Connect with us

Știri

Blocul ANL pentru cele 30 de locuinte de serviciu prinde contur pe Bulevardul Nicolae Titulescu

Published

on

Blocul ce cuprinde 30 de locuințe sociale de tip ANL care este contruit pe Bulevardul Nicolae Titulesc din municipiul Călărași prinde contur. Lucrările acestui important proiect au fost demarate la sfârșitul lunii iulie 2020, iar termenul de execuție este de 16 luni. 

Proiectul – derulat de ANL în cadrul Programului multianual Construcţia de locuinţe de serviciu”, prevede construirea unui număr de 30 de apartamente (cinci garsoniere, 20 de apartamente cu două camere și cinci apartamente cu trei camere), cu regim de înălțime P+4 E (parter + patru etaje). Valoarea contractată pentru realizarea obiectivului de execuție este de 6.195.011,24 de lei (TVA inclus).

Beneficiarii acestui program sunt funcționari publici, precum şi angajaţi din instituţii publice centrale şi locale, care nu deţin sau nu au deţinut, individual sau în comun, împreună cu soţii lor, în proprietate o locuinţă în localitatea în care îşi desfăşoară activitatea. Finanțările proiectului sunt realizate din bugetul de stat, prin MLPDA (Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației), din bugetele locale, precum și din alte surse legal constituite.

Advertisement
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *