Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ 5°C | Anul XI Nr. 547

Știri

Călărași: Alte noi 10 cazuri de infectare cu COVID-19. Peste 3100 de cazuri în țară

Published

on

Până astăzi, 3 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 3183 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 283 au fost declarate vindecate și externate din unități spitalicești: 126 la București, 58 la Timiș, 34 la Iași, 5 la Caraș-Severin, 6 la Prahova, 16 la Constanța, 8 la Dolj, 8 la Cluj, 7 la Brașov, 5 la Galați, 2 din Bihor, 2 Argeș, 2 la Arad, 1 la Brăila, 1 la Mureș, 1 la Neamț, 1 la Alba.

Diferențele de cifre față de ziua anterioară referitoare la persoanele vindecate din județele Caraș-Severin și Prahova sunt din cauza faptului că unități spitalicești din aceste județe au rectificat datele comunicate anterior.

Totodată, până acum, 116 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin și Mureș, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 445 noi cazuri de îmbolnăvire.

Advertisement

La ATI, în acest moment, sunt internați 83 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 13.531 de persoane. Alte 114.646 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 31.657 de teste.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 285 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Totodată, în ultimele 24 de ore, Poliția și Jandarmeria au aplicat, în același interval de timp, 744 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

Advertisement

Polițiștii au depistat, în același interval de 24 de ore, 9.143 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11.090.347 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 221 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 57 în Italia, 14 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 25 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 6 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 2 aprilie 2020, au fost raportate 455.901 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.

Advertisement

Grupul de Comunicare Strategică

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Cine conduce de azi Poliția Călărași. Numirea oficială a lui Ionel Mătăsaru

Published

on

Schimbare la vârful Inspectoratului de Poliție Județean Călărași. Comisarul-șef Ionel Mătăsaru a fost numit oficial la conducerea IPJ Călărași, potrivit informațiilor confirmate de instituție.

Ionel Mătăsaru vine la Călărași din Poliția Capitalei, unde a ocupat funcția de șef al Secției 18 Poliție București. Înainte de această poziție, a fost adjunct al șefului Secției 7 Poliție – Sector 2, acumulând experiență de conducere într-una dintre cele mai aglomerate structuri din țară.

Parcursul său profesional include și o etapă în teritoriu. În 2022, comisarul-șef Mătăsaru a ocupat funcția de șef al Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, post care a fost ulterior scos la concurs de IPJ Argeș, după plecarea sa din funcție, fapt consemnat în presa locală de la acea vreme.

Numirea sa la conducerea IPJ Călărași vine într-un moment în care inspectoratul se află într-o etapă de reorganizare managerială, iar așteptările sunt ridicate în ceea ce privește combaterea infracționalității și relația Poliției cu comunitatea.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, critică sancțiunile aplicate după manifestațiile de Ziua Unirii: „Libertatea de exprimare nu trebuie penalizată”

Published

on

Deputatul AUR de Călărași, Dragoș Coman, a reacționat public, printr-o postare pe rețelele sociale, față de amenzile și sesizările penale aplicate unor participanți la manifestațiile organizate de Ziua Unirii Principatelor Române, la Iași și Focșani. Parlamentarul ridică semne de întrebare cu privire la modul în care autoritățile gestionează exprimarea nemulțumirilor civice și avertizează asupra riscului de a limita drepturi fundamentale.

În mesajul său, Dragoș Coman susține că dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic reprezintă „o piatră de temelie a democrației” și trebuie protejat, chiar și atunci când opiniile exprimate sunt critice la adresa liderilor politici sau a instituțiilor statului. Potrivit deputatului, critica sau exprimarea nemulțumirii nu pot fi asimilate automat unor acte de violență.

Deputatul AUR atrage atenția că sancțiunile aplicate pentru huiduieli sau proteste pot avea efecte contrare, descurajând participarea publică și alimentând polarizarea socială. „În loc să ne unim, devenim din ce în ce mai divizați”, transmite acesta, subliniind că dialogul și respectul reciproc sunt esențiale pentru coeziunea socială.

În finalul postării, Dragoș Coman face apel la respectarea opiniilor diferite și la construirea schimbărilor prin dialog, nu prin constrângere sau forță, considerând că doar astfel pot fi obținute rezultate durabile în societate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Recomandare de carte -„Ciuma” de Albert Camus

Published

on

„Ciuma” este una dintre cele mai puternice parabole ale secolului XX. Sub pretextul unei epidemii de ciumă care izolează orașul Oran, Camus vorbește despre condiția umană, despre rău, despre absurd și despre felul în care oamenii aleg să răspundă.

Personajele principale – doctorul Rieux, preotul Paneloux, jurnalistul Rambert, bătrânul Grand, Tarrou – nu sunt eroi grandilocvenți, ci oameni obișnuiți puși în fața unei realități insuportabile. Ei reprezintă atitudini diferite: revoltă lucidă, credință pusă la încercare, dorința de evadare, acceptare resemnată, căutare a sensului prin solidaritate.

Stilul este sec, precis, aproape clinic – exact cum trebuie să fie o cronică a unei molime. Camus evită orice efect melodramatic; emoția vine din detașarea rece cu care descrie suferința și moartea.

Romanul rămâne teribil de actual: vorbește despre izolare, despre sensul responsabilității, despre lupta împotriva unui inamic invizibil, despre cum solidaritatea poate da sens existenței chiar și în mijlocul absurdului.

Advertisement

„Ciuma” nu oferă soluții ușoare și nu predică. Întreabă doar: ce facem când ne lovim de răul absolut? Răspunsul lui Rieux – lupta continuă, fără iluzii, dar fără renunțare – rămâne una dintre cele mai demne atitudini din literatura universală.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading