Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -4°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Casa de Pensii Călărași primește solicitările pentru ajutorul de deces prin e-mail

Published

on

Având în vedere prevederile art. 49 și 50 din Decretul Președintelui Româniie nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020, Casa Judeţeană de Pensii Călăraşi, anunţă că începând cu data de 26 martie 2020, pe toată durata decretării stării de urgenţă, anunță:

Conform Ordinului MMPS nr. 721/25.03.2020, pe toata durata sării de urgență, accesul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani este interzis în incinta instituțiilor subordonate MMPS.

În perioada sus menționată, activitatea de Relații cu publicul se face NUMAI prin telefon, e-mail, fax și poștă/firmă de curierat.

I. Persoanele care îndeplinesc condițiile cumulativ de vârstă și stagiu de cotizare necesar pentru acordarea pensiei anticipate, anticipate parțiale, limită de vârstă redusă (cu grupă de muncă), limită de vârstă-vârstă standard de pensionare, pensie de urmaș și cei care solictă pensie de invaliditate și au emisă decizie de încadrare în grad de invaliditate (de către Comisia de Expertiză  Medicală) pot înregistra telefonic sau pe e-mail solicitarea de înscriere la pensie, după caz, conform procedurii de aici http://www.cjpcalarasi.ro/index.php/despre-noi/comunicate/72-comunicat

Advertisement

 II.  Plata ajutoarelor de deces se va face în cont bancar sau prin mandat postal.

• Actele necesare solicitării ajutorului de deces pentru persoanele care la data decesului aveau calitatea de pensionari sunt: cerere tip (se poate descărca de pe site-ul instituției www.cjpcalarasi.ro, de la secțiunea formulare), copie act identitate solicitant, copie certificat de deces, dovada suportării cheltuielilor de deces (factură de la firma de pompe funebre/chitanță de la biserică), nr. de telefon solicitant, extras de cont bancar.

• Actele necesare în cazul solicitării ajutorului de deces pentru persoana care la data decesului era asigurat (salariat): cererea tip (se poate descărca de pe site-ul instituției www.cjpcalarasi.ro, de la secțiunea formulare), model adeverință ajutor de deces pentru asigurat, copie act de identitate solicitant, copie certificate de deces, dovada suportării cheltuielilor de deces (factură de la firma de pompe funebre/chitanță de la biserică), nr. de telefon solicitant, extras de cont bancar sau a unui membru de familie al acestuia sunt: cererea persoanei care solocită acordarea ajutorului de deces, model adeverință ajutor deces pentru membru de familie, declarație (se completează numai în cazul solicitării ajutorului de deces pentru membru de familie), copie act de identitate solicitant (din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul sau după caz actul care atestă calitatea de curator/mandatar), copie certificate de deces, dovada suportării cheltuielilor de deces, nr. de telefon solicitant, extras de cont bancar.

În funcție de domiciliul/Casa de pensii în evidența căreia se afla dosarul de pensie al persoanei decedate, documentele se vor trimite astfel:

• Pentru Casa Județeană de Pensii Călărași pe adresa de e-mail: [email protected], [email protected], [email protected] sau prin poștă/firmă de curierat la adresa instituției din Călărași, str.Flacăra, nr. 57-59.

Advertisement

• Pentru Casa Locală de Pensii Oltenița pe adresa de e-mail: [email protected] sau prin poștă/firmă de curierat la adresa Casei Locale din Oltenița, Str. Argeșului, nr.50, bloc. Colț, parter

III. Contribuţia de asigurări sociale se poate achita prin mandat poştal sau prin virament cu ordin de plată, conform datelor de aici: http://www.cjpcalarasi.ro/index.php/despre-noi/comunicate/73-comunicat-suspendare-plata-prin-casiere-a-contributiei-de-asigurare-sociala

Ordinul de plată se va completa astfel:

• la rubrica „BENEFICIAR” se va completa “Casa Judeţeană de Pensii Călărași”;

• la rubrica „COD DE IDENTIFICARE FISCALĂ” se va completa codul Casei Judeţene de Pensii Călărași, „13604637”;

Advertisement

• la rubrica „REPREZENTÂND” se va completa „contribuţia CAS, pentru NUMELE ŞI PRENUMELE ASIGURATULUI, urmat de CNP-ul acestuia.”

Începând cu data de 09.01.2020 cuantumul contribuţiei de asigurări sociale este de 558 lei pe lună.

IV. Eliberarea de negaţii E101 pentru persoanele care desfășoară muncă sezonieră în Germania, nu se vor mai elibera atâta timp cât statele se află în stare de urgență și au graniţele închise.

V.Alte cereri, solicitări privind:

• recalcularea drepturilor de pensie cu perioade lucrate după pensionare (după data de 01.04.2001);

Advertisement

• schimbarea modalităţii de plată a pensiei din mandate poştale în cont curent sau cont de card şi din cont current/cont de card în mandate poştale;

• depunerea încetării contractului de muncă în vederea punerii în plată a pensiilor anticipate/anticipate parţiale;

• schimbarea numelui şi/sau adresei; transferul dosarului de pensie;

• plata pensiilor neîncasate; solicitarea  de acordare a biletelor de tratament;

• eliberarea adeverinţei de stagiu de cotizare;   eliberarea copiei deciziei de pensie sau a buletinului de calcul;

Advertisement

• eliberarea adeverinţei cu cuantumul pensiei; alte solicitări care nu implică depunerea actelor în original

  vor fi transmise prin:

• Poşta Română sau firme de curierat la adresele:

Casa Judeţeană de Pensii Călărași – Călărași, str. Flacăra, Nr. 57-59

Casa Locală de Pensii Oltenița – Oltenița, str. Argeșului, nr. 50, bl. Colț, parter

Advertisement

• e-mail: [email protected], [email protected]

• fax: 0242-316918

În atenţia persoanelor care trimit documente prin e-mail, pentru protejarea sistemul informatic al instituţiei şi pentru a nu risca marcarea mesajului dumneavoastra ca „spam” (din acest motiv fiind şters), vă rugăm să aveţi în vedere:

• nu trimiteţi prin forward mesaje primite de la terţe persoane;

• pe cât posibil, folosiţi pentru comunicarea cu CJP Călărași, adresa de e-mail personală;

Advertisement

• în conţinutul mesajului comunicaţi clar şi succint solicitarea dumneavoastră şi semnaţi mesajul cu numele şi datele dumneavoastră de contact.

Aceste proceduri sunt necesare în vederea evitării expunerii acestui segment de populaţie şi pentru a-I asigura că nu-şi pierd drepturile de pensie cuvenite.

 Pentru orice informaţii, sugestii, recomandări, vă stăm la dispoziţie la numerele de telefon:

  • 0242-315235 –  0242-318959   – 0242-314960

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Lovitură la buzunar pentru români: impozitele pe case, terenuri și mașini explodează. Guvernul spune clar: „Nu mai aveam de ales”

Published

on

Românii se pregătesc pentru una dintre cele mai mari scumpiri fiscale din ultimii ani. Guvernul României anunță majorări masive ale impozitelor pe proprietate, care vor ajunge, în medie, la 70–80%, iar în unele cazuri pot fi chiar mai mari. Totul, spun oficialii, pentru bani și pentru a nu pierde fondurile europene.

De ce cresc taxele atât de mult

Explicația Guvernului este simplă: România colectează prea puțin din impozitele pe proprietate. În prezent, aceste taxe aduc doar 0,55% din PIB, de peste trei ori mai puțin decât media Uniunii Europene. Pe scurt, statul spune că:

  • multe impozite erau prea mici;
  • o parte importantă nici măcar nu era colectată;
  • sistemul favoriza inechități între contribuabili.

În plus, presiunea vine direct din Planul Național de Redresare și Reziliență și de la Comisia Europeană. Fără reformă, România risca să piardă sute de milioane de euro din cererile de plată PNRR.

Cât câștigă statul din buzunarul tău

Executivul estimează că noile impozite vor aduce 3,7 miliarde de lei în plus doar în 2026:

  • peste 1,4 miliarde lei din clădiri;
  • peste 1 miliard lei din terenuri;
  • aproape 1,2 miliarde lei din mașini.

Banii rămân la primării, care trebuie să se descurce cu mai puțini bani primiți de la bugetul de stat.

Ce se schimbă concret la case și terenuri

  • Valoarea impozabilă sare cu aproximativ 70%, până la aproape 2.700 lei/mp.
  • Dispar reducerile pentru vechimea clădirii: nu mai contează dacă locuiești într-o casă veche de 100 de ani sau într-un bloc ridicat în anii ’70.
  • Primăriile pot dubla impozitele, dacă vor, față de nivelul actual.

Pe scurt: acolo unde taxele erau minime, creșterea poate fi chiar peste media anunțată.

Mașinile, taxate după cât poluează

Impozitul auto nu mai e doar despre capacitatea motorului. Contează și norma de poluare:

Advertisement
  • mașinile vechi, poluante – taxe mai mari;
  • mașinile mai noi – creșteri mai mici;
  • hibridele nu mai sunt automat avantajate, iar electricele nu mai sunt scutite.
  • Principiul e clar: „poluatorul plătește”.

