Depistat la volan sub influența substanțelor psihoactive
La data de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au oprit pentru control pe strada Prelungirea București, un autoturism condus de un tânăr, de 20 de ani, din municipiul Călărași.
Întrucât bărbatul manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv la substanța THC-5 (cannabis).
Acesta a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetat de polițiștii rutieri pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice
În ziua de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Dragalina, județul Călărași, în timp ce conducea un autovehicul, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice.
La testarea cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o concentrație alcoolică de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, totodată, fiindu-i suspendat permisul de conducere pe o perioadă nedeterminată, până la soluționarea cauzei.
Dosar penal întocmit de polițiști
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași desfășoară zilnic acțiuni menite să contribuie la consolidarea gradului de siguranță a participanților la trafic.
La data de 28 iunie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Curcani au oprit pentru control în comuna Curcani, un autoturism condus de un bărbat, de 49 de ani, din comuna Chirnogi, județul Călărași.
Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.
Reținuți de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată
Doi bărbați au fost reținuți de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
La data de 24 iunie a.c., în jurul orei 00:00, pe strada Rocadei, din municipiul Călărași, doi bărbați au agresat fizic un tânăr și i-au sustras suma de 50 de lei și un telefon mobil.
Ca urmare a cercetărilor desfășurate cu operativitate, la data de 28 iunie a.c., polițiștii au identificat autorii, aceștia fiind doi bărbați, de 34 și 14 ani, din municipiul Călărași.
Față de aceștia a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Călărași, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.