Călărași: Trei copii au fost loviţi în timp ce traversau neregulamentar strada, chiar lângă școală

Trei copii au fost loviţi de un autoturism, chiar în timp ce traversau strada neregulamentar, printr-o zonă nepermisă. Totul s-a întâmplat lângă Școala Gimnazială „Tudor Vladimirescu” Călărași, la intersecția dintre strada Belșugului și str. Macului.

Victimele, o copilă de 7 ani și doi băieți de 8, respectiv 10 ani au suferit răni minore la nivelul membrelor inferioare și superioare. Au fost transportați la spital de cu ajutorul unui echipaj SAJ, dar nu au necesitat îngrijiri medicale de specialitate. Mai mare a fost sperietura.

Pompierii militari din cadrul ISU Călărași au confirmat accidentul rutier, iar purt. de cuv. al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” a declarat faptul că ISU a intervenit prompt cu un echipaj SMURD pentru posibilele victime, dar persoanele din evenimentul rutier au fost preluate de Serviciul Județean de Ambulanță Călărași.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Călărași „Dr. Pompei Samarian”, dr. Giurcă Cristian a făcut următoarea declarație privind incidentul petrecut în această dimineață: „În această dimineață, la UPU Călărași au fost aduși trei minori împreună cu persoană adultă, mama unui dintre copii, care prezentau mai multe excoriații la membrele inferioare și câteva zgârieturi pe mâini. Copii erau conștienți, puțin speriați, dar erau bine. Șoferul care i-a lovit este o femeie care circula regulamentar, iar minorii au trecut printr-un loc nepermis.”

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Surse: Prefectul Valentin Barbu și-a dat demisia. Cine va conduce Prefectura

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp Prefectul liberal al județului Călărași,

CJ Călărași și TenarisSilcotub inaugurează un parc fotovoltaic de 21 MWp

Vicepreședinții Consiliului Județean Călărași, Cristian Bogdan Mihai și Laurențiu Dan