Călărași și Bistrița Năsăud se află în fruntea listelor cu cele mai mari proiecte finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”

Județul Călărași se află în fruntea listelor cu cele mai importante proiecte din țară, după ce a primit un contract de finanțare de 102 milioane de lei pentru modernizarea drumului județean 311, prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.

Împreună cu Bistrița Năsăud, care a obținut 140 de milioane de lei pentru modernizarea drumului județean 154, cele două județe se numără printre cele cu cele mai mari proiecte din țară, cu o valoare totală de peste 100 de milioane de lei fiecare.

Aceste proiecte sunt menite să contribuie la reabilitarea și modernizarea infrastructurii rutiere, înființarea, modernizarea și extinderea rețelelor de canalizare și a stațiilor de epurare, refacerea unor podețe, precum și reabilitarea și extinderea unor poduri.

Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny” a semnat, până în prezent, 863 de contracte în valoare totală de 9.497.225.202,21 de lei, fiind finanțat de la bugetul de stat.

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

PSD nu va mai vota prelungirea stării de alertă

Comportamentul președintelui Klaus Iohannis, care a trecut deja țara pe

Centrul medical din Cuza Vodă a fost inaugurat

Locuitorii din Cuza Vodă beneficiază de un nou centru medical,