Canicula din ultimele zile pare să fi pus la încercare nu doar răbdarea călărășenilor, ci și imaginația unora dintre cei care caută soluții rapide pentru a se răcori. Directorul Poliției Locale Călărași, Liviu Oltenacu, a relatat într-o postare publică o situație mai puțin obișnuită petrecută în Parcul Florilor, unde mai mulți tineri ar fi confundat fântâna arteziană cu o piscină publică.
Potrivit acestuia, pentru câteva minute, fântâna din parc a devenit loc de baie pentru cei care încercau să scape de temperaturile ridicate.
„Când canicula transformă Parcul Florilor în… stațiune balneară”, și-a început, într-o notă ironică, mesajul Liviu Oltenacu.
Directorul Poliției Locale atrage însă atenția că, dincolo de partea amuzantă a întâmplării, fântânile arteziene nu sunt destinate îmbăierii.

Acesta precizează că astfel de instalații sunt elemente de ambient urban și de relaxare, nu piscine, băi publice sau spații improvizate pentru răcorire. În municipiul Călărași există, potrivit mesajului transmis, alternative special amenajate pentru cei care vor să facă baie și să se răcorească în condiții corespunzătoare.
Poliția Locală a intervenit
La fața locului au ajuns și polițiștii locali, care au identificat persoanele implicate și le-au explicat diferența dintre o fântână arteziană și un spațiu destinat îmbăierii.
Potrivit lui Liviu Oltenacu, intervenția s-a desfășurat fără incidente, iar tinerii au fost îndrumați să plece.
„Poliția Locală a Municipiului Călărași a intervenit fără dramatism și fără «scufundări operative». Tinerii au fost identificați, li s-a explicat diferența dintre o fântână arteziană și un bazin de înot și au fost îndrumați spre casă”, a transmis directorul instituției.
Oltenacu a păstrat tonul ironic și în finalul postării, imaginând dialogul care i-ar fi putut aștepta pe tineri acasă: „Și… cum a fost azi în parc?” – „Bine… doar că am cunoscut și Poliția Locală”.
Mesajul transmis de conducerea instituției este însă unul clar: Parcul Florilor rămâne parc, fântâna arteziană rămâne fântână, iar pentru baie trebuie folosite zonele special amenajate.
Situația este încă un exemplu al noii abordări de comunicare adoptate de Poliția Locală Călărași, care încearcă să transmită mesajele către comunitate într-un limbaj mai accesibil, fără a pierde însă din vedere regulile care trebuie respectate în spațiile publice.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.