Fapt Divers
Casa Vernescu – o poveste care murmură
Casa Vernescu, situată pe Calea Victoriei nr. 133, este una dintre cele mai impunătoare și fascinante clădiri din București, construită în 1821 de boierul Filip Lenș ca dar de nuntă pentru soția sa, Lisaveta Balotescu-Cărpinișanu. De-a lungul timpului, această clădire în stil eclectic, restaurată de arhitectul Ion Mincu între 1887-1889, a fost martora unor evenimente istorice și a găzduit personalități precum Lev Tolstoi. Însă, pe lângă frumusețea sa arhitecturală și istoria bogată, Casa Vernescu este învăluită în legende și povești despre fenomene paranormale.
Se spune că imobilul este bântuit de până la 23 de spirite, în special ale unor jucători de noroc care și-au pierdut averile în sălile clădirii. Aceste legende au luat amploare odată cu transformarea casei în Casino Palace în 1995. Localnicii povestesc despre un miros greu de sulf resimțit în preajma cazinoului, considerat un semn al prezenței supranaturale.
Se zvonește că dependența de jocurile de noroc a dus la tragedii personale, iar spiritele celor care au suferit pierderi devastatoare ar continua să bântuie holurile. Aceste relatări au alimentat aura misterioasă a clădirii, deși clienții cazinoului nu par descurajați de astfel de povești.
De-a lungul anilor, bucureștenii au raportat fenomene ciudate, precum umbre sau zgomote inexplicabile, care contribuie la mitul unei clădiri „vii” cu secrete nerostite.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Intrarea în serviciu și performanțele uimitoare
Avionul supersonic Concorde, o realizare comună a ingineriei britanice și franceze, a intrat în serviciu comercial pe 21 ianuarie 1976. Operat de British Airways și Air France, Concorde a fost primul și unul dintre puținele avioane de pasageri capabile să zboare la viteze supersonice, atingând Mach 2.04 (aproximativ 2.500 km/h). Zborurile sale conectau orașe precum Londra, Paris și New York, reducând timpul de traversare a Atlanticului la doar 3,5 ore, față de 7-8 ore pentru avioanele convenționale. Cu un design futurist și o capacitate de până la 128 de pasageri, Concorde a devenit un simbol al luxului și inovației tehnologice.
Dilatarea termică: Un efect al vitezei supersonice
Un fenomen fascinant al zborurilor Concorde era dilatarea fuselajului cauzată de viteza sa uriașă. La altitudini de croazieră de 15-18 km, frecarea cu aerul genera temperaturi de peste 120°C pe suprafața avionului. Această căldură extremă provoca expansiunea termică a materialelor, în special a aluminiului din care era construit fuselajul. În timpul zborului, Concorde se lungea cu aproape 20 de centimetri, un efect anticipat de ingineri și integrat în design prin toleranțe speciale. De exemplu, spațiile dintre panourile fuselajului erau proiectate pentru a permite această expansiune fără a compromite integritatea structurală. Pasagerii nu observau această schimbare, dar pentru echipajele tehnice era o dovadă a provocărilor unice ale zborului supersonic.
Ieșirea din serviciu
Concorde a fost retras din serviciu pe 24 octombrie 2003, după 27 de ani de operare. Decizia a fost influențată de mai mulți factori: costurile ridicate de întreținere, consumul mare de combustibil, restricțiile de zgomot din cauza bang-ului sonic și scăderea numărului de pasageri după accidentul tragic al zborului Air France 4590 din 2000. Deși a fost un pionier al aviației, Concorde a rămas un proiect comercial dificil, dar moștenirea sa tehnologică va continua să inspire industria aeronautică.
Moștenirea Concorde
Chiar și după retragere, Concorde rămâne un simbol al ambiției umane de a depăși limitele tehnologice și fizice. Capacitatea sa de a zbura la viteze supersonice și de a face față fenomenelor precum dilatarea termică demonstrează ingeniozitatea inginerilor care l-au creat. Astăzi, exemplare ale avionului pot fi văzute în muzee din întreaga lume, amintind de epoca în care cerul era cucerit cu o viteză uluitoare.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
În 1981, Steven Spielberg și echipa sa se confruntau cu o provocare unică: să creeze un extraterestru credibil pentru filmul E.T. the Extra-Terrestrial, o poveste emoționantă despre prietenie și acceptare. Personajul principal, E.T., trebuia să aibă mișcări stângace, dar realiste, care să pară de pe altă planetă, păstrând în același timp o conexiune emoțională cu publicul. Pentru a da viață acestui personaj iconic, echipa a găsit o soluție neașteptată în Matthew DeMeritt, un tânăr născut fără picioare, a cărui poveste de viață și talent au transformat limitările fizice într-o performanță cinematografică memorabilă.
Matthew DeMeritt s-a născut cu o afecțiune congenitală care l-a lăsat fără picioare, dar acest lucru nu l-a împiedicat să-și urmeze pasiunile. Datorită forței sale fizice remarcabile și a determinării, DeMeritt a fost ales să interpreteze rolul lui E.T. în scenele care necesitau mișcări fizice. El a purtat un costum special conceput, care îi permitea să folosească brațele și torsul pentru a imita mersul și gesturile unei creaturi extraterestre. Mișcările sale unice, rezultate din adaptarea la propria sa condiție fizică, au adus o autenticitate aparte personajului, făcându-l să pară atât de ciudat, cât și de familiar spectatorilor.
