Connect with us
Vremea în Călărași: 🌡️ -0°C | Anul XI Nr. 545

Știri

Bilanț de început de an al Poliției Locale Călărași: Sute de intervenții și amenzi de aproape 30.000 lei! Vezi activitatea desfășurată în ianuarie

Published

on

Primăria Municipiului Călărași a transmis bilanțul activităților desfășurate de Poliția Locală în ianuarie 2025, adică măsurile luate pentru menținerea ordinii publice și siguranței cetățenilor. În prima lună a anului, polițiștii locali au aplicat 109 sancțiuni contravenționale, dintre care 52 au fost amenzi, însumând 29.890 de lei. De asemenea, aceștia au legitimat 223 de persoane, au intervenit în 116 sesizări primite prin dispecerat și au aplanat 20 de conflicte. Pe lângă acțiunile de verificare și control în trafic, comerț și construcții, Poliția Locală a fost implicată în fluidizarea circulației în apropierea unităților de învățământ și a sprijinit organizarea evenimentelor dedicate Zilei Botezului Domnului.

Bilanț Poliția Locală Călărași, ianuarie 2025

  • 𝐃𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐎𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐚̆, 𝐩𝐚𝐳𝐚̆ 𝐛𝐮𝐧𝐮𝐫𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐢𝐫𝐜𝐮𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐞 𝐝𝐫𝐮𝐦𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞
  • Persoane legitimate: 223;
  • Fapte antisociale constatate: 189;
  • Total contravenții aplicate: 109 din care 57 cu avertisment și 52 cu amendă contravențională, 80 avertismente verbale, valoarea amenzilor însumând 29.890 lei;
  • Sesizări primite prin Dispeceratul propriu: 116; 
  • Sesizări preluate prin S.N.U.A.U. 112: 22; 
  • Conflicte aplanate: 20;
  • Auto verificate, trafic greu: 44;
  • Auto abandonate/fără stăpân: 4 pentru care s-au demarat procedurile prevăzute de Legea 421/2002;
  • Fluidizare trafic rutier și pietonal: 34 de acțiuni;
  • Fluidizare trafic rutier și pietonal în zona școlilor: 18 acțiuni;
  • Verificare activități comerciale: 12 acțiuni;
  • Depistare și identificare cerșetori în zone aglomerate, piețe, oborul săptămânal: 25 situații;
  • Auto expuse la vânzare: 9 acțiuni;
  • Verificări privind păstrarea curățeniei în parcuri și alte locuri publice: 31 acțiuni;
  • Târgul săptămânal OBOR : 8 acțiuni;
  • Pe linie de trafic greu: 17 acțiuni;
  • Însoțirea inspectorilor din cadrul unor direcții sau servicii aparținând Primăriei Municipiului Călărași: 34 acțiuni comune;
  • Cooperare cu efective din cadrul IPJ Călărași: 15 activități;
  • Fumat în locuri publice: 8 acțiuni;
  • Ocuparea domeniului public al UAT, fără acord: 31 acțiuni;
  • Depistarea și identificarea persoanelor fără adăpost: 31 acțiuni;
  • Persoane fără adăpost identificate și cărora la-a fost aplicată procedura specifică: 10 persoane;
  • Patrulări pedestre în parcuri, piețe, bazar, obor: 31 acțiuni;
  • Păstrarea curățeniei în zonele în care au fost identificate rampe de gunoi neautorizate: 31; 
  • Ridicări auto abandonate: 7 bucăți de către proprietarii de drept;
  • Opriri și staționări neregulamentare: 22 acțiuni;
  • Traversări neregulamentare de către pietoni: 14 acțiuni;
  • Accesul interzis: 22 acțiuni;
  • Au fost întocmite un număr de 35 invitații la sediul instituției, pentru lămurirea unor aspecte operative ce intră în competența materială a poliției locale;
  • Au fost întocmite 13 notificări pentru comunicarea datelor persoanei care a condus un autovehicul ca urmare a încălcării normelor legale privind circulația pe drumurile publice;
  • Petiții soluționate: 6;
  • Procedură afisare documente de la alte instituții: 27.
  • 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐌𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞, 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐜𝐢𝐚𝐥 – 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐢𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐢̂𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐢, 𝐃𝐢𝐬𝐩𝐞𝐜𝐞𝐫𝐚𝐭

 𝟏. 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐌𝐨𝐧𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢𝐳𝐚𝐫𝐞

  • verificări în baza de date MAI a persoanelor legitimate: 108;
  • verificarea în baza de date MAI  a vehiculelor: 128;
  • verificarea în baza de date MAI a posesorilor de permis conducere: 6;
  • transmiterea de date operative către polițiștii locali aflați în teren: 229;
  • înregistrarea pe suport magnetic a unor evenimente solicitate de către IPJ sau instanțele de judecată: 2;
  • trafic radio: 56 acțiuni;
  • evenimente constatate prin intermediul camerelor de supraveghere: 19;

𝟐. 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐂𝐨𝐧𝐭𝐫𝐨𝐥 𝐂𝐨𝐦𝐞𝐫𝐜𝐢𝐚𝐥 – 𝐃𝐢𝐬𝐜𝐢𝐩𝐥𝐢𝐧𝐚 𝐢̂𝐧 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐜𝐭̦𝐢𝐢 – 𝐏𝐫𝐨𝐭𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐞𝐝𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢

  • actiuni organizate și desfășurate: 19;
  • acțiuni desfășurate cu inspectori din cadrul primăriei: 4;
  • pânde, supravegheri operative: 22;
  • controale, verificari sesizari cetațeni: 3;
  • contravenții constatate: 2 din care un avertisment scris și o amendă contravențională 500 lei; 

𝟑. 𝐂𝐨𝐦𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭 𝐃𝐢𝐬𝐩𝐞𝐜𝐞𝐫𝐚𝐭

  • reclamații și sesizări: 138;
  • verificări stații emisie – recepție: 112;
  • alertări ale echipajelor aflate în teren: 135; 

Polițiștii locali din cadrul tuturor compartimentelor au asigurat, în ziua de 6.01.2025, măsurile de ordine publică, precum și fluidizarea traficului rutier și pietonal, respectiv restricționarea accesului în zona centrală a municipiului, cu prilejul organizării de către primărie a manifestărilor dedicate Zilei Botezului Domnului Nostru Isus Hristos. Activitățile au cuprins: slujba Aghiazmei Mari de la Biserica Sf. Împărați (Volna) (a fost asigurată însoțirea episcopului, ordinea publică la biserică, însoțirea alaiului de la biserică în Parcul Central), slujba din parc, aruncarea crucii și distribuirea de apă sfințită (dispozitiv complex de polițiști locali și jandarmi), activitatea de botez al cailor (dispozitiv de blocare al unor străzi, însoțirea atelajelor până în zona centrală, cordon de ordine în zona scenei), distribuirea tradiționalelor porții de fasole cu ciolan (dispozitiv tip cordon de ordine în jurul corturilor unde se distribuia fasolea). 

Polițiștii locali au găsit pe timpul patrulării un portofel cu documente și bani pe care l-au restituit proprietarului de drept.

 Zilnic au fost puse la dispoziția Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Călărași, Direcției Pavaje, Spații Verzi, respectiv firmelor care implementează proiecte de infrastructură urbană, efectivele de polițiști locali solicitate, care au procedat la eliberarea unor tronsoane de drum public, la fluidizarea traficului auto și pietonal în zonele cu lucrări, la blocarea unor sectoare de drum public, în scopul desfășurării în bune condiții a lucrărilor specifice de: reabilitare a străzilor și trotuarelor, marcaje rutiere, toaletări și tăieri de arbori, montarea sau demontarea unor indicatoare rutiere, etc.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Știri

Drumuri „aranjate” din pix: Amenzi de peste 8 milioane de lei pentru firmele care au trucat licitațiile CNAIR

Published

on

Lovitură dură pe piața lucrărilor de drumuri! Trei companii care întrețin șoselele din sud-estul României au fost prinse că și-au împărțit contractele „la masa negocierilor”, nu în competiție reală. Consiliul Concurenței a aplicat amenzi usturătoare, în valoare totală de 8,29 milioane de lei, pentru trucarea licitațiilor organizate de CNAIR prin DRDP Constanța.

Cele trei firme sancționate sunt:

  • Oyl Company Holding AG SRL – amendă de aproape 6 milioane de lei

  • Autoprima Serv SRL – peste 2 milioane de lei

  • Saga Infrastructură SRL – aproximativ 357.000 de lei

Potrivit anchetei, companiile au pus la cale o înțelegere anticoncurențială prin care și-au împărțit lucrările de întreținere a drumurilor naționale și autostrăzilor din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Călărași și Ialomița. Schema era simplă: firmele își coordonau ofertele astfel încât să câștige contractele cele care veneau cu prețurile cele mai mari, eliminând concurența reală.

Practic, licitațiile publice au fost transformate într-un joc cu rezultate știute dinainte, iar nota de plată urma să fie suportată din bani publici.

Advertisement

Toate cele trei companii au recunoscut faptele, motiv pentru care au primit reduceri ale amenzilor. În schimb, o a patra firmă, Asfalt Dobrogea SRL, a scăpat fără sancțiuni, anchetatorii neidentificând suficiente dovezi împotriva acesteia.

Consiliul Concurenței reamintește că astfel de înțelegeri sunt strict interzise de lege, iar împărțirea pieței sau trucarea licitațiilor reprezintă abateri grave. Deciziile sunt deja executorii, iar ANAF se ocupă de recuperarea sumelor, care vor ajunge direct la bugetul de stat.

Cu alte cuvinte, „drumurile aranjate” au ieșit la iveală, iar factura pentru înțelegeri de culise este una pe măsură.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Advertisement
Continue Reading

Știri

Bitterul Suedez – Elixirul Vieții

Published

on

Bitterul suedez este o băutură medicinală cunoscută pentru menținerea sănătății și pentru refacerea organismului. A fost creat în urmă cu aproximativ 500 de ani de alchimistul Paracelsus, care a reușit să prepare acest elixir din peste 50 de plante. Deși rețeta originală nu s-a păstrat integral, iar unele plante au fost înlocuite, preparatul a rămas la fel de popular.

Datorită proprietăților sale, bitterul suedez este apreciat pentru susținerea imunității, pentru ameliorarea problemelor digestive, pentru echilibrarea stării psihice și, în special, pentru sprijinul oferit funcției hepatice. Multe dintre plantele folosite sunt recomandate tradițional și în afecțiuni cardiace, renale sau dermatologice.

Bitterul poate fi utilizat și extern: compresele cu bitter sunt folosite pentru grăbirea vindecării rănilor, calmarea durerilor de cap și ameliorarea disconfortului provocat de înțepăturile de insecte.

Rețeta de casă a bitterului suedez

Pentru prepararea acestui amestec natural se pot folosi următoarele plante:

Advertisement

Păpădie, sunătoare, coada‑calului, rostopască, valeriană, mesteacăn, roiniță, tuia, ginseng siberian, crețișoară, mărar, măghiran, lemn‑dulce, lumânărică, ienupăr, pufuliță, rozmarin, tătăneasă, cimbrișor, busuioc, pelin, brusture, scorțișoară, lichen de piatră, cătină, ganoderma, salcâm, urzică, ghimpe, lavandă, armurariu, crușin, iarbă‑mare.

Din fiecare plantă se cântăresc între 5 și 30 g. Amestecul se pune în 3 litri de alcool de 38–40%. Recipientul se păstrează la loc răcoros și umbros timp de 14 zile, agitându-se de două ori pe zi.

După macerare, lichidul se strecoară prin tifon și se depozitează în sticle închise la culoare. Preparatul se poate păstra timp îndelungat.

Consumul tradițional este de 2 lingurițe pe zi, dimineața și seara, sau diluat: 1 linguriță la o cană cu apă sau ceai. Nu se recomandă consumul nediluat.

Advertisement
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading

Știri

Investiție la Oltenița: centru comercial nou, zeci de locuri de muncă și bani care rămân în oraș

Published

on

Municipiul Oltenița intră într-o nouă etapă de dezvoltare economică, după ce autorizația de construire pentru un nou centru comercial a fost semnată. Anunțul a fost făcut de primarul Mihăiță Beștea, care a precizat că investiția va fi realizată în zona Moara Dunării, pe un teren generos, gândit să ofere accesibilitate și confort pentru locuitori.

Proiectul prevede o construcție modernă, care va găzdui peste zece magazine ale unor branduri internaționale, aducând mai aproape de oltenițeni opțiuni comerciale care, până acum, erau disponibile doar în marile orașe. Dincolo de componenta comercială, investiția are un impact direct asupra comunității, prin crearea a peste 70 de noi locuri de muncă și stimularea economiei locale.

Potrivit administrației locale, autorizațiile au fost obținute într-un termen scurt, în condiții de legalitate și responsabilitate, obiectivul fiind ca proiectele importante pentru oraș să avanseze rapid atunci când sunt respectate toate procedurile. Autoritățile mizează pe faptul că noul centru comercial va contribui nu doar la schimbarea peisajului urban, ci și la îmbunătățirea calității vieții de zi cu zi.

Dacă lucrările vor decurge conform planului, la finalul anului 2026 Oltenița ar putea avea un nou punct de interes major, menit să aducă mai multă viață, confort și încredere în viitorul orașului. Investiția este prezentată drept un exemplu de dezvoltare care atrage capital, creează oportunități reale și consolidează poziția municipiului pe harta economică a județului.

Advertisement

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Continue Reading