Connect with us

Știri

CAZ ȘOCANT! O tânără din Călărași de 19 ani, stabilită în Catania(Italia)- reușește să denunțe un italian de 74 de ani

Published

on

Ceea ce urmează să vă prezentăm în acest articol au fost inițial prezentate de emisiune italiană „Le Iene”,  în luna aprilie, 2017. Am dorit să investigăm în amănunt acest caz și să expunem lucrurile cu o certitudine clară.

Dorim să specificăm, încă de la început că ceea ce urmează poate avea un impact emoțional puternic. Sunt mărturisiri și fapte greu de privit și ascultat, o poveste de viață…

Ana Maria are 19 ani și se află în Italia de la vârsta de 13 ani (din 2010) însă chinurile prin care aceasta a trecut au început de la o vârstă foarte fragedă, când se afla încă în România. Mediul în care a trait, nu ia fost prielnic absolut deloc. Datorită violențelor la care era supusă din partea tatălui, mama Ana Mariei a plecat de acasă pe când aceasta avea doar 7.

De-a lungul anilor, Ana Maria a fost abuzată sexual chiar de tatăl său, așa cum povestește tânăra reporterului de la Le Iene dar fiind la o vârstă atât de fragedă, micuța Ana Maria de atunci nu a reușit să înțeleagă ce se întâmplă sau dacă este normal. La acest fapt a contribuit și modul înșelător în care tatăl, abuzând de aceasta, îi spunea că face aceste lucruri din dragoste.

Pe când Ana Maria avea 12 ani, tatăl fetei a ajuns la închisoare, motivul oficial dat de organele competente fiind de violență în familie, iar din cercetarile noastre și de acte de zoofilie. Ana Maria renunță la școală prin clasa a șasea și se hotărăște să plece în Italia, la mama sa. Într-un final, Ana Maria și fratele mai mic, pe nume  Ștefan, au ajuns să locuiască  din nou cu mama lor.

AM FOST LA FAMILIA ANA MARIEI ACASA – DE ACUM ÎI SPUNEM ANCUȚA – AȘA S-A IDENTIFICAT ÎNTRE PRIETENI

L-am găsit pe bătrân în fața porții, statea pe o piatra și își privea nepoata cum se juca la poarta singură.

“Ancuța, nepoțica mea, cuscra Leana era bunica lor. Pe mă-sa o chemă Dana. Și ta’su, nenorocitu… că ești mare… uite aici, în casa unde stătea, în camera asta de aici. Bucătărie, camera mare, baie și stătea fata aici, Dana, Ștefan și Ancuța. Dacă maică-sa a plecat în Italia cu (nr. nume persoană). A fost si el în Italia, până l-a prins poliția. Leana a luat-o în Italia, i-a făcut pașaport. Mama Ancuței are serviciu acolo, are mai multe…locuiță, a lor, a lu maică-sa.

Stăteam în camera aia și îi auzeam cum strigau.. “tată”, “mamă”… eu veneam încoace… 

După divorț, copiii s-au împărțit, fata la mama, băiatul la tată. După 3 luni de zile, tatăl și-a abuzat sexual copilul – conform declarațiilor făcute de bunicul fetei și al vecinilor. 

Advertisement

Bunicul a fugit în vecini și a sunat la poliție, iar aceștia au anunțat și salvarea pentru ai acorda îngrijiri de specialitate copilului ce tocmai fusese  abuzat de către propriul tată.

DE LA SCANDAL ÎN FAMILIE, LA ABUZ SEXUAL

Au ajuns în Italia, prin localitatea Catalia. Au fost nevoiți să locuiască într-o casă abandonată, împreună cu alte familii sărace. Ana Maria trebuia să își câștige existența din ceva. S-a apucat de cerșit pentru a-și ajuta mama și fratele cu bani. Aceasta obisnuia să cerșească în fața magazinelor dar serviciile sociale din Italia au luat-o pe Ana Maria și au dus-o într-un orfelinat, aceasta fiind minora în momentul în care a fost găsită cerșind în fața magazinelor. Autoritățile locale i-au cerut mamei sale să-și găsească o locuință și un loc de muncă pentru a-și putea întreține cei doi copii.

Mama fetei a încercat, din răsputeri să își aducă fiica acasa lângă ea și apelează la ajutorul unui italian pe nume Mario Puglisi. Acesta i-a oferit un loc de muncă și o casă în chirie în care să poată locui. Ana Maria se întoarce acasă la mama sa iar bărbatul italian le devine prieten apropiat al celor doua. După doar câteva săptămâni, bărbatul începe să o abuzeze pe Ana Maria, la care aceea dată, fata avea doar 13 ani. Acesta spunea că face toate aceste lucruri pentru că o iubește, bărbatul fiind  în vârstă de 70 de ani pe atunci.

Ana Maria îi povestește cu lacrimi în ochi reporterului emisiunii “Le Iene” – cu bărbatul italian, ajuns acum la vârsta de 74 de ani, o obliga să facă sex cu el, profitând de inocența și confuzia prin care fata trecea. După împlinirea vârstei de 15 ani, bărbatul o obliga să întrețină relații sexuale de fiecare dată când o vedea, ceea ce a mărturisit fata despre aceste raporturi sunt lucruri șocante și de nedescris.

Ana Maria l-a refuzat de mai multe ori să aibă raporturi sexuale cu italianul Mario Puglisi, aceasta o șantaja pe fată de fiecare dată spunându-i că dacă are o casă și nu le lipsește nimic, e totul datorită ajutorului acordat de el. Tinerei fete i-a fost frică să-i povestească toate aceste lucruri mamei sale de chinul prin care trecea, datorită faptului că banuia că nu va fi crezută, în special prin faptul că italianul i-a oferit mamei un loc de muncă și o casă în care să locuiască.

ȘI-A LUAT INIMA ÎN DINȚI ȘI L-A ÎNFRUNTAT

Tânăra fată a crescut și s-a maturizat, ajungând la vârsta de 19 ani, Ana Maria decide să pună capăt acestor chinuri și să împiedice ca pe viitor Mario Puglisi să mai aibă ocazia să facă și altor fete ceea ce ia făcut Ana Mariei, minoră, motiv pentru care a cerut ajutorul emisiunii Le Iene.

Tânăra, ajutată de reporterul emisiunii, stabilește o întâlnire cu italianul și merge să-i ceară socoteală pentru tot ce i-a făcut în toți acești ani. În tot acest timp, Ana Maria a avut o cameră ascunsă la ea cu ajutorul căreia a reușit să înregistreze toată conversația cu italianul.

Ana Maria își ia inima în dinți și se întâlnește cu Mario Puglisi, căruia îî cere explicații pentru toate abuzurile și suferințele pe care fata le-a suportat în toți acești ani.

După o discuție destul de aprinsă între italian și Ana Maria, discuție în care italianul confirmă acuzațiile pe care fata i le aduce, intervine reporterul emisiunii.

Italianul nu recunoaște cele ce s-au petrecut, ba mai mult, spune că a fost și la închisoare pentru crimă. Dar nu recunoaște nimic din ceea ce a recunoscut cu numai câteva minute în discuția cu tânăra.

Advertisement

Italianul a făcut o afirmație rasistă la adresa româncelor: Aceste românce te provoacă în toate modurile posibile, în toate modurile posibile”, afirmând ulterior că tânăra Ana Maria, la doar 13 ani îl provoca pe acesta să întrețină relații sexuale cu acesta. Domnule, cunoști aceea rasă, cunoști această rasă… Sunt românce, domnule, nu sunt italiane și o fac cu oricine”, spune Mario Puglisi reporterului de la Le Iene.

DENUNȚ LA POLIȚIA ITALIANĂ

Cu frică și cu ochii în lacrimi, Ana Maria, împreună cu reporterul ce emisiunii s-au dus la poliție și a încurajat-o pe fată să depună plângere împotriva acestui om.

Vineri, 21 aprilie 2017, procurorul adjunct Marisa Scavo și procurorul substitut Cristoforo Alessandro Camerano au semnat ordinul de arest preventiv pentru Mario Puglisi, cu acuzația de violență sexuală. Bărbatul a mai fost condamnat în trecut pentru o violență sexuală care a avut loc în anul 2013 dar și pentru omor.

În finalul reportajului, echipa Le Iene face un apel la cine vrea să o ajute pe tânăra noastră conațională cu un loc mai bun de muncă sau cu orice altceva, specificând că Ana Maria se află acum în dificultate și lucrează 7 zile din 7 ca îngrijitoare de noapte, unde este plătită cu numai 350 de euro pe lună.

Oricine vrea să ofere o mână de ajutor tinerei Ana Maria și familiei sale, poate scrie un e-mail la [email protected]

SURSA https://www.rotalianul.com/catania-romanca-de-19-ani-abuzata-sexual-de-italian-de-74-de-ani-il-denunta-cu-ajutorul-emisiunii-le-iene/

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

România primește zece milioane de dolari de la SUA pentru a combate traficul de copii

Published

on

Sursa: Salvați Copiii

Luni, 16 septembrie, Guvernul României a semnat un parteneriat cu Guvernul Statelor Unite ale Americii la ambasada SUA de la București. Prin acest acord, România va primi 10 milioane de dolari pentru a combate traficul de copii, scrie mediafax.ro.

Parteneriatul a fost semnat la sediul Ambasadei SUA din București, în prezența ambasadoarei Kathleen Kavalec, a ministrului de Interne Cătălin Predoiu, a șefului Poliției Române Benone Matei, a chestorului general de poliție Bogdan Despescu și a șefului Cancelariei premierului, Mihai Ghigiu.

„Vom sprijini România în eforturile sale de a dezvolta o strategie de prevenire centrată pe victimă, de a crește protecția pentru victimele copii ale traficului și de a îmbunătăți investigațiile în vederea urmăririi penale și condamnării traficanților de copii. În acest scop, Departamentul de Stat va contribui cu până la zece milioane de dolari pe o perioadă de cinci ani”, a declarat ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, potrivit libertatea.ro.

România este prima țară care primește sprijin financiar din partea Statelor Unite. Parteneriatul dintre cele două țări va avea o durată de cinci ani și vizează prevenirea și combaterea traficului de copii, asistarea și protejarea victimelor, precum și urmărirea penală și cooperarea între autorități și societate.

„Odată cu decizia Departamentului de Stat al SUA de a deschide Programul Child Protection Compact către Europa, România este prima țară din regiune selectată să beneficieze de un suport financiar american în valoare de 10 milioane USD, care vizează îmbunătățirea sistemului național pentru prevenirea și combaterea traficului de copii”, a transmis Guvernul condus de Marcel Ciolacu, conform libertatea.ro.

Prin acest parteneriat, vor fi înființate trei centre:

  • Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor, sub egida Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA);
  • Centrul Național de Combatere a Abuzurilor și Exploatării Sexuale a Minorilor în Mediul Online, care va funcționa în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR);
  • Centrul de Excelență pentru Securitatea Digitală a Copiilor, tot la nivelul IGPR.

Centrul Național de Excelență pentru Siguranța Digitală a Copiilor va avea două obiective principale:

1. Eliminarea materialelor dăunătoare din mediul online, monitorizând și eliminând conținutul periculos sau nepotrivit pentru copii, precum imagini violente sau pornografie.
2. Identificarea nevoilor de formare pentru profesioniștii în protecția copilului, evaluând lacunele în cunoștințele și abilitățile acestora și oferind formări adecvate.

Fondurile vor fi alocate organizațiilor non-profit și instituțiilor publice internaționale care colaborează cu autoritățile române în combaterea traficului de minori, a adăugat Mediafax.

Ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, a declarat că semnarea acestui parteneriat reprezintă un prim pas în eforturile comune de a eradica traficul de copii și de a proteja victimele.

Advertisement

Continue Reading

Știri

Începe sezonul gripal. Alexandru Rafila, Ministrul Sănătății, apel către români să se vaccineze. Cine primește vaccinul gratuit

Published

on

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat marți că vaccinul antigripal este deja disponibil în farmacii. În contextul începerii sezonului gripal, el a recomandat ca populația să consulte medicii de familie pentru a obține o prescripție pentru acest vaccin.

