Cercetat de polițiști pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.

La data de 02 decembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit pentru control pe strada Prelungirea București, din municipiul Călărași, o autoutilitară condusă de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din aceeași localitate.

În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,46 mg/l alcool în aerul expirat.

Cel în cauză a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei.

Pe numele celui în cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.        

 

NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT BĂUTURI ALCOOLICE!

 

Legea prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g./l. alcool pur în sânge (0,40 mg./l. în etilotest). De asemenea, pe timpul cercetării, permisul este reținut fără drept de circulație.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Pericol iminent pentru cetățenii din Modelu și Tonea din cauza lipsei unei pasarele peste canalul de irigații

Paul Martac, un localnic din comuna Modelu, județul Călărași, care
ziua politiei romane 2025 la calarasi.00_02_25_07.Still001

VIDEO. ZIUA POLIŢIEI ROMÂNE SĂRBĂTORITĂ LA CĂLĂRAŞI

Inspectoratul Județean de Poliție Călărași sărbătorește astăzi Ziua Poliției Române,