Bucureșteam băut la volan, pe străzile din Călărași. A fost condus la spital pentru probe de sânge

La data de 16 decembrie a.c., în jurul orei 16:53, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Călărași au efectuat semnale de oprire unui autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani, din municipiul București.

În urma controlului, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital, în vederea recoltării unor mostre biologice. În cauză, a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Cătălin Cojocaru

Cătălin Cojocaru

Lucrez în presa locală din 2016 și scriu despre ceea ce se întâmplă în jurul nostru, cu accent pe oameni, fapte și informații prezentate clar și corect. Încerc să explic lucrurile pe înțelesul tuturor și să ofer context pentru subiectele de interes public.

Materialele mele sunt gândite din perspectiva cititorilor, pentru ca informația să fie utilă și ușor de urmărit. Presa locală înseamnă, pentru mine, o legătură constantă cu comunitatea.

Încerc, de fiecare dată, să mă pun în locul celor care citesc, privesc sau urmăresc ceea ce fac. Pentru că presa locală nu este despre mine, ci despre comunitate. Iar dacă oamenii se regăsesc în poveștile pe care le spun, înseamnă că sunt pe drumul bun.

LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu
cinema calarasi

Cinema Călărași: Până în zori – 2D

02 – 04.05.2025, ora: 20.00 06 – 08.05.2025, ora: 20.00

Șofer prins cu asigurare auto falsă, polițiștii i-au făcut dosar penal

Joi, 18 ianuarie, pe DN 31 în comuna Spanțov, județul