Connect with us

Știri

Borcea: Primarul Aniel Pațurcă “În două săptămâni termin de asfaltat toată localitatea”

Published

on

“Acolo unde performanţa este măsurată, performanţa se îmbunătăţeşte. Acolo unde performanţa este măsurată şi analizată, îmbunătăţirea performanţei se accelerează.” – spune Thomas S. Monson

Nedelcu Aniel Pațurcă, primar al comunei Borcea a reușit să se facă remarcat printre primarii fruntați ai județului prin proiectele ambițioase pe care le-a realizat pentru comuna pe care o administrează cum știe el mai bine. În urmă cu aproximativ cinci an, Aniel Pațurcă a câștigat încrederea oamenilor din Borcea și a ajuns primar al comunei. Peste 85% din străzi au fost asfaltate de când acesta este edil-șef. Iată că anul acesta, Aniel Pațurcă s-a ambiționat, are în plan să termine de asfaltat întreaga localitate în următoarele două săptămâni.

Nu mai puțin de 45 de străzi, care nu depășesc lungimea de 500 metri fiecare din satul Pietroiu vor fi asfaltate până la începutul lunii septembrie. Proiectul prevede și realizarea șanțurilor pentru colectarea apei pluviale, cât și rigole betonate pentru partea carosabilă. Început în anul 2016, proiectul va fi finalizat anul acesta. Primarul afirmă că se deplasează în mod frecvent pentru a verifica starea șantierelor din Borcea.

PESTE 45 DE DRUMURI- MODERNIZATE ÎN 2018

Nimic nu este imposibil dacă ai o strategie și o echipă bună. Primarul Aniel a reușit o mare performanță pentru comuna sa în anul 2018. Un număr de 47 de drumuri au fost modernizate.

“Nu îmi permit să fac lucrări de mântuială. Aleg oameni competenți, executantul lucrărilor are o reputație bună. Îi place să-și onoreze lucrările înainte de termen. Nu există urmă de îndoială privind calitatea lucrărilor pe care le desfășoară în Borcea.” –spune primarul Aniel Pațurcă, apoi continuă

Advertisement

„Avem un total de 12 km de stradă de realizat în Pietroiu, și alți 5 km. în Borcea. Vreau să las ceva în urma mea ca primar, vreau să fac ceva util pentru modernizarea satului Pietroiu, un sat uitat de alți primari, scufundat în noroaie.”

Aniel Nedelcu Pațurcă: ”Comuna Borcea este o comună foarte bogată, cu suprafețe agricole mari și întreprinzători. Chiar dacă avem venituri mari la bugetul local nu ne putem permite să realizăm proiecte de asfaltare din bugetul propriu și apelăm la alte surse de finanțare. Asfel am depus proiecte prin AFIR, Compania Națională de Investiții și Programul Național de Dezvoltare Locală. Am făcut totul pentru oameni, pentru cei ce m-au ales mi-am dedicat tot timpul și priceperea explică Aniel. Vreau ca între comuna Borcea și un oraș să nu fie diferențe, vreau ca aici să regăsim aici confortul și modernizarea pe care le poate oferi un oraș. Se poate aceasta, am demonstrat și voi continua să îmi finalizez proiectele sprijinit de comunitate, de oameni.”

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Știri

Un bărbat de 50 de ani din Călărași și-a obligat iubita să se prostitueze. Anchetatorii spun ca tânăra a fost bătută și terorizată psihic

Published

on

Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Călărași, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași, au efectuat, la data de 16 aprilie a.c., o percheziție domiciliară, într-un dosar de trafic de persoane.

Din cercetări a reieșit că, în perioada august 2021 – aprilie 2024, un bărbat, de 50 de ani, ar fi recrutat o persoană vătămată majoră prin inducere în eroare (metoda loverboy), pe care ulterior ar fi determinat-o prin acte de violență fizică și psihică să practice prostituția în folosul lui, atât pe teritoriul României (în localități din județele Călărași, Harghita, Hunedoara și Arad), cât şi în străinătate (Olanda şi Italia).

Astfel, bărbatul ar fi transportat și adăpostit victima în diverse locuințe închiriate, ar fi asigurat monitorizarea și paza acesteia și ar fi postat anunțuri pe site-uri de profil pentru atragerea de clienți. Sumele de bani obținute din activitatea infracțională ar fi fost însușite de acesta.

În cauză, a fost efectuată o percheziție domiciliară, în județul Harghita, în urma căreia au fost ridicate 5 telefoane mobile și mai multe obiecte contondente.

La data de 16 aprilie a.c., procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Călărași au dispus reținerea bărbatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Advertisement

La data de 17 aprilie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Călărași a dispus arestarea preventivă a persoanei cercetate, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale, iar activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din Poliția Română.

La acțiuni au participat și polițiști de combatere a criminalității organizate din Harghita și jandarmi din cadrul inspectoratelor de jandarmi județene Călărași și Harghita.

Continue Reading

Politică

Reconcilierea din culisele PSD Călărași. Cum a reușit Vasile Iliuță să-l aducă înapoi pe senatorul Nicușor Cionoiu

Published

on

După o serie de dispute care au pus la încercare coeziunea Partidului Social Democrat din județul Călărași, liderul Vasile Iliuță a reușit, spun colegii din partid, să treacă peste situațiile interne care l-au pus în dificultate și au tulburat partidul de lângă Borcea.

Ultimul episod tensionat l-ar fi avut în prim-plan pe senatorul PSD, Nicușor Cionoiu și pe Iliuță însuși.

Deși inițial au existat tensiuni și speculații, cei doi lideri politici au găsit o soluție comună și își doresc să continue proiectul politic început împreună. Cel puțin pentru moment. 

Vasile Iliuță, cel mai mare vânător politic a reușit să readucă unitatea în partid, spun surse apropiate acestuia.

Potrivit  surselor, Cionoiu ar fi luat în calul să candideze din partea Partidului Social Democrat în Organizația județeană Constanța, lângă Felix Stroe, asta dacă nu și-au găsit încă locul în continuare la Călărași.

Advertisement

Chiar dacă ușa către alte opțiuni politice părea să se deschidă pentru unii, în final, situația s-a aplanat, iar focusul rămâne pe colaborare și pe agenda politică comună.

În ciuda unor momente de incertitudine, liderul PSD Călărași continuă să fie o prezență marcantă  în peisajul politic local. Cu toate că viitorul politic al lui Nicușor Cionoiu este în continuare subiect de speculație, reconcilierea recentă ar putea să ofere speranța că PSD Călărași va continua să progreseze într-o manieră constructivă și unită, așa cum și-a dorit din totdeauna liderul Vasile Iliuță.

Continue Reading

Știri

AUR Călărași își prezintă lista completă de candidați pentru alegerile locale

Published

on

Partidul Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) din județul Călărași și-a făcut publică lista completă de candidați pentru alegerile locale. Cu Daniel Florea în fruntea Consiliului Județean și Dragoș Coman candidat la primăria municipiului Călărași, AUR prezintă o echipă formată din 22 de membri hotărâți să aducă schimbări și să reprezinte interesele cetățenilor din diverse localități ale județului.

Printre candidați se numără o gamă variată de profesioniști și reprezentanți ai comunității locale, printre care se regăsesc Florin Bogdan Cernea-Platarești, Cristea Mihai-Nana, Niculae Eftimie-Luica, și mulți alții, fiecare aducându-și propria perspectivă și expertiză în echipa AUR.

Cu o listă atent selecționată de candidați, AUR își propune să ofere o alternativă puternică și reprezentativă pentru județul Călărași.

Candidații AUR sunt:

• Daniel Florea pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Călărași

• Dragoș Coman pentru funcția de primar al municipiului Călărași

Advertisement

Lista completă a candidaților este:

• Florin Bogdan Cernea-Plătărești

• Cristea Mihai-Nana

• Niculae Eftimie-Luica

• Petre Tone-Oltenița

• Gigel Greceanu-Dor Mărunt

Advertisement

• Bogdan Stroe-Nicolae Bălcescu

• Paul Martac-Modelu

• Ștefan Lăduncă-Frumușani

• Jan Apostol-Dorobanțu

• Niculae Voineagu-Fundeni

• Gavrilă Dimitru-Fundulea

Advertisement

• Nicușor Ionuț Gălbinăsu-Radovanu

• Popa Poppel Dumitru-Tămădău Mare

• Marin Baltag-Dragalina

• Valentin Anghel-Borcea

• Robert Ovidiu Damian-Perișoru

• Ioan Florin Mihalache-Spăntov

Advertisement

• Emil Iustin Muller-Ștefan cel Mare

• Georgiana Lucian Florea-Sârulești

• Silviu Petrișor-Chirnogi

• Adrian Dumitrescu-Ileana

• Luvian Moldoveanu-Valea Argovei

• Ionuț Vișan-Cuza Vodă

Advertisement

• Florin Nae-Budești

• Simona Nicola-Lehliu Gară

Continue Reading

Cele mai vizualizate