Connect with us

Știri

Călărași: În tot orașul se simte un miros îngrozitor!

Published

on

De vreo două săptămâni, pe străzile din municipiul Călărași, în special în zona de N-V a orașului se simt mirosuri greu de suportat. Mirosul pestilențial resimțit de populația din cartierele Mircea Vodă și ANL-urilor poate fi comparat cu un miros similar de animale moarte, aflate în stare de descompunere.

În urmă cu o săptămână, la redacția “Călărași PRESS” a sosit primul mesaj de la un călărășean care ne spune că în oraș, prin zona Silcotub-Tenaris (Varianta Nord) ar exista ceva ce produce un miros extrem de greu de suportat. Au urmat, în decurs de câteva zile să primim mai multe sesizări de la cetățeni referitoare la mirosurile neplăcute care persistă în oraș. Vom încerca să scoatem la lumină sursa și cauza acestor mirosuri care au invadat municipiul nostru deja bătut de soartă.

Călărășenii sunt speriați de posibilele boli din aer

O doamnă își exprimă în mod public nemulțumirea față de instituțiile din Călărași, responsabile de starea aerului, solului, apei, a mediului. Aceasta a adresat o întrebare într-un grup public de discuții. În doar două ore, peste 90 de persoane au discutat și dezbătut acest subiect de interes local. Administratorul grupului l-a menționat pe comisarul Gărzii de Mediu Călărași să intervină în discuție și să ofere răspunsuri celor care dezbăteau acest subiect. Pentru că suntem în secolul vitezei, al informației și aproape toți avem acces la o sursa de internet, răspunsul nu a întârziat să apară din partea comisarului-șef. Așa cum ne-a obișnuit până acum, aproape ca de fiecare dată, a fost transparent, a discutat cu oamenii și i-a asigurat de faptul că funcționarii din cadrul Gărzii își vor face treaba privind identificarea sursei de miros.

Comisarii Gărzii de Mediu Călărași au propria teorie în legătură cu acest miros

Buna seara!Doar ce am venit din teren eu si echipa de permanență. Este intr-adevar un miros greu de respirat mai ales in zona de blocuri din vecinătatea lacului Căcâna si a caselor din Mircea Voda. Am discutat cu cei din zona am cautat prin jurul lacului dar nu am gasit nimic ce ar putea provoca acel miros .Maine dimineata ne vom deplasa din nou si vom cerceta mai in amanunt zona. Vom lua probe din sol si din apa pentru a vedea ce crează acest disconfort total pentru locuitorii orașului nostru. Va voi tine la curent cu evoluția anchetei noastre. ” – a fost afirmația pe care comisarul șef al Gărzii de Mediu Călărași, Cristian Zanfir a făcut într-un comentariu la o postare pe o rețea de
socializare unde se dezbătea problema mirosurilor 

Advertisement

“Miroase ingrozitor ,a putrefaractie . …….mortaciune” – spune Stamate Silviu

“Mirosul vine din spatele Donalam , zona LPGS cum mai este cunoscuta, mai precis de pe campul dintre spate Donalam , Constantin Group, aduc TIR-uri intregi de fecale umane, da asta aduc FECALE UMANE de la Bucuresti si de pe unde mai au ei aranjamente. Terenul acela a fost aranjat, nivelat ca un fel de halta ca sa se poata depozita acolo rahatul. Transportul se efectueaza pe la poarta Donalam. Totul este clasificat , unele guri spun ca terenul a fost luat de catre firma sefului Consiliului Judetean cu scopul de a face agricultura si ca va urma fertilizarea zonei mai intai. Daca ar fi adevarat va imaginati ce cereale vor iesii de acolo ?! Daca ar fi cum se spune ca sunt fecale umane va dati dvs seama ce sinteza urmeaza plantele alea sa faca, ca mai apoi sa fie date spre consumul populatiei ! Imaginati-va ca acolo sunt prezente in fecalele acelea si virusi, bacterii si alte cele unele provenite de la oameni cu cancer si alte cele ! Deci ce va sintetiza plantele acelea pana la urma oare ??!! Va spun ce se aude pe la colturile orasului!!!” – spune o altă doamnă –
Teodor-Ioan Staicu

“In spate la Donalam, se aduce gunoiul din groapa de la Glina, se cara noaptea “ca hoti”, sunt ” munti” , urmeaza a fi intinsi” – este afirmația făcute de o altă persoană, Casmir Niculae, care a intervenit în comentarii.

