Connect with us

Actualitate

Burse școlare 2024-2025. Ce tipuri de burse pot solicita elevii

Published

on

Anul școlar 2024-2025 aduce câteva schimbări semnificative, inclusiv în privința sistemului de burse pentru elevi. Printre noutăți se numără introducerea burselor de reziliență.

Pentru acest an școlar, autoritățile au decis să introducă bursa de reziliență, care, asemănătoare cu bursa de merit, va fi disponibilă și pentru elevii cu afecțiuni oncologice sau cronice.

Bursa de reziliență, în valoare de 300 de lei pe lună, se acordă elevilor care au obținut rezultate bune în anul școlar anterior. Aceasta este destinată, însă, doar unui procent de până la 30% din elevii unei clase și celor care au avut o medie anuală de cel puțin 7.

În anul școlar 2024-2025, pe lângă bursele de reziliență, elevii pot beneficia și de alte tipuri de burse, în funcție de performanțele academice, mediul din care provin și alte criterii relevante.

Bursa de excelență olimpică I

Conform legislației în vigoare, bursa de excelență olimpică I se acordă elevilor care câștigă distincții, cum ar fi premiile I, II, III și mențiuni, la olimpiadele școlare internaționale, campionatele sportive internaționale recunoscute de Ministerul Educației, sau la Jocurile Olimpice în colaborare cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

Bursele de excelență olimpică I sunt plătite lunar elevilor de gimnaziu și liceu pe parcursul întregului an școlar care urmează obținerii distincției. Ca excepție, elevii care primesc distincții și premii în ultimul an de liceu vor primi un premiu echivalent cu suma totală a bursei pentru un an școlar.

Bursa de excelență olimpică II

Bursa de excelență olimpică II, similară în principiu cu bursa de excelență olimpică I, se diferențiază prin valoarea sa mai mică. Aceasta se acordă elevilor care obțin distincții, respectiv premiile I, II și III la etapele naționale ale olimpiadelor școlare organizate și finanțate de Ministerul Educației

Advertisement

Bursa de Merit

Bursele de merit sunt acordate pentru cel puțin 30% din elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu într-o unitate de învățământ preuniversitar, cu condiția ca media generală a acestora să fie de minimum 9,50. În cazul în care nu există suficienți elevi care să îndeplinească această condiție pentru a acoperi procentul de 30% din clasă, lista elevilor eligibili pentru bursa de merit poate fi extinsă.

Valoarea bursei de merit este calculată pe baza unei formule care include cuantumul minim al bursei, numărul de zile lucrătoare și de vacanță din luna respectivă, dar valoarea minimă a bursei nu poate fi mai mică de 450 de lei.

Bursa Socială

Bursele sociale sunt destinate în principal elevilor care provin din medii defavorizate, dar care au rezultate bune la învățătură și un număr limitat de absențe. Aceste burse sunt adresate elevilor din familii cu venituri reduse, celor care au un părinte sau ambii părinți decedați, precum și celor din familii monoparentale cu venit scăzut.

Valoarea burselor sociale se calculează conform unei formule care ia în considerare cuantumul minim al bursei, numărul de zile lucrătoare și de vacanță din luna respectivă, dar nu poate fi mai mică de 300 de lei.

Bursa Tehnologică

Bursa tehnologică, anterior cunoscută sub denumirea de bursă profesională, este destinată elevilor din învățământul tehnologic. Această bursă are o valoare minimă de 300 de lei și poate fi acumulată cu alte burse, cum ar fi bursa socială.

Bursa tehnologică poate fi retrasă în cazul în care media generală a elevului scade sub 7 sau dacă elevul comite abateri disciplinare grave.

Bursa pentru Mame Minore

Advertisement

Bursa pentru mame minore este destinată elevelor care au sub 18 ani și devin mame. Valoarea minimă a acestei burse este de 700 de lei, dar vine cu anumite condiții.

Autoritățile își propun să sprijine mamele minore pentru a continua școala, astfel că adolescentele care beneficiază de această bursă trebuie să mențină un număr limitat de absențe pentru a primi în continuare suportul financiar.

Actualitate

Accident rutier grav la intrarea în Roseți: opt persoane implicate, patru minori răniți

Published

on

Sâmbătă seara, la ora 23:50, la intrarea în comuna Roseți dinspre municipiul Călărași, a avut loc un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și un atelaj hipo (căruță). În urma impactului, opt persoane au fost rănite, inclusiv patru minori care se aflau în căruță.

Din primele informații preliminare, cei patru copii, aflați în atelajul lovit în plin, au fost spulberați din căruță, însă, surprinzător, atât tatăl acestora, cât și conducătorii celor două autoturisme implicate au scăpat fără răni grave. Imediat după impact, la fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de poliție și ambulanță, precum și autospeciale ale ISU Călărași, fiind activat protocolul pentru intervenții cu victime multiple.

Minori răniți, duși acasă de familie

Deși accidentul părea să aibă urmări grave, cei patru minori au fost preluați inițial de familie și duși acasă. Ulterior, polițiștii și două ambulanțe s-au deplasat la domiciliul acestora pentru a-i transporta la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Călărași, pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Șoferii, testați negativ la alcool

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri. În schimb, martori oculari și localnici au susținut că din căruță au fost observate căzând mai multe sticle cu alcool în urma coliziunii. Autoritățile urmează să stabilească cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul și dacă băuturile alcoolice găsite au fost consumate de către persoanele aflate în atelaj.

Pe lângă victimele umane, și calul care trăgea căruța a fost rănit în impact, însă a scăpat cu viață. Un veterinar din sat a fost chemat la locul accidentului pentru a-i acorda îngrijiri, iar un echipaj din cadrul Biroului pentru Poliția Animalelor a fost, de asemenea, solicitat pentru a investiga situația și a prelua cazul.

Traficul rutier a fost blocat timp de aproximativ o oră, timp în care polițiștii au dirijat circulația și au investigat locul accidentului. După finalizarea cercetărilor inițiale și îndepărtarea vehiculelor implicate, circulația a fost reluată în condiții normale.

În urma acestui accidentului, poliția a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca ancheta să stabilească toate detaliile și răspunderile legale în acest caz.

Advertisement

Continue Reading

Actualitate

REACȚIE: Alexandru Dincă, director sportiv AFC Dunărea Călărași: “Formarea grupelor de juniori, un proces planificat, nu abandonat”

Published

on

Alex Dinca - AFC Dunarea Călărași

În urma publicării materialului care dezvăluia situația financiară dificilă a clubului AFC Dunărea Călărași și a menționat excluderea echipelor de juniori din campionatul organizat de Federația Română de Fotbal, directorul sportiv al clubului, Alexandru Dincă, a oferit vineri, 6 septembrie, o declarație detaliată privind acest subiect.

Recent a apărut într-o publicație online o afirmație că Dunărea Călărași a abandonat grupele de copii și juniori. Aș vrea să clarific că acest lucru nu reflectă realitatea completă. Într-adevăr, grupele de juniori nu au fost înscrise în campionatul actual, însă acest lucru s-a datorat unor circumstanțe specifice, nu neglijenței noastre.

Pentru a participa la competițiile naționale de juniori, Federația Română de Fotbal solicită fiecărui club să depună un dosar de clasificare, care implică respectarea unor criterii stricte privind infrastructura, licențele antrenorilor și numărul de echipe înscrise. De la preluarea funcției de director sportiv, am constatat că ne lipseau două grupe esențiale, Under 12 și Under 16, pentru a îndeplini aceste cerințe. Formarea acestor echipe nu se poate face peste noapte și implică o pregătire mult mai îndelungată, ceea ce a făcut imposibilă înscrierea lor în campionat în acest moment.

În plus, actualii noștri antrenori nu aveau licențele necesare pentru a respecta criteriile impuse de FRF, iar acest lucru este rezultatul lipsei unei strategii coerente în trecut. În prezent, clubul nostru urmează un plan strategic pe termen lung, axat pe formarea antrenorilor și îmbunătățirea infrastructurii pentru a putea crea o Academie la standarde ridicate.

Pe de altă parte, trebuie menționat că echipa de Under 19 este înscrisă în Liga 4, un campionat puternic, unde juniorii noștri au ocazia să joace împotriva unor jucători cu experiență din ligile superioare. Acest lucru le va permite să se dezvolte mai rapid și să facă tranziția către echipa de seniori într-un mod mai eficient. Grupa de Under 17 evoluează de asemenea într-un campionat de Under 19, oferindu-le tinerilor noștri oportunități mai mari de creștere.

Din punct de vedere financiar, suntem în plin proces de reorganizare și, din păcate, nu dispunem de resursele necesare pentru a susține mai multe echipe de juniori în acest moment. De aceea, am luat decizia de a ne concentra pe dezvoltarea echipelor existente și pe implementarea planului nostru pe termen lung“, a declarat Alexandru Dincă, directorul sportiv al AFC Dunărea Călărași.

 

Continue Reading

Actualitate

Cod galben de inundații! Ce județe sunt vizate

Published

on

Hidrologii au emis o avertizare cod galben pentru râurile din județele Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Tulcea și Constanța, unde există riscul depășirii cotelor de atenție și al inundațiilor locale. Avertizarea este valabilă până vineri seara.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi o avertizare Cod galben, bazată pe situația hidrometeorologică actuală și prognoza pentru următoarele 24 de ore. Avertizarea va începe joi la ora 23:00 și va fi valabilă până vineri la ora 18:00.

„Acesta va afecta anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice Prut şi Siret, în judeţele: Vaslui, Bacău, Galaţi şi Vrancea, râurile din judeţul Tulcea şi cele din jumătatea de nord a judeţului Constanţa, unde sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie. Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie şi viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundaţii locale”, au transmis hidrologii, scrie news.ro.

 

Continue Reading

Cele mai vizualizate