Procesul de filmare nu a fost lipsit de provocări. Costumul lui E.T. era complex, greu și necesita o rezistență fizică destul de puternică pentru a fi purtat ore în șir. DeMeritt a lucrat îndeaproape cu echipa de producție pentru a perfecționa mișcările personajului, contribuind la crearea unor momente memorabile, precum scena în care E.T. merge stângaci sau își întinde gâtul lung pentru a observa lumea din jur. Abilitatea sa de a se mișca într-un mod care părea nenatural, dar în același timp expresiv, a fost esențială pentru succesul filmului.
Povestea lui Matthew DeMeritt este mai mult decât o simplă notă de subsol în istoria filmului E.T.. Este o mărturie a puterii perseverenței și a modului în care diversitatea poate aduce o contribuție unică artei. DeMeritt nu doar că a dat viață unui personaj iconic, ci a demonstrat că talentul și determinarea pot transcende orice bariere fizice. Filmul E.T. the Extra-Terrestrial rămâne un reper în cinematografie, iar contribuția lui DeMeritt este o parte esențială a moștenirii sale.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Caracteristici fizice
Pardalotul pătat este ușor de recunoscut datorită penajului său distinctiv. Masculii au un colorit mai vibrant decât femelele, cu spatele negru presărat cu pete albe, de unde îi vine și numele. Pieptul și abdomenul sunt de un galben strălucitor, iar aripile prezintă accente de roșu și galben. Capul este împodobit cu o „sprânceană” albă și pete galbene în jurul ochilor, ceea ce le conferă un aspect expresiv. Femelele au culori mai pale, dar păstrează modelul caracteristic de pete albe pe spate.
Habitat și răspândire
Această specie este răspândită în pădurile de eucalipt, savanele și zonele împădurite din sud-estul și sud-vestul Australiei, inclusiv Tasmania. Preferă pădurile deschise și zonele cu copaci maturi, unde își construiește cuiburile în scorburi sau tuneluri săpate în malurile râurilor. Adaptabilitatea sa la diverse medii împădurite a contribuit la supraviețuirea sa, deși defrișările reprezintă o amenințare pentru populațiile locale.
Comportament și dietă
Pardalotul pătat este o pasăre activă, care își petrece mare parte din timp căutând hrană în coronamentul copacilor. Dieta sa constă în principal din insecte mici, larve și păianjeni, dar consumă și ocazional seva dulce a plantelor (cunoscută sub numele de „manna”). Este o specie teritorială, mai ales în sezonul de reproducere, când masculii cântă melodii scurte, dar melodioase, pentru a atrage femelele și a-și apăra teritoriul.
Reproducere
Sezonul de reproducere al pardalotului pătat are loc primăvara și vara (septembrie-februarie în Australia). Cuiburile sunt construite în tuneluri săpate în pământ sau în scorburi de copaci, unde femela depune 3-5 ouă albe. Ambii părinți contribuie la hrănirea puilor, care devin independenți la aproximativ o lună după eclozare. Cuiburile ascunse oferă protecție împotriva prădătorilor, dar sunt vulnerabile la inundații sau distrugerea habitatului.
Conservare și amenințări
Deși pardalotul pătat nu este considerat o specie pe cale de dispariție, pierderea habitatului din cauza defrișărilor și a urbanizării afectează populațiile locale. Schimbările climatice, care influențează disponibilitatea insectelor și sănătatea pădurilor de eucalipt, reprezintă o altă provocare. Eforturile de conservare, cum ar fi protejarea pădurilor și crearea de coridoare verzi, sunt esențiale pentru menținerea sănătății acestei specii.
Curiozități
- Numele „pardalotus” provine din greacă și înseamnă „pătat”, o referință la modelul distinctiv al penajului.
- Datorită dimensiunilor mici și culorilor vibrante, pardalotul pătat este adesea confundat cu o insectă la prima vedere.
- Aceste păsări sunt extrem de agile, fiind capabile să se agațe de ramuri subțiri pentru a căuta hrană.
Pardalotul pătat este un simbol al biodiversității australiene, o pasăre care încântă prin frumusețe și comportament. Observarea acestei specii în sălbăticie este o experiență memorabilă pentru ornitologi și iubitori de natură deopotrivă.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Concorde: Istoria și fenomenul dilatării supersonice
Semnificația istorică a zilei de 7 octombrie
Copiii navetiști, în pericol din cauza vremii și a transportului deficitar: „Unii rămân în drum peste o oră”
Un călărășean a descoperit că pe adresa sa figurau șase persoane necunoscute: «Am fost obligat să plătesc taxe nedrepte»
VIDEO. PRIMELE DECLARAȚII ALE VICTIMELOR CONFLICTULUI VIOLENT DIN UNIREA: „AM FOST PUȘI LA PĂMÂNT, LOVIȚI ȘI AMENINȚAȚI CU PISTOLUL”
