Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 10°C | Anul XI Nr. 535

Știri

Câteva lucruri pe care nu le știai despre Imnul României

Published

on

Ziua imnului național al României se sărbătorește anual pe 29 iulie. Iată câteva lucruri pe care nu le știai despre Imnul României.

Pe 29 iulie, românii sărbătoresc  Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848. La 29 iulie 1848, imnul a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Prin Legea nr. 99/1998, Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998. Legea prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

La originea imnului naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet”, scris de Andrei Mureşanu şi publicat pentru prima dată în numărul 25 din 21 iunie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann.

Advertisement

În timpul regimului comunist, ”Deşteaptă-te române!” a fost interzis timp de aproape o jumătate de secol. A fost cântat, însă, în timpul revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987 şi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Imediat după Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003. 

Lucruri pe care nu le știai despre imnul României

1.Poezia ce stă la baza imnului a fost scrisa in contextul evenimentelor de la Blaj, din 3/15 mai 1848. Potrivit Enciclopediei Romaniei, dupa ce a auzit „Din sanul maicii mele”, o romanta publicata pentru prima data in august 1832, Muresanu s-a intors foarte agitat acasa – dupa cum isi amintea sotia sa – si a scris toata noaptea. Duminica urmatoare, a fost cantata pentru prima data, de fata cu alti intelectuali, pe melodia interpretata de Gheorghe Ucenescu.

2. Poemul a fost pus pe note în ziua în care autorul l-a recitat câtorva prieteni brașoveni, fiind cântat pentru prima oară la Brașov, într-o grădină din Șchei.

3. Potrivit unei alte ipoteze, melodia era, de fapt, un cantec religios, intitulat „Din sanul maicii mele”, iar George Ucenescu, compozitor ucenic al lui Pann, ar fi fost cel care ar fi intonat-o la cererea poetului care cauta o melodie pentru versurile sale.

4. Exista o intreaga controversa cu prvire la autorul de drept al melodiei. Desi Anton Pann este creditat ca autor al muzicii imnului, melodia pe care Andrei Muresanu a pus versurile avea o larga circulatie in epoca. Asa se face ca, nu Anton Pann este cel care a scris acest cantec.

Advertisement

5. Prima inregistrare a melodiei a fost facuta in 1900 in SUA, interpretata de Alexandru Pascu. In 1910, fanfara Batalionului 2 Pionieri din Bucuresti reunita cu fanfara Regimentului Stefan cel Mare din Iasi au realizat prima inregistrare instrumentala.

6. Din anii 1970, melodia a putut fi din nou cantata, dar fara versurile originale.

7. Pentru o scurta perioada, „Desteapta-te Romane” a fost si imnul national al Republicii Democratice Moldovenesti (1917 – 1918) si al Republicii Moldova (1991 – 1994). A fost inlocuit in 1994 cu „Limba noastra”.

Sursa: A1.ro


Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Recomandare de carte -„Crematoriul înghețat: Mărturie de la Auschwitz” – de Jozsef Debreczeni

Published

on

În peisajul literaturii Holocaustului, dominat de voci monumentale precum Primo Levi sau Elie Wiesel, apare târziu, dar cu o forță devastatoare, mărturia lui József Debreczeni – un jurnalist și poet maghiar care a supraviețuit iadului nazist nu prin minuni, ci prin observație acută și o rezistență interioară de fier. Publicată inițial în 1950 în Iugoslavia comunistă sub titlul Hideg Krematórium, cartea sa a fost redescoperită și tradusă recent în română de Péter Demény (Editura Trei, 2024), după ce a cucerit deja 15 limbi și un loc meritat printre capodoperele genului. „Crematoriul înghețat” nu este doar o relatare a ororilor din lagărele de concentrare; este un rechizitoriu nemilos la adresa nazismului, scris cu precizia unui reporter care refuză să se lase înghițit de haos, ci îl disecă  gradual cu o claritate cinematografică.

Debreczeni, deportat în mai 1944 din Serbia ocupată de Ungaria – unde supraviețuise deja trei ani în batalioane de muncă forțată – ajunge în „Țara Auschwitz”, acel imperiu al morții care cuprindea nu doar lagărul principal, ci o rețea vastă de sublagăre. Norocos să nu fie trimis direct în camerele de gazare, el este aruncat în vagoane de vite, alături de mii de evrei maghiari, într-o călătorie sufocantă unde aerul devine un lux letal. Destinația finală: Dörnhau, un sublagăr al lui Gross-Rosen, supranumit „crematoriul înghețat” – o fabrică abandonată transformată în „spital” unde prizonierii prea slăbiți pentru muncă sclavă erau lăsați să moară de foame, frig și boli, fără a deranja „eficiența” industrială germană. Aici, în acest loc unde „legile gravitației morale” se inversează – răul devine bine, noaptea zi –, Debreczeni lucrează la săpături epuizante pentru companii naziste, luptând zilnic cu foametea, păduchii (vehiculul deliberat al tifosului) și ierarhia brutală a kapo-ilor, acea „aristocrație a lagărului” care trăda propriii semenii pentru o firimitură de putere.

Ce face cartea unică nu este doar groaza descrisă – de la apelurile nominale interminabile, unde cadavrele sunt „raportate” cu un umor macabru involuntar („Raportați dacă sunteți morți!”), la execuții sumare justificate cu un cinism kitsch („Chiar și cel mai bun evreu trebuie să cropească”) –, ci modul în care Debreczeni le fixează în cuvinte. Stilul său, lipsit de sentimentalism lacrimogen, este cel al unui etnograf al infernului: detaliile triumfă asupra abstracțiunii, umanizând ce nazismul voia să dezumanizeze. Văzută prin ochii unui intelectual, suferința devine panoramic: personală (visul de răzbunare, obsesia pentru o țigară furată), comunitară (lupta pentru un polonic de supă diluată) și obiectivă (analiza cum Germania „cultă” a coborât în barbarie). Ca un diamant literar, după cum o numește The Times, cartea meditează subtil asupra limbajului în fața ororii: „Horrorul este întotdeauna kitsch, chiar când e real”, notează autorul după o execuție arbitrară, amintind că descrierea nu e suficientă; doar înțelegerea morală poate salva memoria.

Criticii internaționali au salutat-o unanim ca pe o contribuție esențială: The New York Times o laudă pentru „descrierea panoramică a iadului”, The Telegraph pentru „claritatea cinematografică face detaliile să învingă dezumanizarea în masă”, iar The Guardian pentru echilibrul între crimă epică și minuțiozitatea zilnică a degradării. Pe Goodreads, cititorii o notează cu 4.3/5, subliniind impactul ei șocant, dar și duritatea lecturii – nu din plictiseală, ci din tragicitate pură. Unele recenzii americane (cum ar fi cea din Kirkus Reviews) subliniază tonul intelectual, cu replici ironice la sadismul SS-ist, în timp ce altele (Washington Post) o văd ca pe un document vital care șochează și luminează, amintind că trecutul poate deveni prolog.

Advertisement

„Crematoriul înghețat” nu oferă speranță ieftină sau lecții morale facile; ea te obligă să privești în abis, să recunoști că supraviețuirea lui Debreczeni – eliberat în mai 1945 de Armata Roșie – a fost un act de rezistență prin scriitură. După război, autorul s-a refugiat la Belgrad, unde a continuat să scrie poezie și romane, dar această mărturie rămâne moștenirea sa supremă. Recomandată oricui dorește să înțeleagă nu doar ce s-a întâmplat la Auschwitz, ci cum s-a simțit – o carte de 5 stele, esențială, dar sfâșietoare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată

Published

on

Bonnie și Clyde: Povestea lor adevărată

Bonnie Parker și Clyde Barrow sunt unul dintre cele mai infame cupluri de criminali din istoria americană, simboluri ale rebeliunii și romantismului tragic în epoca Marii Depresiuni. Deși filmul din 1967 cu Warren Beatty și Faye Dunaway i-a transformat în eroi romantici, realitatea lor a fost mult mai brutală: o serie de jafuri mici, crime violente și o fugă disperată, marcată de sărăcie și disperare. Iată povestea lor adevărată, bazată pe surse istorice și biografii detaliate.

Începuturile: O copilărie marcată de sărăcie

Bonnie Parker s-a născut pe 1 octombrie 1910, în Rowena, Texas, într-o familie săracă. A fost o elevă talentată, pasionată de scris poezii, dar a renunțat la școală la 16 ani pentru a se căsători cu Roy Thornton, un coleg de clasă. Căsătoria a eșuat rapid, iar Thornton a ajuns în închisoare pentru jaf în 1929. Bonnie a lucrat ca ospătară în Dallas, simțindu-se prinsă într-o viață monotonă.

Clyde Barrow s-a născut pe 24 martie 1909, în Telico, Texas, în sărăcie extremă. Familia sa s-a mutat în Dallas, unde trăiau în corturi și colibe. De mic, Clyde a furat mașini și a spart seifuri, influențat de fratele său mai mare, Buck. A fost arestat prima dată în 1926 pentru neîntoarcerea unei mașini închiriate și a încercat să se înroleze în Marina SUA, dar a fost respins din motive medicale (posibil malarie sau febră galbenă).

Cei doi s-au întâlnit pe 5 ianuarie 1930, la o petrecere în casa unui prieten comun din West Dallas. Bonnie, în vârstă de 19 de ani, pregătea ciocolată fierbinte când Clyde, de 20 de ani, a apărut. Chimia a fost instantanee – “dragoste la prima vedere”, după cum au descris-o apropiații. Au început să-și scrie scrisori pasionale, numindu-se “dragă” și “soție mică”, deși Bonnie era căsătorită legal cu Thornton (și a purtat inelul lui până la moarte).

Drumul spre crimă: De la furtișaguri la violență

Clyde era deja un hoț mic, iar Bonnie l-a urmat în lumea infracțională, atrasă de aventura pe care i-o oferea. În curând după întâlnire, Clyde a fost arestat pentru furt și închis. Bonnie i-a strecurat un pistol în închisoare, ajutându-l să evadeze – dar a fost recapturat rapid și condamnat la 14 ani. În închisoare, pentru a scăpa de munca forțată, Clyde și-a tăiat doi degete de la picior cu un topor (ceea ce l-a lăsat șchiop pe viață).

Eliberat condiționat în februarie 1932 (după intervenția mamei sale), Clyde s-a reîntâlnit cu Bonnie. Au format “Barrow Gang”-ul împreună cu fratele lui Clyde, Buck Barrow, soția lui Blanche, și alți complici precum Ray Hamilton și W.D. Jones. Au jefuit magazine mici, benzinării și bănci rurale – niciodată sume mari (maximum 1.500 de dolari) – în state precum Texas, Oklahoma, Missouri și New Mexico. Nu erau “Robin Hood”-i; jefuiau oameni săraci, nu bănci mari, contrar mitului.

Advertisement

Violența a escaladat rapid: au ucis cel puțin 9 polițiști și 3 civili. Printre crime: uciderea a doi ofițeri în Atoka, Oklahoma (iunie 1932), un proprietar de magazin în Sherman, Texas, și un cetățean în Temple. În aprilie 1932, Clyde l-a împușcat pe comerciantul J.W. Butcher în Hillsboro. Bonnie a fost arestată singură în martie 1932 pentru un jaf eșuat, dar eliberată ulterior.

Au devenit celebrități involuntare în 1933, după un schimb de focuri în Joplin, Missouri, unde poliția a găsit poze scandaloase: Bonnie cu un trabuc și o armă, pozând ca o gangsteriță glamour. Aceste imagini, plus poeziile ei (cum ar fi “The Story of Suicide Sal” sau “The Ballad of Bonnie and Clyde”), au fost publicate în ziare, transformându-i în eroi populari ai Depresiunii – simboluri ale răzbunării împotriva băncilor.

Viața lor era departe de glamour: dormeau în mașini furate, se spălau în pâraie și mâncau fasole conservată. Un accident de mașină în 1933, cauzat de condusul imprudent al lui Clyde, i-a ars picioarele Bonniei cu acid din baterie, lăsând-o șchiopă și dependentă de el.

Sfârșitul: Ambuscada fatală

După doi ani de fugă (1932-1934), autoritățile i-au vânat fără milă. Frank Hamer, un ranger texan celebru, a fost angajat să-i prindă. Pe 23 mai 1934, în timp ce conduceau un Ford V8 furat pe o șosea din Bienville Parish, Louisiana, au fost prinși într-o ambuscadă de un grup de șase polițiști. Au fost mitraliați cu peste 130 de gloanțe (nu 187, cum se spune uneori) – Clyde a murit instant, Bonnie agonizând câteva minute. Au fost îngropați separat, la dorința familiilor, deși fanii au cerut un mormânt comun. Mulțimea a invadat scena, furând suveniruri morbide precum bucăți de haine sau tuburi de cartușe.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Doi bărbați reținuți pentru agresiune în comuna Independența

Published

on

Doi bărbați, în vârstă de 26 și 41 de ani, au fost reținuți de polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Grădiștea după ce au agresat fizic un bărbat de 43 de ani din comuna Independența, județul Călărași. Incidentul s-a produs pe 26 octombrie, în jurul orei 15:40, în urma unui conflict spontan.

Victima se deplasa prin comună când a fost atacată de cei doi agresori. În urma sesizării la numărul unic de urgență 112, polițiștii au intervenit și au stabilit că între cei trei a izbucnit o discuție contradictorie, urmată de violențe fizice.

Persoanei vătămate i s-au adus la cunoștință prevederile legale privind emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă aceasta a refuzat măsura.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de „lovire sau alte violențe”, iar cei doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași.

Advertisement

Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading