră.

Cu toate acestea, construcția nu a fost lipsită de probleme. La primele probe din 1931, submarinul a dezvăluit defecte majore: prova a cedat, acumulatorul a explodat, iar vinciul s-a rupt. Autoritățile române au acuzat constructorii italieni de folosirea unor materiale de calitate inferioară, ceea ce a dus la rezilierea contractului și la un proces care a durat trei ani. În cele din urmă, după noi negocieri, submarinul a fost finalizat și livrat României în 1936, fiind inaugurat oficial pe 15 august, de Ziua Marinei.

„Delfinul” în al doilea Război Mondial: O forță de temut

Odată intrat în serviciul Marinei Române, NMS Delfinul a devenit un instrument esențial în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Între 1941 și 1942, sub comanda unor ofițeri precum Constantin Costăchescu și Corneliu Lungu, submarinul a efectuat nouă misiuni în Marea Neagră, provocând pagube semnificative flotei sovietice. Echipajul, format din 40 de oameni, inclusiv șase ofițeri, a operat în condiții extrem de dificile, confruntându-se cu atacuri intense din partea navelor și aviației inamice.

Advertisement

Una dintre celebrele acțiuni ale „Delfinului” a avut loc pe 5 noiembrie 1941, în largul Crimeei, lângă Yalta. Comandantul Costăchescu a observat un convoi sovietic escortat și a ales să atace o navă de transport de 12.000 de tone, suspectată a fi încărcată cu muniții. O torpilă lansată de la o distanță de 800 de metri a lovit ținta, provocând o explozie devastatoare care a rupt vasul în două. Convoiul sovietic s-a împrăștiat, iar navele de escortă au vânat „Delfinul” timp de opt ore, lansând aproximativ 80 de grenade antisubmarin. Submarinul a scăpat nevătămat, ajungând la o adâncime record de 80 de metri, demonstrând îndemânarea echipajului și rezistența vasului.

„Delfinul” a contribuit și la alte succese, inclusiv scufundarea distrugătorului sovietic Moscova și avarierea crucișătoarelor Harkov și Voroșilov, care atacau Constanța. Prezența sa în Marea Neagră a forțat flota sovietică, care dispunea de 47 de submarine, să aloce resurse considerabile pentru apărarea antisubmarin, limitându-i astfel capacitatea ofensivă.

Echipajul: Eroism și sacrificiu

Succesele „Delfinului” s-au datorat curajului și profesionalismului echipajului, condus de căpitanul Constantin Costăchescu, decorat în 1943 cu Ordinul Mihai Viteazul clasa a III-a pentru „eroismul și sângele rece” demonstrate în misiuni. Echipajul a înfruntat condiții meteo extreme, atacuri constante și stresul operațiunilor subacvatice, fără a înregistra pierderi umane, deși submarinul a fost ținta a sute de bombe și grenade.

Declinul și moștenirea „Delfinului”

După 1942, „Delfinul” a suferit avarii serioase și a intrat în reparații până în august 1944, când România a trecut de partea Aliaților. Submarinul a fost confiscat de sovietici, care l-au folosit ca sursă de piese de schimb, returnându-l României în 1957 în stare de epavă. Deși Marina Română a încercat să-l refacă pentru uz civil, în anii ’70 a fost scos definitiv din uz. Unele componente, precum motorul diesel Krupp și manometrul de adâncime, sunt astăzi expuse la Muzeul Marinei din Constanța și la Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” din București.

În 1985, România a primit un nou submarin, tot numit „Delfinul”, construit în URSS, parte a clasei Kilo. Acesta, însă, este nefuncțional din 1996 din cauza lipsei fondurilor pentru întreținere, marcând un contrast dureros cu gloria primului „Delfinul”.

Advertisement

Moștenirea unui simbol naval

NMS Delfinul rămâne un simbol al ambiției și curajului Marinei Române. Deși depășit tehnologic la intrarea în război, a demonstrat că strategia, curajul și devotamentul pot compensa limitările tehnice. Povestea sa, marcată de triumfuri și provocări, continuă să inspire, amintind de rolul crucial al României în teatrul naval al Mării Negre.

Broasca cu corn și nas lung (Megophrys nasuta), cunoscută și sub denumirea de broasca cu corn malaeziană, este una dintre cele mai remarcabile creaturi ale pădurilor tropicale din sud-estul Asiei. Cu aspectul său bizar și abilitățile impresionante de camuflaj, această specie captivează atât herpetologii, cât și iubitorii de natură. Trăind în umbra junglei, este un exemplu fascinant al adaptării evolutive, combinând trăsături fizice unice cu un comportament discret.

Caracteristici fizice

Broasca este ușor de recunoscut datorită aspectului său distinct. Are un bot alungit, asemănător unui nas lung, care îi conferă un profil unic printre amfibieni. Deasupra ochilor, posedă proeminențe triunghiulare, asemănătoare unor coarne, care sporesc efectul său de camuflaj, făcând-o să semene cu o frunză uscată sau cu un fragment de scoarță. Culoarea sa variază între nuanțe de maro, bej sau gri, cu modele neregulate care imită perfect litiera pădurii. Corpul său plat, de aproximativ 8-12 cm lungime, este adaptat pentru a se ascunde printre frunze și sol. Picioarele posterioare puternice o ajută să se deplaseze rapid, în timp ce pielea sa netedă și umedă este tipică amfibienilor din mediile umede.

Habitat și distribuție

Această specie este endemică în pădurile tropicale umede din sud-estul Asiei, fiind întâlnită în țări precum Malaezia, Indonezia (inclusiv Borneo și Sumatra), Thailanda și sudul Filipinelor. Preferă zonele de joasă altitudine, de obicei sub 1.000 de metri, unde umiditatea este ridicată, iar podeaua pădurii este acoperită cu frunze și mușchi. O găsim adesea lângă pâraie sau în zone mlăștinoase, unde își petrece majoritatea timpului ascunsă în litiera de frunze, așteptând prada.

Comportament și dietă

 Este un prădător de ambuscadă, bazându-se pe camuflajul său pentru a rămâne nedetectată. Este activă în principal noaptea (nocturnă), când vânează insecte, păianjeni, viermi și ocazional alte amfibieni mici. Folosind limba sa lungă și lipicioasă, capturează prada cu o precizie impresionantă. În timpul zilei, rămâne nemișcată, aproape invizibilă datorită aspectului său care imită mediul înconjurător. Când este amenințată, își aplatizează corpul și își ascunde capul pentru a părea o parte integrantă a solului.

Advertisement

Reproducerea are loc în sezonul ploios, când masculii emit sunete joase, asemănătoare unui „boing” metalic, pentru a atrage femelele. Ouăle sunt depuse în pâraie sau bălți temporare, iar mormolocii au o dezvoltare lentă, adaptată la mediul acvatic al pădurii tropicale.

Adaptări și camuflaj

Cea mai impresionantă trăsătură a broaștei cu corn și nas lung este capacitatea sa de camuflaj, cunoscută ca „mimetism criptic”. Forma și culoarea sa o fac aproape imposibil de distins de frunzele uscate, ceea ce o protejează de prădători precum păsări și șerpi. Proeminențele de deasupra ochilor și botul lung accentuează această asemănare, făcând-o să pară o frunză cu margini ridicate. Această adaptare nu doar că o ajută să evite prădătorii, ci îi permite și să vâneze eficient, surprinzând prada.

Statut de conservare

Deși nu este considerată o specie pe cale de dispariție, se confruntă cu amenințări din cauza defrișărilor și pierderii habitatului. Pădurile tropicale din sud-estul Asiei sunt supuse unei presiuni intense din cauza agriculturii, exploatării forestiere și urbanizării, ceea ce reduce zonele disponibile pentru această specie. Organizațiile de conservare subliniază importanța protejării habitatelor tropicale pentru a asigura supraviețuirea acestei broaște și a altor specii dependente de aceste ecosisteme.

Curiozități

• Numele său științific, Megophrys nasuta, provine din greacă, unde „mega” înseamnă mare, „phrys” se referă la sprâncene (coarnele de deasupra ochilor), iar „nasuta” înseamnă „cu nas mare”.

• În ciuda aspectului său intimidant, această broască este inofensivă pentru oameni, lipsindu-i veninul sau dinții ascuțiți.

• Sunetul său de împerechere a fost comparat cu zgomotul unui clopoțel sau al unui instrument metalic, fiind unul dintre cele mai distinctive din pădurile tropicale.

Advertisement

Pe 21 octombrie 1978, cerul de deasupra strâmtorii Bass din Australia a devenit scena uneia dintre cele mai enigmatice dispariții din istoria aviației. Frederick Valentich, un pilot australian de doar 20 de ani, a dispărut fără urmă în timpul unui zbor de antrenament, lăsând în urmă o ultimă transmisie radio care a stârnit controverse și speculații despre o posibilă întâlnire cu un OZN. Povestea sa continuă să fascineze și să ridice întrebări, fiind unul dintre cele mai discutate cazuri legate de fenomenele extraterestre.

Contextul zborului

Frederick Valentich, un tânăr pasionat de aviație, decolase de pe aeroportul Moorabbin din Melbourne, la bordul unui avion ușor Cessna 182L, cu destinația King Island, o distanță de aproximativ 235 km peste strâmtoarea Bass. Cu circa 150 de ore de zbor la activ și o autorizație de zbor pe timp de noapte în condiții meteorologice vizuale, Valentich era considerat un pilot moderat experimentat, deși avusese probleme în trecut, inclusiv avertismente pentru zbor în spații aeriene restricționate și incidente minore. Scopul zborului său rămâne neclar: a declarat că merge să ia prieteni de pe insulă, dar investigațiile ulterioare au arătat că această afirmație era falsă.

Ultima transmisie: „Nu este un avion”

La ora 19:06, Valentich a contactat controlul de trafic aerian din Melbourne, raportând că un obiect necunoscut, cu patru lumini strălucitoare, îl urmărea la 4.500 de picioare altitudine. Controlorii i-au confirmat că nu exista alt trafic aerian în zonă. Cu toate acestea, Valentich a descris un obiect care părea să se joace cu el, apropiindu-se rapid, orbitând deasupra avionului său și dispărând brusc, doar pentru a reapărea. A raportat că obiectul era lung, metalic, cu o lumină verde și se mișca la viteze imposibile pentru un avion obișnuit. În ultimele momente ale transmisiei, el a menționat probleme cu motorul, iar când a fost întrebat ce fel de aeronavă vede, a răspuns: „Nu este un avion.” Transmisia s-a întrerupt cu un zgomot metalic, descris ca „sunete de zgârieturi”, după care contactul s-a pierdut definitiv.

Căutarea și speculațiile

O operațiune amplă de căutare aeriană și maritimă, care a implicat avioane militare, nave și voluntari, a acoperit peste 2.600 km² în strâmtoarea Bass, dar nu a găsit nicio urmă a avionului sau a pilotului. În 1983, o aripă de motor a unei Cessna 182 a fost descoperită pe insula Flinders, dar nu s-a putut stabili cu certitudine dacă aparținea avionului lui Valentich. Lipsa oricăror dovezi concrete a alimentat teoriile despre ce s-a întâmplat.

Advertisement

Teorii principale

1. Întâlnire cu un OZN: Ultimele cuvinte ale lui Valentich, „Nu este un avion”, și descrierile sale despre un obiect ciudat au devenit fundamentul speculațiilor despre o răpire extraterestră. Ufologii au susținut că relatările despre lumini verzi și mișcări neobișnuite, coroborate cu presupuse observații ale unor martori din zonă care au raportat lumini ciudate în acea noapte, sugerează o intervenție extraterestră. Un grup din Arizona, Ground Saucer Watch, a afirmat că fotografiile unui obiect rapid ieșind din apă, realizate de un instalator în apropierea locului dispariției, ar putea fi dovezi, deși imaginile sunt neclare.

2. Dezorientare spațială: Scepticii, inclusiv oficiali ai Departamentului de Transport al Australiei, au sugerat că Valentich ar fi putut zbura cu avionul inversat, confundând propriile lumini reflectate în apă cu un alt obiect. Această teorie susține că el a intrat într-o spirală mortală, ceea ce ar explica și problemele raportate cu motorul, deoarece forțele gravitaționale ar fi afectat fluxul de combustibil.

3. Hoax sau sinucidere: Unii au speculat că Valentich și-ar fi înscenat dispariția sau chiar că ar fi comis sinucidere, dar aceste teorii nu sunt susținute de dovezi concrete. Prietenii și familia sa au negat vehement ideea sinuciderii, iar profilul său nu indica astfel de intenții.

4. Activitate militară secretă: O altă teorie sugerează că Valentich ar fi putut întâlni o operațiune militară secretă, dar nici această ipoteză nu a fost confirmată.

Cazul Valentich a devenit un punct de referință în ufologie și în cultura populară a Australiei. A inspirat documentare, cărți și chiar o melodie a trupei rock Skyhooks, intitulată „Valentich”. Audio-ul transmisiei sale, cu tonul său tot mai panicat, rămâne una dintre puținele înregistrări în timp real ale unei presupuse întâlniri cu un OZN, ceea ce face cazul unic. Interesul public a fost amplificat și de fascinația lui Valentich pentru OZN-uri, acesta fiind un pasionat al subiectului, conform tatălui său, Guido, care a declarat că fiul său era îngrijorat de posibile atacuri extraterestre.

Ce s-a întâmplat cu adevărat?

Până în prezent, dispariția lui Frederick Valentich rămâne nerezolvată. Lipsa dovezilor fizice, combinată cu detaliile stranii ale transmisiei sale, menține vie dezbaterea între susținătorii teoriei OZN și cei care favorizează explicații raționale, precum dezorientarea sau defecțiunile mecanice. Strâmtoarea Bass, cunoscută pentru condițiile sale dificile și istoria de fenomene aeriene neexplicate, adaugă un strat suplimentar de mister. În 2014, un martor a afirmat că a văzut un avion lipit de un obiect mai mare, plutind deasupra fermei sale, dar lipsa numelui și a altor detalii a slăbit credibilitatea acestei relatări.

Povestea lui Frederick Valentich este mai mult decât o simplă dispariție; este o fereastră către necunoscut, care provoacă imaginația și ridică întrebări despre limitele înțelegerii noastre. Fie că a fost victima unui accident tragic, a unui fenomen neexplicat sau a ceva cu adevărat extraterestru, cazul său continuă să captiveze, amintindu-ne cât de vast și misterios este cerul de deasupra noastră.

Advertisement