Apelul prin 112 care a pus în alertă toate autoritățile din Călărași, prin care se anunțase o amenințare cu bombă la Târgul de Crăciun, a fost dat de un bărbat de aproximativ 3o de ani, cu domiciliul pe raza localității Vlad Țepeș, pus pe glume. Acum, gestul tânărului îl costa un dosar penal și o amendă de câteva mii de lei.
Apelul s-a dat la ora 20:20, iar discuția telefonică cu operatorul 112 a avut mai puțin de un minut.
La câteva minute după apelul bărbatului, dispeceratul Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență a reapelat numărul de telefon de pe care se anunța amenințarea, însă telefonul era închis.
Autoritățile s-au mobilizat în doar câteva minute și au pus în aplicare măsurile necesare: evacuarea de urgență a populației din zona în care se bănuia că ar exista posibila amenințare.
Toată zona a fost rapid împânzita de jandarmi și polițiști, iar lucrătorii serviciilor speciale din cadrul SAS au asigurat zona.
În a doua încercare de a contacta persoana care anunțase amenințarea care punea în pericol oamenii aflați la eveniment, bărbatul le-a spus celor de la 112 că a fost doar o glumă.

COMUNICAT DE PRESĂ IPJ CĂLĂRAȘI
În seara de 2 decembrie a.c., în jurul orei 20.20, un bărbat a sesizat, prin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că în cadrul Târgului de Crăciun din municipiul Călărași este amplasată o bombă.
Numărul a fost reapelat, iar persoana a răspuns spunând ca a fost o glumă.
În cauză s-au efectuat verificări, în vederea identificării persoanei și luării măsurilor legale care se impun.
Ulterior, apelantul a fost identificat, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 30 de ani, din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași.
Cel în cauză a fost sancționat conform O.G. nr. 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic Pentru Apeluri de Urgență, cu amendă în valoare de 4.000 de lei.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.