“Dar de ce miroase a mortaciune in CALARASI nu spune-ti?al cui e pamintul pe care se deverseaza gunoi de la Glina ??linga locomotive CONSTANTIN GRUP si LPGS?!!!!!” – comentează Gabi Marian

Într-un final, Cristian Zafir- comisarul-șef de la Garda de Mediu Călărași face următoare afirmație: “Garda de Mediu propune ca maine toate organele abilitate sa avem o întâlnire si impreuna sa începem o amplă anchetă pe această temă.Eu am aruncat această provocare si astept sa vad cine ne susține si cine vrea binele orașului nostru. “

Din verificările pe care noi le-am efectuat, într-adevăr, mirosul este pregnant în apropiere de fosta fabrica de prelucrare carne de pui – AVICOLA

Advertisement

SINGURA INSTITUȚIE CARE S-A AUTOSESIZAT, DUPĂ TOT SCANDALUL ĂSTA ESTE GARDA DE MEDIU CĂLĂRAȘI?

Primăria Călărași s-a trezit și caută vinovați!

“❗Datorită mirosurilor persistente din ultimele zile pe raza municipiului Călărași, primarul municipiului, Daniel Ștefan Drăgulin, împreună cu viceprimarul Viorel Ivanciu și comisarul Gărzii de Mediu Călărași, Cristian Zanfir s-au deplasat în zona Siderca, de unde se presupunea că mirosurile sunt mai persistente și s-a identificat un teren agricol, proprietatea unei societăți comerciale, pe suprafața căruia se împrăștiau dejecții animaliere.”

Au fost trimise adrese instituțiilor abilitate (Direcția de Sănătate Publică, Garda de Mediu, Agenția de Protecție a Mediului, Prefectura Călărași) spre identificarea și luarea măsurilor legale ce se impun.

În curs de actualizare…

 

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Descinderi: Contrabandiști de țigări, săltați de mascați. Locatarii cred că polițiștii erau abonați la țigările vândute ilegal

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Astăzi, într-o operațiune amplă desfășurată în zona Biserica Anastasia, pe strada Parcului, la blocul K8  din municipiul Călărași, echipaje ale poliției au efectuat descinderi în mai multe scări de bloc și într-o hală, reușind să-i ridice pe contrabandiștii de țigări care acționau în zonă.

Zona liceului Danubius si ea  împânzită de zeci de mașini de poliție și anchetatori care au scotocit mai multe apartamente în căutarea cartușelor netimbrate.

Locuitorii din zonă spun că această activitate ilegală este des întâlnită și că traficanții au operat fără teamă sau frică datorită faptului că inclusiv unii oameni ai legii ar fi cunoscut situația traficanților și i-ar fi protejat.

Continue Reading

Știri

Un bărbat dintr-o comună din Călărași a fost reținut după ce a cultivat canabis. DIICOT a găsit 47 de plante și 6 kilograme de canabis, printre multe altele

Published

on

sursă foto: wirestock/freepik

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Un bărbat care ar fi cultivat canabis într-o comună din județul Călărași a fost reținut joi de către procurorii DIICOT, scrie Agerpres. Ar fi vorba despre două culturi ce erau destinate comercializării. Au fost ridicate de la domiciliului călărășeanului 30 de plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, 17 plante de canabis recoltate, peste șase kilograme canabis, precum și multe alte probe, menționează procurorii într-un comunicat transmis de Agerpres. 

Primele probe arată că în perioada decembrie 2023 – aprilie 2024, acesta a inițiat și dezvoltat două culturi de canabis, atât în interior, cât și în exterior, destinate comercializării, procurând semințe de nenumărate ori sub diferite identități ficitive,menționează comunicatul.

Pe lângă cele 47 de plante și 6 kilograme de canabis, procurorii au mai identificat o instalație destinată întreținerii culturii, grindere și cântare, obiecte ce purtau urme de substanță, precum și alte mijloace de probă. 

oi a fost sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă a bărbatului, pentru o perioadă de 30 de zile, informează DIICOT, scrie Agerpres.

Continue Reading

Știri

Atac sângeros în Borcea. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat cu cuțitul

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Atac sângeros pe o stradă din comuna Borcea din județul Călărași. Un pensionar de 66 de ani a fost atacat de un tânăr de 37 de ani din localitatea în urma unui conflict spontan care a pornit în fața unui bar din localitate.

După ce s-au contrazis, drumurile celor doi s-au despărțit, însă tânărul a simțit că nu a fost suficient ceea ce s-a întâmplat.

A pus mâna pe un cuțit și l-a urmărit pe bărbat până aproape de casă. L-a înjunghiat în zona hemitoracelui drept. Bărbatul a fost internat o săptămână în spital pentru îngrijiri medicale.

În urma acestui incident, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a propus luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o durată de 30 de zile împotriva inculpatului V.M.G. Dosarul a fost înaintat judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Călărasi.

La data de 22.04.2024, organele de poliție din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Modelu au reținut inculpatul pentru o durată de 24 de ore.

Continue Reading

Cele mai vizualizate