Probleme și haos la nivel local

Aplicarea noilor reguli a creat deja confuzii:

  • erori în deciziile de impunere;
  • blocaje și probleme pe ghișeul.ro;
  • primării nepregătite tehnic.

Guvernul promite că situația va fi corectată.

De când plătim mai mult

Noile taxe intră în vigoare de la 1 ianuarie 2026, iar din 2027 urmează pasul final: impozitarea la valoarea reală de piață a proprietăților.

Singura veste bună: dacă îți plătești taxele până pe 31 martie, primești în continuare reducerea de 10%.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Prefectura Călărași: utilitățile funcționează normal, traficul rutier se desfășoară în condiții de iarnă

Published

on

În plină iarnă, Prefectura Călărași vine cu vești bune: fără pene de curent, fără gaze tăiate și fără drumuri blocate. La ora 12:00, autoritățile au anunțat că județul rezistă bine în fața vremii reci.

Curent electric: zero avarii mari. Doar câțiva consumatori izolați, punctual, în zone din baltă.
Gaze: nicio problemă. Totul funcționează normal.

Drumurile? Se circulă!
Pe A2, utilajele au ieșit la atac:

  • București – Lehliu Gară: 15 utilaje, 190 tone de sare;
  • Lehliu Gară – Ialomița: 32 utilaje, cu intervenții consistente la Drajna și Fetești (peste 450 tone de sare și NaCl).

În județ:

  • Drumuri Naționale: 26 utilaje, 75 tone de sare;
  • Drumuri Județene: 41 utilaje, 1.400 tone de sare și nisip.

Concluzia zilei: se merge, se aprinde lumina, gazele curg, iar utilajele rămân în priză. Iarna a venit, dar Călărașiul nu s-a oprit.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

iPhone-uri „de lux” la AJOFM Călărași. Explicația șefei instituției după valul de revoltă: „Nu sunt bani de salarii, dar telefoanele sunt din fonduri europene”

Published

on

Achiziția a 9 telefoane iPhone 17 Pro, în valoare de aproape 49.000 de lei, de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași a aprins spiritele în mediul online și a stârnit un val de reacții dure. Într-o perioadă în care se vorbește tot mai des despre austeritate, lipsă de fonduri și sacrificii, ideea că o instituție care se ocupă de șomeri își cumpără telefoane de ultimă generație a fost suficientă pentru a provoca indignare.

„Legal poate. Moral, fiecare judecă”, au comentat cetățenii, după ce documentele din platforma de achiziții publice au arătat că AJOFM Călărași a cumpărat 9 iPhone 17 Pro 256 GB, la un preț de peste 5.400 de lei bucata, bani publici.

Contactată de CălărașiPress, Doinița Nicolae, directoarea Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Călărași, spune însă că lucrurile stau complet diferit față de situație expusă în spațiul public.

„Nu sunt telefoane pentru șefi și nu sunt din bugetul instituției”, susține aceasta.

Advertisement

Potrivit explicațiilor oferite, achiziția a fost făcută din fonduri europene, în cadrul unui proiect major – un Centru de Tineret, cu o valoare totală de aproximativ 2 milioane de euro, implementat la nivel național. AJOFM Călărași este beneficiar într-un proiect „în oglindă” cu alte județe din țară.

Mai mult, directoarea afirmă că nu beneficiază personal de niciun telefon și că nici măcar nu face parte din echipa de proiect.

„Eu folosesc un telefon vechi, primit cadou de Crăciun. În instituție nu avem bani nici de hârtie, suntem datori la gaze. Telefoanele astea nu au legătură cu bugetul nostru de funcționare”, a declarat șefa AJOFM.

Telefoanele sunt destinate angajaților implicați direct în implementarea proiectului, respectiv nouă persoane, dintre care șapte de la Oltenița, care lucrează zilnic cu sute de tineri: îi contactează, îi consiliază, îi înscriu în baze de date și merg pe teren.

Proiect pe 3 ani, mii de tineri vizați

Advertisement

Conform conducerii AJOFM, proiectul se întinde pe trei ani și vizează peste 1.800 – 2.000 de tineri, doar în zona Călărași–Ialomița. Activitatea presupune deplasări constante și comunicare permanentă, iar instituția nu are telefoane de serviciu în dotare.

„Fără aceste echipamente, proiectul nu poate funcționa. Sunt bani prevăzuți, aprobați și controlați la nivel european”, mai spune directoarea.

În încercarea de a calma spiritele, reprezentanții AJOFM anunță că vor publica toate detaliile proiectului și bugetului, pentru a elimina suspiciunile.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading