Borcea: Au început lucrările pentru înființarea rețelei de gaze naturale

Vin vești bune din localitatea Borcea, acolo unde s-a predat amplasamentul pentru organizarea șantierului privind înființarea rețelei de gaze naturale. Anunțul a fost făcut chiar de primarul localității, Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă.
Valoarea estimată a lucrării se ridică la 12.035.202,26 lei +TVA.
„Marea mea provocare a fost „alimentarea comunei Borcea la rețeaua de gaze naturale”.
Împreună cu dumneavoastră și cu ajutorul bunului Dumnezeu vom reuși înființarea rețelei de canalizare și a stației de epurare, gŕădiniță cu program prelungit la standarde europene, cămin cultural modern, sala de sport în comuna Borcea, pistă pentru biciclete pe digul comunal, drumurile dintre tarlale spre canalul mare vor fi asfaltate, parcări laterale pentru utilaje agricole performante și acces la locurile de vii, rigole de captare ape pluviale, asfaltare alei pietonale etc. (proiecte aflate în licitație publică sau în curs obținere de avize, DTAC).
astazi: predare amplasament pentru organizarea șantierului privind înființarea rețelei de gaze naturale.” –scrie primarul din Borcea, Aniel Theodor Nedelcu Pațurcă
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
LIVE — Radio CalarasiPress

Don't Miss

DESCINDERI. DNA a intrat peste un fost șef al Poliției din Călărași. Ancheta vizează suspiciuni privind un concurs de angajare

Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție au efectuat percheziții la domiciliul
seceta grindina

Bani europeni pentru Călărași: Prefectul Laurențiu State anunță colaborarea cu ADR Sud-Muntenia pentru noi finanțări

Călărașul se pregătește să intre pe harta finanțărilor europene, cu

Siropul de ceapă – remediu naturist pentru sezonul rece

Este un remediu naturist vechi şi foarte eficient potrivit anotimpului

Enigma pădurilor: Legenda lui Bigfoot

În pădurile dese ale Americii de Nord, unde lumina soarelui