Femeia surprinsă în imagini în timp ce lovea o minoră pe o stradă din satul Potcoava, comuna Independența, a fost reținută de polițiști. Incidentul a avut loc pe 3 noiembrie, în jurul orei 14:00, iar cazul a devenit public după ce filmarea
Vineri, 22 noiembrie, între orele 10:00 și 13:30, Sala „Barbu Știrbei” din cadrul Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași va fi gazda primei ediții a conferinței „Creștem Împreună”. Evenimentul se adresează părinților, bunicilor și cadrelor didactice care își doresc să sprijine
Remediu natural eficient pentru circulația periferică slabă și dureri asociate Mulți cred că circulația deficitară este o afecțiune independentă, dar de fapt ea este provocată de alte probleme de sănătate, precum: obezitatea diabetul varicele afecțiunile cardiace afecțiunile arteriale cheagurile de sânge Cel
Jurnalistul britanic Charlie Ottley, cunoscut pentru documentarele „Wild Carpathia” și „Flavours of Romania”, este oficial cetățean român. A depus jurământul îmbrăcat în ie și cu tricolorul la rever, emoționat și recunoscător. „Am așteptat momentul ăsta atât de mult”, a spus Ottley, după
Paul Stănescu, unul dintre cei mai influenți lideri social-democrați, își anunță retragerea din funcția de secretar general al PSD după șase ani de activitate. Decizia vine chiar înainte de Congresul partidului din 7 noiembrie, unde Sorin Grindeanu va fi ales președinte „plin”,
Polițiștii din Lehliu Gară au reținut un bărbat de 32 de ani, după ce soția sa, o femeie de 30 de ani din satul Buzoeni, a reclamat că a fost amenințată cu acte de violență. Incidentul a avut loc pe 31 octombrie,
Palatul Copiilor Călărași beneficiază de investiții importante printr-un proiect amplu derulat de Consiliul Județean Călărași. Instituția, unde sute de copii își dezvoltă talentele și pasiunile, a fost dotată cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale moderne. Directoarea Lavinia Vasile a declarat
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași anunță derularea programului de ucenicie la locul de muncă, o oportunitate pentru angajatori de a-și forma viitorii angajați direct în cadrul firmei, beneficiind de sprijin financiar prin proiectul „Formactiv – Formare și muncă activă”.
Primarul municipiului Călărași, Marius Dulce, participă la ședința Consiliului pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, organizată la Alexandria, județul Teleorman. Evenimentul este forul deliberativ al Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR Sud Muntenia). În cadrul întâlnirii sunt prezentate principalele rezultate și proiecte
Performanță importantă pentru Clubul Sportiv Municipal Călărași. Trei tineri sportivi – Nica Florin, Axinte Ștefăniță și Caloianu Antonio – au fost convocați la Năvodari, pentru a face parte din Lotul Olimpic de Tineret al României la canotaj. Selecția confirmă nivelul ridicat de