Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 544

Cultură

Cartea Luminiței Velciu, „Song, un cântec amuțit – Trei decenii fără Oanță”, va fi lansată vineri, la Călărași! Opera îi este dedicată regretatului dirijor Ioan Luchian Mihalea și Grupului Coral Song

Published

on

Vineri, pe 24 mai, începând cu ora 17:00, călărășeanca Luminița Velciu va lansa, la Muzeul Municipal Călărași, cartea intitulată „Song, un cântec amuțit – Trei decenii fără Oanță”. Opera a fost scrisă în colaborare cu membri din Grupul Coral Song, în memoria fondatorului Ioan Luchian Mihalea, un celebru compozitor și dirijor român. 

În urmă cu aproximativ 50 de ani, Ioan Luchian Mihalea a pus bazele unui grup vibrant, care a reușit să se diferențieze prin stilul său unic, față de celelalte coruri de la acea vreme, întrucât nu recita cântece patriotice, iar membrii lui aveau un talent remarcabil și un stil vestimentar inedit pentru acea perioadă.

„A fost o istorie, o poveste întreagă. Lumea are nevoie de această carte să descopere, cei care au uitat să-și aducă aminte și, cei care nu știu, să învețe ce a însemnat proiectul Song, proiectul Minisong, viața lui Ioan Luchian Mihalea, cel care a format o grămadă de oameni pe care îi vedem acum în industria muzicală și nu numai”, a povestit Luminița Velciu, într-o emisiune recentă a Radio România București FM.

Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru Călărași PRESS, autoarea cărții „Song, un cântec amuțit – Trei decenii fără Oanță”, a vorbit, cu mari emoții, despre lansarea acestei opere, eveniment la care visa de zeci de ani: Eu simt, acum, că-mi împlinesc foarte târziu un vis pe care îl nutresc de aproape 50 de ani, pentru că mi-am dorit foarte mult ca, într-o bună zi, să pot să aduc Grupul Coral Song și pe Ioan Luchian Mihalea la Călărași”.

Advertisement

Luminița Velciu și-ar fi dorit să înfăptuiască acest vis alături de mentorul ei și al Grupului Coral Song, care, din păcate, nu va putea fi martor la această realizare: „Din păcate, soarta nu a făcut ca eu să pot să aduc Songul la Călărași, împreună cu Ioan Luchian Mihalea, dar, în acest an și cu ocazia acestui eveniment, am să-mi închipui tot timpul că undeva acolo lângă mine va fi el”.

Evenimentul în care Luminița Velciu își va lansa cartea va fi unul inedit

Deși Ioan Luchian Mihalea a trecut în neființă în urmă cu trei decenii, destinele celor din Grupul Song au fost ghidate, în continuare, de bagheta lui, întrucât, prin prezența sa carismatică, dar și prin devotamentul și profesionalismul de care a dat dovadă în timpul vieții, a reușit să-și pună amprenta asupra a peste 120 de persoane de pe întreaga Planetă, care, astăzi, îi duc numele și istoria mai departe, printr-o carte de 340 de pagini.

„De fapt, Ioan Luchian Mihalea mă aduce pe mine la Călărași acum, pentru că această carte, care este închinată lui, o carte scrisă de noi toți, cu gândul la el, este prima carte scrisă de Song despre el însuși, după 50 de ani de când Songul a fost constituit. Este prima biografie reală a lui Ioan Luchian Mihalea, la 30 de ani după ce a fost omorât. (…)

Cuprinde 20 de ani de activitate artistică a unui fenomen care s-a putut întâmpla în mod absolut miraculos într-o Românie cu lumina stinsă, într-o Românie în alb și negru, în care Songul, prin muzicalitate, prin dăruire, prin foarte mult talent și foarte multă libertate interioară, a aprins lumina”, ne-a explicat Luminița Velciu.

Evenimentul desfășurat la Muzeul Municipal Călărași nu va fi o lansare de carte obișnuită, ci în cadrul său se vor desfășura proiecții ale vorbitorilor din carte: „Ei vor fi prezenți prin proiecții ale celor mai spumoase și nepieritoare momente pe care Songul le datorează Televiziunii Române, în egală măsură cum și Televiziunea Română îi datorează Songului niște premii internaționale”.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Teatru, Film și Divertisment

Cinema Oltenița deschide anul cu premiere și filme pentru toate gusturile. Programul complet, 2–4 ianuarie

Published

on

Oltenița începe anul cinematografic în forță. Între 2 și 4 ianuarie, Cinema Oltenița, operat de Rocines Film, propune un program variat, cu premiere, animații pentru copii și producții puternice pentru publicul adult. Proiecțiile au loc la sediul Direcția pentru Cultură, Tineret și Sport Oltenița (Str. Argeșului nr. 6A, Parcul Mare).

Programul proiecțiilor

Vineri, 2 ianuarie

  • 15:30 – Finnik 2 (premieră) – aventură și umor pentru cei mici
  • 17:30 – Dragoste la țară (premieră) – reîntoarcere la origini și alegeri de viață
  • 20:00 – Menajera (premieră) – suspans și secrete periculoase

Sâmbătă, 3 ianuarie

  • 15:30 – SpongeBob Pantaloni Pătrați – distracție subacvatică pentru copii
  • 17:30 – Nuremberg – justiție și consecințele războiului
  • 20:00 – Menajera (premieră)

Duminică, 4 ianuarie

  • 15:30 – Finnik 2 (premieră)
  • 17:30 – Nuremberg
  • 20:00 – Dragoste la țară (premieră)

Tarife bilete

  • Animații: 20 lei

  • Filme artistice: 25 lei

Cu un mix echilibrat între divertisment pentru familii și titluri cu miză dramatică, Cinema Oltenița propune un start de an pe marele ecran, pentru toate vârstele.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Teatru, Film și Divertisment

Cinema 3D/2D Călărași vine cu premiere și filme pentru toate vârstele, în perioada 16–22 ianuarie 2026

Published

on

Cinematograful din municipiul Călărași propune publicului o săptămână plină de animație, comedie și film dramatic, cu producții recente, proiecții zilnice și ore adaptate atât copiilor, cât și adulților. Oferta cinematografică pentru perioada 16–22 ianuarie 2026 aduce pe marele ecran trei titluri atractive, dublate sau subtitrate, în format 2D.

Pentru cei mici și întreaga familie, animația „Bernard: Misiune pe Marte” promite aventură, umor și emoție. Filmul este programat în mai multe intervale orare, dimineața și la prânz, fiind o alegere ideală pentru weekendurile petrecute alături de copii.

Publicul adult este invitat la comedia „Un weekend criminal”, o producție românească ce îmbină umorul cu situații tensionate și personaje bine conturate. Proiecțiile au loc zilnic, de la ora 17:00, în intervalul 16–18 ianuarie și 20–22 ianuarie.

Seara, cinefilii pot urmări drama „După 28 de ani: Templul oaselor”, un film intens, cu o poveste puternică și distribuție internațională, programat de la ora 20:00, în aceleași intervale de zile.

Advertisement

Prețurile biletelor rămân accesibile: 16,50 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari, respectiv 22 lei pentru adulți. Pentru proiecțiile 3D, ochelarii se pot achiziționa separat, la prețul de 11 lei. Biletele sunt disponibile la casieria cinematografului, deschisă de marți până vineri între orele 12:00–20:00, iar în weekend între 9:00–20:00. Lunea, cinematograful este închis.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Teatru, Film și Divertisment

Cinema 3D/2D Călărași vine cu o săptămână plină de filme pentru toate vârstele, în perioada 23–29 ianuarie 2026

Published

on

Publicul din municipiul Călărași este așteptat la Cinema 3D/2D cu o selecție variată de producții cinematografice, dedicate atât copiilor, cât și adulților, în intervalul 23–29 ianuarie 2026. Programul include animație, dramă și thriller, cu proiecții programate pe mai multe intervale orare, pentru a răspunde tuturor preferințelor.

Pentru cei mici și pentru întreaga familie, filmul de animație „Bernard: Misiune pe Marte – 2D” va rula în zilele de 16 și 23 ianuarie, de la ora 12:30, precum și în weekendurile 17–18 și 24–25 ianuarie, de la orele 10:00 și 12:30. Producția promite o aventură plină de umor și energie, dublată în limba română.

Cinefilii pot urmări drama „Familie de închiriat – 2D”, cu Brendan Fraser, programată în perioada 23–25 ianuarie și 27–29 ianuarie, de la ora 17:00. Filmul aduce în prim-plan o poveste emoționantă despre relații, familie și a doua șansă.

Seara este rezervată suspansului, prin proiecțiile filmului „Silent Hill: Întoarcerea în iad – 2D”, care va rula în aceleași perioade, de la ora 20:00, adresându-se publicului amator de thriller și horror.

Advertisement

Prețul biletelor este de 16,50 lei pentru copii, elevi, studenți și pensionari și 22 lei pentru celelalte categorii de spectatori. Pentru proiecțiile 3D, prețul ochelarilor este de 11 lei. Biletele pot fi achiziționate de la casieria cinematografului, deschisă de marți până vineri între orele 12:00–20:00, iar sâmbăta și duminica între 9:00–20:00. Lunea, cinematograful este închis.

Programul este realizat cu sprijinul Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași, care invită publicul să transforme finalul lunii ianuarie într-o experiență cinematografică completă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading