Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 3°C | Anul XI Nr. 543

Breaking News

Călărași: D.I.I.C.O.T destructurează o grupare infracțională care se ocupa cu trafic de persoane și proxenetism

Published

on

La data de 19.03.2019  procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Călăraşi au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor  T. A. E.  şi  P. I. F., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, proxenetism şi trafic de minori.

De asemenea, la aceeaşi dată, s-a solicitat Tribunalului Călăraşi, luarea măsurii arestului preventiv în lipsă a inculpatului T. N., pentru săvârşirea pentru săvârşirea infracţiunilor de constitiuire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori şi proxenetism. 

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2015, pe raza judeţului Călăraşi s-a constituit  un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul recrutării şi al plasării de tinere  pe pieţele de prostituţie interne sau din afara graniţelor ţării, în vederea obţinerii unor câştiguri substanţiale.

Liderul grupului, inculpatul T. N.,  cunoscut în comunitatea din care face parte ca o persoană violentă, i-a angrenat în activitatea de recrutare a victimelor şi pe cei doi fii ai săi , inculpaţii T. A. E.  şi  P. I. F., care, prin metoda „lover – boy”, au reuşit să  convingă două victime  să se prostitueze în beneficiul acestora.

Din cercetările efectuate în cauză a rezultat faptul că, tinerele controlate de către membrii grupului, erau transportate de regulă până la podul de la Dragalina, unde erau preluate de şoferi de tir cu care întreţineau raporturi sexuale contracost.

Advertisement

Ulterior, membrii grupului au recrutat mai multe victime pe care le-au exploatat  pe teritoriile Germaniei și  Marii Britanii, sumele de bani provenite din practicarea prostituţiei fiind transmise către membrii grupului, membrilor de familie ai acestora sau persoanelor interpuse,  prin servicii bancare de transfer rapid.

De asemenea, s-a reţinut faptul că, în cursul anului 2017, inculpatul P. I. F a recrutat o minoră, în vârstă de 16 ani la acea dată, care a practicat prostituţia atât  pe centura orașului Slobozia, cât şi în zona unui complex comercial, de la marginea orașului Călărași.

În luna octombrie 2018,  urmare a  controlului exercitat asupra sa către membrii grupului asupra sa, minora  a reuşit să fugă împreună cu copilul său, sesizând organele de poliţie cu privire la  agresiunile exercitate asupra sa de către membrii grupului.

Neavând însă niciun sprijin sau vreo sursă de venit, minora a fost recrutată de către o altă grupare infracţională, specializată în același gen de infracțiuni, situaţie care a generat un real conflict între membrii celor două grupuri.

Ulterior, urmare a „negocierilor” avute între membrii celor două grupuri infracţionale, minora a fost plasată inculpaţilor din cauza de faţă,  cu condiţia ca, în fiecare săptămână, inculpatul P. I. F să-i transfere săptămânal soţiei unuia dintre membrii grupului rival,aflată în penitenciarul Târgșor, suma de 500 de lei. 

Advertisement

La data de 20.03.2019  Tribunalului Călăraşi a dispus arestare preventivă  a inculpaţilor T. A. E.  şi  P. I. F pentru o perioadă de 30 de zile. 

Acțiunea a fost organizată împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul  Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Călărași.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul  Inspectoratului de Poliţie Județean Călărași  şi Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași. 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, inculpatul beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Breaking News

Unirea / Incendiu la o locuință, în toiul nopții. Două echipaje de pompieri, poliția și ambulanța au intervenit de urgență

Published

on

Un incendiu a izbucnit în această seară la o locuință din comuna Unirea, județul Călărași. La fața locului au intervenit rapid două echipaje de pompieri, un echipaj de poliție și o ambulanță.

Potrivit informațiilor transmise de martori, focul ar fi pornit fie de la o lumânare lăsată nesupravegheată, fie în urma unui scurtcircuit electric. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută.

Proprietarul casei ar fi suferit arsuri ușoare la una dintre mâini și a primit îngrijiri medicale la fața locului. Din fericire, nu au fost înregistrate alte victime.

Pompierii au reușit să stingă incendiul înainte ca flăcările să se extindă la alte locuințe din zonă. Pagubele materiale urmează să fie evaluate, iar autoritățile continuă verificările pentru stabilirea cauzei incendiului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Accident rutier grav între Modelu și Roseți: patru persoane rănite, două dintre ele încarcerate

Published

on

Un accident de circulație grav s-a produs în noaptea de miercuri, 17 decembrie, pe drumul dintre localitățile Modelu și Roseți. Un autoturism în care se aflau patru persoane a părăsit partea carosabilă și s-a izbit violent de gardul de la ieșirea din localitatea Roseți.

La volan se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, iar în mașină se mai aflau alți trei pasageri. Impactul a fost extrem de puternic, iar două dintre persoane au rămas încarcerate între fiarele autoturismului.

La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență, cu autospeciale dotate cu echipamente de descarcerare. Pompierii au lucrat mai multe minute pentru a extrage în siguranță victimele prinse în interiorul mașinii.

De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Călărași a mobilizat cel puțin trei autospeciale pentru acordarea primului ajutor și transportul victimelor. Toate cele patru persoane implicate în accident au fost preluate de echipajele medicale, trei au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași. Șoferul a rămas la fața locului să explice polițiștilor ce s-a întâmplat.

Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului. Traficul în zonă a fost afectat temporar pe durata intervenției echipajelor de salvare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Breaking News

Bărbat de 58 de ani, găsit mort într-un canal de irigații la Dragoș Vodă. Pompierii călărășeni au intervenit

Published

on

O intervenție de urgență a avut loc joi, în jurul orei 13:30, în comuna Dragoș Vodă, unde echipajele ISU Călărași au fost solicitate pentru degajarea unei persoane găsite fără viață într-un canal de irigații.

Victima, un bărbat de 58 de ani din orașul Pogoanele, județul Buzău, a fost descoperită de localnici, care au alertat imediat autoritățile. Pompierii călărășeni au intervenit pentru extragerea corpului și au predat cazul polițiștilor, care vor stabili circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Trupul neînsuflețit urmează să fie transportat la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Ancheta continuă pentru a clarifica modul în care bărbatul a ajuns în canalul de irigații și cauza exactă a decesului.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading