Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a publicat în consultare publică proiectul Hotărârii de Guvern privind atestarea ca stațiune turistică de interes local a Zonei de Sud a Municipiului Călărași.
Proiectul marchează un pas important pentru dezvoltarea turistică a orașului și pentru valorificarea potențialului natural și de agrement din zona Dunării.
Primarul Marius Dulce a transmis că această etapă aduce municipiul tot mai aproape de obiectivul turistic propus: „Suntem cu un pas mai aproape de turismul local. Călărașiul are toate ingredientele pentru o ședere plăcută: Dunărea care ne străbate cu farmec și liniște, zonele naturale spectaculoase din împrejurimi, patrimoniul cultural și ospitalitatea noastră. Prin proiectul ‘Călărași | stațiune turistică de interes local’ vrem să valorificăm acest potențial.”
Administrația locală mizează pe investiții în infrastructură, promovarea obiectivelor turistice și dezvoltarea serviciilor destinate vizitatorilor. Proiectul urmărește crearea de noi locuri de muncă, atragerea de fonduri pentru modernizarea infrastructurii turistice și dezvoltarea de spații de agrement, zone de relaxare și proiecte de promovare turistică.
Propunerea se află în prezent în etapa de transparență decizională, fiind publicată pe site-ul Ministerului Economiei. Cetățenii, ONG-urile și mediul de afaceri sunt invitați să transmită observații și sugestii până la termenul menționat în documentația oficială.
Beneficiile atestării ca stațiune turistică de interes local:
- Creșterea atractivității municipiului Călărași;
- Acces la fonduri pentru infrastructură și promovare turistică;
- Crearea de noi locuri de muncă și stimularea economiei locale;
- Dezvoltarea proiectelor culturale, de agrement și recreere.
Primăria Municipiului Călărași susține implicarea activă a comunității în acest proces și promite continuarea demersurilor pentru dezvoltarea durabilă a Zonei de Sud.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.