Ziua națională a României a fost între 1866-1947 ziua de 10 mai, apoi, între 1948-1989, ziua de 23 august. Prin legea nr. 10 din 31 iulie 1990, promulgată de președintele Ion Iliescu și publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, ziua de 1 decembrie a fost adoptată ca zi națională și sărbătoare publică în România. Această prevedere a fost reluată de Constituția României din 1991, articolul 12, alineatul 2. Opoziția anticomunistă din România a pledat în 1990 pentru adoptarea zilei de 22 decembrie drept sărbătoare națională, fapt consemnat în stenogramele dezbaterilor parlamentare.
PRIMĂRIA BORCEA PREGĂTEȘTE, CA DE FIECARE DATĂ, EVENIMENTUL DIN 1 DECEMBRIE PENTRU CA TOTUL SĂ DECURGĂ ÎN CELE MAI BUNE CONDIȚII.
Începând cu ora 10.00, borcenii pot participa la slujba religioasă de pomenire ce va fi făcută de soborul de preoți care participă anual la aceste manifestări organizate de primărie. Slujba se va desfășura chiar în fața monumentului eroilor din Borcea. Detașamentele ISU, MApN și IJJ vor participa la parada militară, iar evenimentul se va închide cu depunerea coroanelor dedicate eveniment deosebit de important.
Vrei să fii mereu la curent cu toate știrile? Urmăreste CalarasiPress pe canalul de WhatsApp.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.