Connect with us

Breaking News

BREAKING: DNA cere ridicarea imunității ministrului Adrian Chesnoiu (PSD), acuzat de abuz în serviciu la trucarea unui concurs de angajare

Published

on

Șeful DNA, Crin Bologa, a cerut joi Camerei Deputaților să ridice imunitatea unui deputat, acum ministru, acuzat de abuz în serviciu la presupusa trucare a unui concurs.

DNA nu a făcut public numele ministrului, dar surse judiciare au declarat pentru G4Media că e vorba de ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Social-democratul Chesnoiu este primul ministru din cabinetul Ciucă vizat de un dosar de corupție instrumentat de DNA. Chesnoiu a fost în perioada 2005 – 2011 ofițer al serviciului de informații al Poliției.

Comunicat DNA:

În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale față de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor și în prezent având funcția de ministru, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
– instigare (sub forma participației improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracțiuni),

Advertisement

Solicitarea Direcției Naționale Anticorupție referitoare la efectuarea urmăririi penale față de persoana respectivă are în vedere împrejurarea că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susținute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, șef serviciu, director executiv adjunct și director executiv ai unor direcții județene.
Subiectele respective ar fi ajuns ulterior la patru candidați “agreați” dintre care, în urma susținerii probelor scrise și orale, doar trei au promovat concursurile respective.
De menționat este faptul că, la intervenția directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidați, membrii comisiei ar fi fost nevoiți să-l promoveze pe acesta în condițiile în care nu obținuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcția de șef serviciu, obținând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, precum și un număr de șase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Prezenta cerere de efectuare a urmăririi penale intră sub incidența art. 305 alin 4 din C.P.P. În prezent, persoana față de care s-a solicitat sesizarea Camerei Deputaților pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Precizăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 1 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.

Sursa text / foto: Ilona Andrei -G4Media

Comunicat de presă

Advertisement

Cu privire la comunicarea Direcției Naționale Anticorupție prin care se solicită ridicarea imunității parlamentare pentru ministrul Adrian Chesnoiu, facem următoarele precizări:

Așa cum a anunțat deja, ministrul Adrian Chesnoiu dorește ca instituțiile abilitate să facă cercetările necesare pentru eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la activitatea sa. În acest sens, domnul Chesnoiu solicită „tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare”.

De asemenea, Adrian Chesnoiu a luat decizia de a se retrage din funcția de ministru și de a se suspenda din Partidul Social Democrat.

PSD consideră că pe durata întregului mandat de ministru, domnul Chesnoiu și-a îndeplinit sarcinile în mod profesionist și cu integritate, fiind unul dintre cei mai eficienți membri ai actualului guvern.

PSD va respecta deciziile luate de domnul Chesnoiu. Conduita onorabilă a acestuia, de a se retrage prompt din toate funcțiile deținute în Guvern și în partid, va permite instituțiilor abilitate să facă cercetările necesare cât mai rapid, pentru a înlătura astfel orice suspiciune asupra activității sale.

Biroul de presă al PSD

Advertisement

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Breaking News

Prima reacție a primarul Vasile Aurel după scandalul în care a fost implicat. “Nu există așa ceva! Mergem pe teren să vă convingeți despre ce este vorba”

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Primarul Vasile Aurel a reacționat față de acuzațiile ce au apărut în presa locală, negând existența oricărui abuz sexual între cei doi elevi implicați, unul din clasa a V-a și celălalt din clasa a VII-a, la Școala Gimnazială Nr. 1 Jegălia. În ciuda faptului ca primarul nu are atribuții în astfel de situații, acesta a oferit clarificări.

Într-o declarație acordată calarasipress.ro, primarul liberal a respins informațiile vehiculate, etichetându-le drept o insultă la adresa comunității și o încercare de a denigra conducerea școlii și a primăriei.

Aceste afirmații sunt complet false,” a afirmat primarul Vasile Aurel. “Nu există nicio bază în realitate pentru ceea ce a fost relatat în presă. Situația menționată pare a fi o speculație fără temei. Trebuie să subliniez că unul dintre elevi are afecțiuni medicale, iar afirmațiile privind existența camerelor de supraveghere în toalete sunt pur și simplu absurde și nefondate!”

În ciudat tuturor acestor aspecte, conducerea școlii a sesizat organele de poliție.  Surse din cadrul anchetatorilor au indicat că sesizarea a fost făcută de către un cadru didactic al școlii, iar elevul a fost audiat în prezența unui psiholog din cadrul DGASPC Călărași.

Advertisement

Presupusa faptă, ce ar fi avut loc pe 25 aprilie în jurul orei 08:15, a fost raportată de către conducerea unității de învățământ către autorități în aceeași zi, în jurul orei 12:08, prin numărul de urgență 112, imediat după ce s-a constatat situația.

“Dacă mergem împreună în sat să vedeți despre ce este vorba, înțelegeți perfect despre ce se întâmplă și cum s-a ajuns la această situație” – a explicat edilul Vasile Aurel pentru calarasipress.ro

Primarul a subliniat importanța asigurării unui mediu sigur și propice în școlile din Jegălia și a condamnat orice încercare de subminare a acestor eforturi prin diseminarea informațiilor false și lipsite de temei. În legătură cu presupusul abuz sexual, directoarea școlii, Dumitru Cristina, a informat imediat autoritățile competente.

Deși poliția nu a emis încă un punct de vedere oficial și nu a confirmat situația, ancheta continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe Lângă Tribunalul Călărași.

Advertisement
Continue Reading

Breaking News

VIDEO. Update / O fetiță și bunica ei, din Călărași, moarte după ce au mâncat pește de Florii. Ancheta dezvaluie noi detalii

Published

on

fetita spantov

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Tragedie într-o familie din Spanțov, județul Călărași. O copilă de 4 ani și bunica acesteia au murit, iar oamenii din zonă spun ca s-ar fi întâmplat după ce au mâncat pește pregătit în ziua de Florii. Fetița fusese adusă să-și petreacă weekendul alături de bunicii ei la țară, iar duminică după-amiază au avut o masă în familie la care au participat și alte rude. Principalul fel de mâncare consumat a fost peștele, macrou congelat cumpărat de la un magazin din sat.

După un timp, fetița a început să se simtă rău, prezentând stări de greață, iar spre dimineață a început să verse. Bunicul a fost cel care a observat primele simptome ale stării ei de sănătate. După primul episod de vărsături, au revenit la somn. Situația s-a înrăutățit, iar fetița a fost transportată de urgență la spitalul din Călărași. Din nefericire, medicii nu au putut face nimic pentru a o salva, iar micuța a intrat în stop cardio-respirator și a fost declarată decedată.

Localnicii spun că de vină ar fi peștele pe care l-au consumat în ziua de Florii. Autoritățile au deschis o anchetă și au fost ridicate probe atât de la magazinul de unde a fost cumpărat peștele, dar și din frigiderul familiei.

Din primele informații se pare că inspectorii au găsit în frigiderul familiei, pe lângă peștele și alte produse care au fost pregătite atunci la grătar, și mezeluri expirate.

Advertisement

Bunicul care o însoțea pe fetiță la spital i-a dat vestea tragică soției sale, care se află și ea internată la spitalul municipal din Oltenița. Vestea a picat ca un fulger, iar femeii î s-a făcut rău. A decedat câteva minute mai târziu.

Acum, o echipă de specialiști investighează situația pentru a afla cauzele exacte care au dus la această tragedie.

Continue Reading

Breaking News

O locomotivă defectă a lăsat zeci de pasageri în Gară Ciulnița în această după amiază

Published

on

Urmăriți știrile Călărașipress.ro pe Whatsapp

Trenul R 8593 care circula pe ruta Ciulnița – Călărași, ce ar fi trebuie să plece din Gară Ciulnița la ora 15:51, s-a defectat în această după-amiază, lăsând aproximativ 50 de călători într-o situație delicată pentru aproximativ o oră.

Soluția CFR Călători a fost să aducă o altă locomotivă din Fetești.

Până în prezent, nu s-au raportat incidente sau accidente legate de acest eveniment nefericit.

Advertisement
Continue Reading

Cele mai vizualizate