Cadou pentru nuntă – 1.000 lei amendă pentru deranjarea liniştii publice

Luni, 01 iulie a.c., în jurul orei 21.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, alături de poliţişti şi poliţişti locali  s-au deplasat pe strada Pescăruș, din municipiul Călăraşi, în urma unei sesizări cu privire la deranjarea liniştii publice de către participanţii la o nuntă.

         Având în vedere că sesizarea s-a confirmat, jandarmii l-au sancționat contravenţional pe organizatorul petrecerii, cu  amendă în cuantum de 1000 de lei.

În perioada mai-iunie, jandarmii au aplicat 10 amenzi în cuantum total de 9.200 lei, pentru fapte similare, săvârşite în municipiul Călărași.

         Reamintim cetăţenilor că pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul jandarmilor, fie prin contact direct, fie prin apelarea serviciului unic de urgenţă ”112”, în cazul în care au asistat ori au fost victimele unor fapte antisociale.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Crăciunul pe rit vechi 2023. De ce o parte din ortodocși sărbătoresc Nașterea Domnului pe 7 ianuarie

Crăciunul pentru creștinii ortodocși de rit vechi este sărbătorit pe

Semnificația istorică a zilei de 29 octombrie

Ziua de 29 octombrie este celebrată în principal ca Ziua