Cea mai mare Horă a Unirii va fi la Călărași

Cea mai mare Horă a Unirii va fi la Călărași
Cea mai mare Horă a Unirii va fi la Călărași

Primăria Municipiului Călărași organizează o impresionantă manifestație în cinstea Zilei Unirii Principatelor Române. Evenimentul începe la ora 17:00 și va avea loc în zona Orizont din municipiul Călărași, iar punctul culminant va fi defilarea militarilor din cadrul Jandarmeriei Călărași în pas miltar, având torțe aprinse.

Cea mai mare Horă a Unirii va fi la Călărași
Cea mai mare Horă a Unirii va fi la Călărași

La sosirea în fața Primăriei Municipiului Călărași, participanții vor fi invitați să se alăture celei mai Mari Hore a Unirii. Într-un gest simbolic, cetățenii vor dansa împreună pentru a celebra spiritul de comunitate și dragostea pentru țară.

Îmi doresc ca Ziua Unirii Principatelor Române să ne găsească solidari și mândri că înaintașii noștri au scris cu onoare și sacrificii cartea de istorie„, a declarat primarul municipiului Călărași.

Hora Unirii

Cu torțe aprinse în mână, militarii din cadrul Jandarmeriei Călărași vor defila cu mândrie în pas miltar, marcând astfel momentul istoric al Unirii. Cei prezenți vor putea să se alăture defilării pe strada București.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Ceaiul din frunze de gutui: Remediu natural pentru sănătate și vitalitate!

Dacă ai un pom de gutui în grădină, toamna este

RORally Marathon 2023 – Patru zile de adrenalină, aventură și sport, în Călărași!

Asociația Club Sportiv Baja 500 Motosport și Primăria Municipiului Călărași