Bază sportivă în Orașul Lehliu Gară. Dintre cele 10 baze sportive aprobate, ce se vor realiza în România, una dintre acestea va fi construită în Orașul Lehliu Gară, prin programul derulat de Compania Națională de Investiții, informează MLPDA. Dotările vor fi la standarde europene, spun specialiștii proiectului. Prin acest proiect, administrația locală din Lehliu demonstrează din nou că sprijină și susține permanent educația prin sport.
Continuăm să informăm despre lucrurile bune ce se fac în Lehliu, am evidențiat constant activitatea administrației, prezentând obiectiv și echidistant tot ce trebuie să știți.
Construcția va ocupa peste 13.000 metri pătraţi și se va incadra fără indoială la standardele necesare pentru omologarea UEFA cu nocturnă și tribune – 500 de locuri pentru spectatori.
Teren sport mic pentru activități sportive de tip minifotbal, baschet, handbal și tenis. Vestiarele și parcare auto. Finanțarea acestui ambițios proiect s-a realizat prin Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, indicatorii tehnico-economici fiind aprobați prin Ordinul Ministrului nr. 860/31.01.2020, avizele necesare conform legislației. Stadiul actual al proiectului ajungând la obținerea certificatului de urbanism.Valoarea acesti investiții se ridică la 1,6 milioane de euro.
26 de kilometri de asfalt pentru Orașul Lehliu Gară
Un alt proiect la fel de important pentru Lehliu Gară, 26 de km de asfalt prin Anghel Saligny.
“Am depus pe Anghel Saligny un proiect pentru 26 de kilometri de asfalt, tot ce înseamnă asfaltare Lehliu-Gară, Răzvani și Buzoieni. Derulam proiectul de alimentare cu gaze în satul Răzvani, continuăm tot ce ne-am propus pentru acest an. Valoarea cu alimentare gaze la Răzvani este undeva la 1.700.000 de lei, iar aici la evidența populației mă duc cu extindere, modernizare, dotare vreo 350.000 de lei. Plus că vreau să bugetez pentru anul viitor 4 parcuri. Vreau să vin pe toată zona centrală cu trotuare.” – a mai declarat primarul Iulian Iacomi