„Îl începem acum. Începe sezonul. (…) Invităm lumea să se prezinte la cabinetele medicilor de familie pentru prescripţia vaccinului gripal”, a declarat, marţi, Alexandru Rafila, conform digi24.ro.

Ministrul Sănătății a subliniat că anumite categorii de pacienți beneficiază de vaccinul antigripal gratuit. Acestea includ copiii sub 18 ani, gravidele, persoanele peste 45 de ani cu afecțiuni cronice și cetățenii cu vârsta de peste 65 de ani. Pentru persoanele cu vârsta între 45 și 65 de ani care nu au afecțiuni cronice și doresc să se vaccineze antigripal, vaccinul beneficiază de o compensare de 50% din preț.

Vaccinul antigripal este disponibil în farmacii încă din începutul lunii septembrie. Prețul pentru Vaxigrip este de 68 lei, Influvac costă 64,48 lei, iar vaccinul Fluenz, administrat intranazal copiilor, poate fi achiziționat cu 124 lei.

În luna septembrie este recomandat să începem vaccinarea copiilor care au nevoie de două doze, adică cei cu vârste între 6 luni și 8 ani care primesc pentru prima dată vaccinul antigripal. În acest caz, protecția completă se obține după administrarea celei de-a doua doze, a transmis dr. Gindrovel Dumitra, medic de familie şi coordonatorul Grupului de Vaccinologie al SNMF, pentru news.ro.

De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă ca protecția împotriva gripei să fie obținută până la sfârșitul lunii octombrie. Acesta este termenul pe care ni-l propunem, astfel încât, la apariția primelor cazuri de gripă, care de obicei survin în noiembrie – decembrie, să avem deja protecția necesară.

Dacă imunizarea se efectuează în farmacii, farmacistul vaccinator trebuie să înregistreze vaccinul în Registrul Electronic Național de Vaccinări pentru a asigura o evaluare precisă a acoperirii vaccinale. Raportarea este crucială și din alte motive, subliniază coordonatorul Grupului de Vaccinologie din SNMF.

 

 

 

Advertisement

 

Continue Reading

Știri

Apel umanitar inițiat de Crucea Roșie Română: Călărășenii sunt chemați să sprijine victimele inundațiilor din Galați și Vaslui

Published

on

Sursă imagine: Crucea Roșie Română

Crucea Roșie Română lansează o campanie urgentă de ajutorare a persoanelor grav afectate de inundațiile devastatoare provocate de ciclonul Boris. Cele mai afectate județe, Galați și Vaslui, se confruntă cu o criză majoră, peste 5.000 de gospodării fiind afectate și sute de persoane evacuate, potrivit unui bilanț provizoriu. 

În acest context, călărășenii pot contribui direct la sprijinirea celor care și-au pierdut casele și bunurile. Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Călărași a deschis un cont special pentru donații în bani, în sprijinul familiilor din zonele afectate. Firmele și persoanele fizice din Călărași sunt invitate să contribuie la această acțiune umanitară.

Date pentru donații:

CIF: 4930898

Cod IBAN: RO70BRDE120SV12163551200

BRD Călărași

Societatea Națională de Cruce Roșie din România – Filiala Călărași

Mesajul președintelui Crucii Roșii Române

„În ultimele zile, natura ne-a pus din nou la încercare. Ploile torențiale și inundațiile devastatoare au afectat familiile din județele Galați și Vaslui, lăsând în urma lor case distruse și comunități lovite de suferință. Crucea Roșie Română lansează un apel de urgență pentru colectarea de fonduri și alimente greu perisabile pentru persoanele afectate. Voluntarii au fost mobilizați și resursele noastre din teritoriu au fost activate pentru acoperirea nevoilor urgente ale populației.

Oamenii aceștia au nevoie de noi acum, mai mult ca oricând. În fața unei asemenea tragedii, fiecare gest contează. Orice donație, fie în bani, fie în alimente greu perisabile, poate aduce o rază de speranță celor care au pierdut totul.

Advertisement

Donează și tu! Când totul dispare, chiar și cel mai mic gest capătă o valoare imensă! Fiți oamenii Crucii Roșii!”, a transmis Camelia Șucu, președintele Crucii Roșii Române, potrivt PRO TV

Continue Reading

Cele mai vizualizate