Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -2°C | Anul XI Nr. 544

Știri

Bogdan Mihai și Vasile Iliuță vor să-l suspende pe Eduard Grama din funcție, însă nu reușesc

Published

on

Astăzi, la sediul PSD Călărași, a avut loc o conferință de presă susținută de liderul partidului, Vasile Iliuță, și de administratorul public al județului, Bogdan Mihai. Evenimentul a abordat ultimele mișcări politice din sfera PSD, cu un accent deosebit pe problemele întâmpinate de operatorul regional de apă-canal ECOAQUA SA.

În cadrul conferinței, Vasile Iliuță și Bogdan Mihai au discutat despre nemulțumirea cetățenilor față de prețurile la apă, considerându-l pe directorul ECOAQUA SA, Eduard Grama, principalul responsabil pentru această situație. Bogdan Mihai a făcut declarații incendiare, iar șeful PSD a afirmat că va cere suspendarea directorului până la clarificarea situației de către Biroul Județean al PSD.

Bogdan Mihai a detaliat participarea sa la ședința Consiliului de Administrație al ECOAQUA SA, unde a prezentat un rezumat al situației juridice a lui Eduard Grama. Bogdan Mihai a spus că membrii Consiliul de Administrație întârzie adoptarea unei decizii clare, menționând că nici măcar procesul verbal al ședinței din 19 iunie nu a fost finalizat, ceea ce ridică semne de întrebare cu privire la eficiența și transparența acestui organism.

 „Am participat la Consiliul de Administrație, pentru că am cerut în mod imperativ să fie invitați reprezentanții Adunării Generale (AGA), dar am venit doar eu dintre reprezentanții AGA, pentru a vedea exact cum se pune problema. Realitatea este una simplă: când am fost la Consiliul de Administrație, m-am dus cu un rezumat al tuturor situațiilor, de la adrese, de când s-a constatat incompatibilitatea, de la hotărârea judecătorească. Le-am prezentat cu argumente celor din Consiliul de Administrație, pentru a fi informați cu privire la toate valențele. Și le-am și spus că nu avem pretenția că suntem posesorii adevărului, ci pur și simplu trebuie să aplicăm legea. Dacă există argumente juridice, dânșii sunt singura entitate care are dreptul și este obligată să dispună pentru a aplica o hotărâre judecătorească în ceea ce îl privește pe directorul general” – a declarat Mihai Bogdan, reprezentantul CJ Călărași în cadrulConsiliul de Administrație.

Advertisement

Administratorul public al județului a adus în discuție decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 10 aprilie 2024, care a menținut raportul de evaluare al ANI, confirmând incompatibilitatea lui Grama. Deși Grama a înaintat demisia din funcția de director al Direcției de Dezvoltare, care a generat incompatibilitatea, el continuă să își exercite atribuțiile la ECOAQUA SA, ceea ce, potrivit lui Bogdan Mihai, contravine prevederilor legale.

„În ceea ce privește situația domnului director, vă pot spicui puțin din documentul pe care l-am transmis către Ecoaqua. După cum știți, la data de 10.04.2024 a fost pronunțată decizia Înaltei Curți (n.r. Înalta Curte de Casație și Justiție), care a avut ca obiect anulare raport evaluare pentru domnul Grama. Decizia a fost, însă, de a menține raportul de evaluare, iar incompatibilitatea scrisă în raportul ANI (n.r. Agenția Națională de Integritate) rămâne în picioare. Vă spun că a început o întreagă discuție juridică. Domnul Grama, printr-o întâmpinare pe care a făcut-o către Consiliul de Administrație de a le spune dânșilor partea dânsului de adevăr, le-a spus că nu a luat la cunoștință despre această hotărâre, nu i-a fost comunicată. În schimb, pe 11.04.2024, la o zi după ce a fost dată hotărârea judecătorească, domnul Grama a venit la Consiliul Județean și și-a depus demisia din funcția de director al Direcției de Dezvoltare, funcția care a generat incompatibilitatea. Spre necunoașterea dânsului și a celorlalți, care consideră că nu este într-o situație de a părăsi funcția pe care o ocupă, legiuitorul spune foarte clar: de la data destituirii din funcția publică, care s-a produs pe 11.04.2024, începe să curgă termenul de trei ani în care dânsul nu are voie să ocupe o funcție dintre cele prevăzute la art. 1 din Legea 176. S-a luat în calcul că s-au prescris faptele. Dar, din nou, consultanții domnului Grama nu au citit, pentru că potrivit Codului Civil prescripția, față de Codul Penal, este suspendată de atacarea actului care generează această situație. Practic, pe perioada judecății, termenul de prescripție a fost înghețat”

Bogdan Mihai a lansat acuzații grave, sugerând că membrii Consiliului de Administrație ar putea fi implicați într-un abuz în serviciu, favorizând menținerea lui Grama în funcție. El a subliniat că situația actuală ar putea duce la recuperarea sumelor de bani plătite ilegal ca salariu, în urma unui control audit ce va fi dispus.

“(…)Vă așteptați ca noi să rezolvăm problema într-o zi-două. Realitatea este că nu putem face într-o zi-două. Am început procesul, proces pe care noi îl facem ținând cont de statutul ADI-ul, de statutul societății comerciale, de prevederile legale din Legea 31 și OUG 109, pentru că la un moment dat am putea fi acuzați de abuz. Realitatea este, însă, din punctul meu de vedere și le-am și transmis membrilor Consiliului de Administrație, ceea ce fac dânșii este pretabil la a fi încadrat la sfera abuzului în serviciu. Pentru că dânșii favorizează o persoană să ocupe o funcție pe care nu mai are dreptul. Și, din punctul meu de vedere, este o zonă în care dânșii se duc cu bună știință” – a mai precizat oficialul în cadrul conferinței de presă.

Vasile Iliuță a încheiat subiectul afirmând că va cere Biroului Județean al PSD suspendarea din funcție a directorului Eduard Grama, până la clarificarea situației. Acest lucru va fi posibil doar dacă Grama a încălcat statutul partidului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Carosabil ca patinoarul, trafic blocat: primele accidente ale iernii 2026 la Călărași

Published

on

Prima ninsoare serioasă din ianuarie 2026 aduce și primele probleme în trafic. Iarna își intră pe deplin în drepturi, iar temperaturile negative, combinate cu vântul puternic, au favorizat formarea unui strat de gheață pe carosabil, transformând drumurile în adevărate capcane pentru șoferi.

În mai multe zone afectate de stratul de zăpadă, condițiile meteo au pus la încercare atenția și experiența conducătorilor auto. Lipsa de adaptare la carosabilul alunecos pare să fi fost un factor decisiv în producerea unor evenimente rutiere, unele soldate cu pagube materiale.

Un astfel de incident s-a produs joi seară, în jurul orei 21:30, pe strada București din municipiul Călărași, în zona Direcției Agricole. Mai multe autoturisme au fost implicate într-o tamponare în lanț, pe fondul gheții formate pe partea carosabilă. Din fericire, primele informații indică faptul că nu au existat victime, însă traficul a fost îngreunat temporar.

Autoritățile le recomandă șoferilor prudență sporită, adaptarea vitezei la condițiile de drum și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Iarna abia a început, iar primele ninsori sunt un semnal clar că deplasările pe timp de iarnă cer atenție maximă și responsabilitate.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Cod galben de ninsoare viscolită și vânt puternic: vizibilitate sub 100 de metri

Published

on

Autoritățile meteorologice au emis o atenționare cod galben pentru fenomene de iarnă severă, valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 23:00 – 9 ianuarie, ora 15:00.

Potrivit Administrația Națională de Meteorologie, în intervalul menționat sunt așteptate ninsori viscolite, intensificări ale vântului și vizibilitate redusă, local sub 100 de metri. Rafalele de vânt vor spori senzația de frig și pot crea condiții dificile de trafic, în special pe drumurile deschise și în zonele neprotejate.

Autoritățile recomandă prudență sporită la deplasări, adaptarea vitezei la condițiile de drum și evitarea călătoriilor neesențiale pe durata avertizării.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Elevii de clasa a XII-a nu vor mai merge la ore vinerea! Program pilot în 18 licee din țară

Published

on

Un program pilot implementat în 18 licee din România schimbă modul în care elevii de clasa a XII-a își organizează săptămâna. Patru zile sunt dedicate cursurilor față în față pentru materiile de Bacalaureat, iar vinerea orele se desfășoară online, de acasă, pentru disciplinele secundare și proiectele școlare.

Elevii de a XII-a nu mai merg la școală vinerea

Într-o perioadă în care fiecare săptămână de școală pare trasă la indigo, un program pilot schimbă brusc ritmul în mai multe licee din România. Nu e vorba doar de o ajustare de orar, ci de un model care mută o parte din învățare într-un alt spațiu, cu reguli diferite, iar miza este uriașă pentru elevii care se apropie de Bacalaureat.

Programul a fost introdus în 18 licee și îi vizează pe elevii de clasa a XII-a, generația pentru care fiecare oră contează. Pe hârtie, pare o soluție elegantă: mai multă concentrare pe materiile de examen și mai puțin timp pierdut pe drumuri sau intervale „moarte”. În realitate, schimbarea îi obligă pe elevi să-și regândească complet săptămâna.

Concret, elevii vin fizic la școală patru zile pe săptămână, concentrându-se pe disciplinele de Bacalaureat. A cincea zi, vineri, nu se elimină orele, ci acestea se mută online. Elevii lucrează de acasă la materiile secundare și la proiecte care vor fi evaluate la finalul anului.

Profesorii consideră că modelul este potrivit nevoilor reale ale elevilor.

Advertisement

„Proiectul se potrivește foarte bine nevoilor noastre. Clasele de profil real, care dau bacalaureatul la biologie, vin fizic la pregătire. În schimb, la clasele de uman, unde această disciplină poate fi aleasă opțional, elevii lucrează online”, a explicat o profesoară de biologie de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara.

Elevii au reacții mixte, dar majoritatea apreciază ziua online.

„Unii se concentrează pe materiile la care dau bacul, alții profită de ziua liberă de drumul spre școală ca să se odihnească”, au declarat câțiva liceeni.

Totuși, unii recunosc că ziua de vineri necesită disciplină și organizare: „Dacă nu ești organizat, se adună multe teme și pot apărea dificultăți. Trebuie disciplină ca să funcționeze acest program”.

Implementarea modelului hibrid a generat și ajustări logistice în școli. Diriginții trebuie să urmărească realizarea proiectelor online și să mențină comunicarea cu elevii care nu vin fizic vinerea. În unele licee, platformele digitale și resursele online au fost consolidate pentru ca elevii să nu fie defavorizați.

Pentru elevii care se pregătesc pentru Bacalaureat, programul oferă mai mult timp de recapitulare și concentrare pe materiile principale. În același timp, ziua de vineri creează o oportunitate de autonomie și responsabilizare, pregătind elevii pentru un mod de lucru mai independent, necesar în facultate sau la examenele naționale.

Acest model pilot ar putea fi extins în viitor și în alte licee, în funcție de rezultatele obținute și de feedback-ul profesorilor și elevilor. Scopul este să crească eficiența pregătirii pentru Bacalaureat, fără a neglija restul disciplinelor și dezvoltarea competențelor practice și digitale ale elevilor.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading