Fapt Divers
Castelul Bran – legendă și mister
Fantoma lui Vlad Țepeș
Deși legătura istorică dintre Vlad Țepeș și Castelul Bran este slab documentată – se știe doar că ar fi fost întemnițat aici timp de două luni în 1462 –, legendele locale afirmă că spiritul său neliniștit bântuie încă zidurile castelului. Se spune că Vlad, renumit pentru cruzimea sa, ar fi rămas prins între lumi din cauza blestemelor aruncate asupra sa de dușmanii pe care i-a tras în țeapă. Vizitatori și localnici au raportat umbre inexplicabile sau sunete de pași grei pe coridoarele castelului, iar o echipă britanică de la Asociația Shadow Seekers, care a investigat castelul cu echipamente speciale, a susținut că a intrat în contact cu fantoma lui Vlad, care le-ar fi cerut să părăsească locul.
Prezența Reginei Maria
O altă legendă vorbește despre spiritul Reginei Maria, care a iubit profund Castelul Bran, transformându-l în reședința sa favorită între 1920 și 1938. Localnicii povestesc că, în unele nopți, un miros intens de violete – florile ei preferate – se simte brusc în anumite încăperi, fără nicio explicație. Se crede că spiritul reginei veghează asupra castelului, apărându-l ca pe un loc sacru. Unii spun că au văzut o siluetă albă, diafană, plutind pe terase sau în curtea interioară, asociată cu prezența ei protectoare, dar uneori percepută ca tulburătoare.
Femeia nobilă prizonieră
Una dintre cele mai vechi povești locale vorbește despre o nobilă din secolul al XV-lea, ținută captivă în castel din ordinul unui castelan crud. Se spune că femeia, acuzată de trădare sau infidelitate, a fost zidită de vie într-una dintre încăperile secrete ale fortăreței. De atunci, strigătele ei înăbușite sau bătăi slabe în pereți ar fi auzite noaptea, iar unii vizitatori au raportat o senzație de apăsare în anumite zone ale castelului, ca și cum o prezență invizibilă ar încerca să comunice.
Măcelarul înnebunit și fântâna fără fund
O legendă mai puțin cunoscută implică un măcelar al castelului din timpul principelui Gabriel Báthory (începutul secolului al XVII-lea). Acesta ar fi fost însărcinat să tortureze și să execute doi vicecastelani care l-au trădat pe principe, tăindu-le degetele, urechile și nasul, înainte de a-i ucide. Se povestește că, copleșit de grozăvia faptelor sale, măcelarul și-ar fi pierdut mințile și s-a aruncat în fântâna din curtea castelului. Această fântână, despre care se spune că ar fi fără fund, a devenit un loc al superstițiilor: localnicii cred că aruncarea unui obiect în ea trezește spirite malefice, iar unii turiști au raportat ecouri stranii sau o senzație de frig intens în apropierea ei.
Tunelul secret și spiritele soldaților
Castelul Bran este renumit pentru pasajul său secret, un tunel ascuns folosit de soldați în perioada asediilor pentru a se retrage sau a ataca pe ascuns. Legenda spune că mulți dintre acești soldați, uciși în lupte sau trădați, au rămas captivi în tunel ca spirite rătăcitoare. Vizitatorii care au explorat această zonă au descris senzații de sufocare, șoapte inexplicabile sau chiar umbre mișcătoare, atribuind aceste fenomene sufletelor neliniștite ale celor căzuți.
Aceste legende, deși nu sunt susținute de dovezi istorice solide, contribuie la farmecul întunecat al Castelului Bran. Ele se hrănesc din arhitectura sa gotică, cu coridoare înguste, turnuri sumbre și poziția izolată pe stâncă, precum și din folclorul transilvănean bogat în povești despre strigoi și spirite. Asocierea cu mitul lui Dracula a amplificat această aură, transformând castelul într-un magnet pentru cei fascinați de supranatural. Fie că sunt simple povești sau ecouri ale unui trecut tumultuos, legendele înfricoșătoare ale Castelului Bran continuă să captiveze și să înspăimânte, făcând din el mai mult decât un simplu monument istoric – un portal către o lume a misterului.
Fapt Divers
Wittenoom: orașul dispărut
În inima deșertului australian, în regiunea Pilbara din Australia de Vest, se află povestea unui oraș care a fost odată un centru vibrant al industriei miniere, dar care astăzi este o umbră a trecutului său, șters aproape complet de pe hărțile oficiale. Wittenoom, cunoscut drept „orașul toxic”, este un simbol al ambiției umane și al consecințelor devastatoare ale ignorării riscurilor pentru sănătate și mediu.
Ascensiunea și căderea orașului Wittenoom
Wittenoom a fost fondat în anii 1930, când zăcămintele bogate de azbest albastru (crocidolit) au atras atenția companiilor miniere. Azbestul, considerat la acea vreme un material minune datorită rezistenței sale la foc și proprietăților izolante, a devenit motorul economiei locale. Mina de la Wittenoom Gorge a prosperat, iar orașul a crescut rapid, găzduind mii de oameni – mineri, familiile lor și lucrători din industriile conexe. La apogeu, în anii 1950, Wittenoom era un loc plin de viață, cu școli, magazine și o comunitate strâns legată.
Cu toate acestea, prosperitatea a venit cu un cost ascuns. Azbestul albastru este una dintre cele mai periculoase forme ale acestui mineral, iar expunerea la fibrele sale microscopice poate provoca boli grave, precum mezoteliomul (un cancer agresiv al plămânilor) și azbestoza (o afecțiune pulmonară cronică). Pe măsură ce minerii și familiile lor inhaleau praful toxic, semnele pericolului au început să apară. Primele cazuri de boli legate de azbest au fost raportate în anii 1960, dar mina a continuat să funcționeze până în 1966, când a fost închisă din motive economice, nu din cauza riscurilor pentru sănătate.
Un oraș condamnat
După închiderea minei, Wittenoom a intrat într-un declin rapid. Pe măsură ce dovezile privind toxicitatea azbestului deveneau tot mai clare, autoritățile australiene au realizat amploarea dezastrului. Solul, aerul și clădirile din Wittenoom erau contaminate cu fibre de azbest, iar riscul pentru sănătate era inacceptabil. În anii 1970, guvernul a început să evacueze locuitorii, oferindu-le compensații pentru a părăsi orașul. În 2007, Wittenoom a fost oficial „dezgazat” – utilitățile, precum apa și electricitatea, au fost oprite, iar orașul a fost scos din registrele oficiale.
Astăzi, Wittenoom este considerat unul dintre cele mai contaminate locuri din Australia. Drumurile care duc spre fostul oraș sunt marcate cu avertismente, iar accesul este descurajat. Cu toate acestea, ruinele clădirilor și peisajul arid din jur atrag ocazional turiști curioși sau aventurieri, în ciuda riscurilor evidente. Praful de azbest rămas în sol și în aer continuă să fie o amenințare mortală.
Astăzi, Wittenoom este considerat unul dintre cele mai contaminate locuri din Australia. Drumurile care duc spre fostul oraș sunt marcate cu avertismente, iar accesul este descurajat. Cu toate acestea, ruinele clădirilor și peisajul arid din jur atrag ocazional turiști curioși sau aventurieri, în ciuda riscurilor evidente. Praful de azbest rămas în sol și în aer continuă să fie o amenințare mortală.
Moștenirea tragică a orașului
Povestea lui Wittenoom este o lecție dură despre pericolele prioritizării profitului în detrimentul sănătății și mediului. Mii de oameni, inclusiv foști mineri și membri ai familiilor lor, au murit sau au suferit de boli cauzate de expunerea la azbest. Procesele legale împotriva companiilor miniere, în special Colonial Sugar Refining Company (CSR), care a operat mina, au continuat timp de decenii, iar victimele sau familiile lor au primit compensații în unele cazuri.
În prezent, Wittenoom este un oraș fantomă, cu doar câțiva rezidenți care au refuzat să plece, trăind izolați și ignorând avertismentele. Numele său a fost șters de pe hărți, iar drumurile care duceau spre el au fost redenumite sau închise. Totuși, ruinele sale stau mărturie a unei tragedii care ar fi putut fi evitată.
O lecție pentru viitor
Wittenoom rămâne un avertisment puternic despre consecințele ignorării științei și ale exploatării nesustenabile a resurselor naturale. Într-o lume în care preocupările legate de mediu și sănătate publică sunt din ce în ce mai presante, povestea acestui oraș toxic ne amintește de responsabilitatea pe care o avem de a proteja atât oamenii, cât și planeta.
Fapt Divers
Broasca Pacman: prădătorul exotic cu aspect de joc video
Broasca Pacman (Ceratophrys ornata), cunoscută și sub denumirea de broască cu coarne, este un amfibian fascinant originar din pădurile tropicale ale Americii de Sud, mai exact din țări precum Argentina, Uruguay, Paraguay, Bolivia, Surinam și Brazilia. Numele său, „Pacman”, provine de la gura sa largă și apetitul vorace, care amintește de celebrul personaj de joc video. Această specie face parte din familia Leptodactylidae și este una dintre cele mai populare broaște în rândul pasionaților de amfibieni datorită aspectului său unic și comportamentului interesant.
Broasca Pacman are un corp compact, rotunjit, cu un cap mare și o gură proeminentă, care ocupă o mare parte din fața sa. Deasupra ochilor, prezintă excrescențe sub formă de „coarne”, o trăsătură distinctivă a genului Ceratophrys. Femelele sunt mai mari, atingând până la 16,5 cm lungime, în timp ce masculii nu depășesc, de obicei, 11,5 cm. Pielea sa, presărată cu „negi”, poate varia în culori, de la verde deschis cu pete roșii, maronii sau negre, la nuanțe mai închise sau chiar albinoase (galbene). Masculii se deosebesc de femele prin pernuțele copulatorii de pe degete și pigmentarea mai închisă a pielii.
În mediul natural, broasca Pacman trăiește în păduri tropicale, preferând zonele umede unde se poate ascunde în solul moale. În captivitate, este un amfibian ușor de îngrijit, ideal pentru începători, dar necesită condiții specifice. Un acvariu de minimum 40 de litri este suficient pentru un singur exemplar, deoarece aceste broaște pot manifesta comportamente canibalice dacă sunt ținute împreună. Substratul trebuie să fie moale (mușchi de turba sau fibră de cocos), evitându-se pietrișul sau nisipul, care pot fi ingerate accidental. Un vas cu apă plată, nu adânc, este esențial, deoarece apa de la robinet (cu clor) poate fi letală. Umiditatea trebuie menținută între 60-70%, iar temperatura între 25-28°C.
Broasca Pacman este renumită pentru apetitul său uriaș. Este un prădător de ambuscadă, consumând orice vietate mai mică decât ea, de la insecte (greieri, viermi) la pești, alte broaște sau chiar păsări mici. În captivitate, hrana se oferă la fiecare 3-4 zile, dar frecvența trebuie monitorizată pentru a preveni obezitatea, o problemă comună datorită apetitului său. În sezonul rece, hrănirea poate fi redusă la o dată pe lună.
Femelele sunt mai mari și mai puțin pigmentate decât masculii, care au pernuțe copulatorii pe degete, folosite pentru a se agăța de femelă în timpul împerecherii. Reproducerea în captivitate este posibilă, dar necesită condiții controlate, inclusiv un mediu umed și ouăle depuse în apă, fără cochilie, tipice amfibienilor.
Curiozități
- Broasca Pacman își folosește gura mare și limba lipicioasă pentru a captura prada rapid, asemănător personajului Pacman.
- În ciuda aspectului său „drăguț”, este un prădător agresiv, capabil să consume chiar și animale de dimensiuni apropiate.
- Unele exemplare albinoase sunt foarte căutate de colecționari datorită culorii lor galbene vibrante.
Fapt Divers
Lupul: singurul animal care își îngrijește părinții vârstnici
Lupul, un animal fascinant, este singura specie cunoscută care manifestă un comportament remarcabil de grijă față de părinții săi vârstnici. În haitele de lupi, structura socială este complexă și bazată pe ierarhie, dar și pe legături strânse de familie. Lupii tineri, în special cei din generațiile recente, își asumă responsabilitatea de a-și sprijini părinții bătrâni, care nu mai pot vâna sau contribui activ la supraviețuirea haitei.
Acest comportament altruist se manifestă prin împărțirea hranei: lupii mai tineri aduc pradă membrilor vârstnici, care sunt mai puțin capabili să participe la vânătoare. De asemenea, lupii bătrâni sunt protejați de haită, beneficiind de siguranța grupului. Acest lucru este unic în regnul animal, unde multe specii își abandonează sau ignoră părinții odată ce aceștia îmbătrânesc.
Acest devotament reflectă nu doar instinctul de supraviețuire al haitei, ci și o formă profundă de solidaritate familială, care a contribuit la succesul lupilor ca specie. Comportamentul lor subliniază importanța cooperării și a respectului pentru membrii mai în vârstă, oferind o lecție valoroasă despre unitate și grijă în comunitate.
Wittenoom: orașul dispărut
Recomandare de carte – „Întoarcerea în Tibet” de Heinrich Harrer
Broasca Pacman: prădătorul exotic cu aspect de joc video
O fetiță de 4 ani, acroșată de o mașină a Poliției Locale pe o stradă din cartierul Fantoma
VIDEO. Copiii se joacă lângă șine. Parcul Constructorilor, vandalizat și nesigur
