Connect with us

Știri

Bătaie și haos în teren. Fotbaliștii echipelor AS Vâlcelele și Victoria Lehliu s-au bătut cu pumnii și picioarele

Published

on

bataie valcelele lehliu

Bătaie în toată regula între două echipe de fotbal din Călărași care s-au întâlnit inițial pentru a disputa un meci oficial în cadrul Campionatului Ligii a 4-a, dar care au ajuns să-și împartă pumni și picioare. Nici suporterii nu au stat departe de jucătorii puși pe scandal.

În minutul 60 al meciului dintre AS Spicul Vâlcelele și Victoria Lehliu, disputat pe data de 16 septembrie pe terenul din Lehliu Gară, un incident cel puțin neprevăzut a avut loc între cele două echipe care s-au întâlnit în cadrul etapei a 3-a din seria A. Meciul s-a încheiat cu scorul final de 0-4, dar și cu vânătăi pentru aproape toți cei din teren.

Deranjat de agresivitatea din teren a unui jucător, un fotbalist din echipa gazdă ar fi reacționat violent asupra altui jucător din tabăra adversă, băgându-i mâna în gât, moment în care, celălalt a ripostat pe măsură. În incident nu au fost implicați doar cei din teren. Atât rezervele cât și suporterii echipei gazdă au sărit în teren.

Meciul a fost oprit de arbitru la mijlocul terenului. Pe data de 26 septembrie, la mai bine de 10 zile de la incident, AJF va analiza această situație la nivelul unei comisii de disciplină care va decide măsurile ce urmează să fie luate.

Advertisement

„Băieții noștri au fost cu adevărat bătuți de spectatorii prezenți astăzi la meciul Victoria Lehliu-Spicul Vâlcelele din deplasare, desfășurat pe terenul din Răzvani. Aceștia au mers să joace fotbal și au fost atacați  nejustificat! Avem înregistrări video și fotografii cu ceea ce au pățit pe terenul gazdelor de la Victoria Lehliu. În minutul 60 al meciului Victoria Lehliu-Spicul Vâlcelele, la un atac inutil și inexplicabil de violent al jucătorului gazdă Marius Voinea, băieții noștri au fost efectiv atacați de suporterii gazde, care au fost prezenți la meci, fiind fugăriți și loviți fără discernământ și justificare, cu o violență fizică și verbală inexplicabilă, greu de descris în cuvinte. (…) este mesajul scris de echipa AS Vâlcelele.

Scandalul a fost sesizat prin 112, la fața locului fiind solicitată prezența forțelor de ordine pentru a restabililii ordinea și liniștea publică.

Advertisement

Știri

20 de jandarmi au fost avansați în grad la Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași

Published

on

Conducerea Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași a avansat în grad 20 de jandarmi pentru modul de executare a misiunilor și îndeplinirea exemplară a atribuțiilor de serviciu. Festivitatea a avut loc la începutul săptămânii, în contextul sărbătoririi Zilei Naționale a României. 

Din cei 20 de jandarmi, un ofițer a fost avansat în gradul de locotenent – colonel, un ofțier în gradul de maior, 16 subofițeri în gradul de plutonier adjutant șef și doi subofițeri în gradul de plutonier adjutant. 

„Noile grade au fost înmânate de către colonelul Marcu Ionel ca urmare a rezultatelor deosebite înregistrate pe parcursul carierei de jandarm. Astfel de avansări, înaintea expirării stagiului minim în grad au loc cu ocazia Zilei Naționale a României și a Zilei Jandarmeriei Române.”, a declarat Ana-Maria Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași.

 

Advertisement

Continue Reading

Știri

Vasile Iliuță transmite urări de bine ceror care își aniversează onomastica

Published

on

Vasile Iliuță, președintele Consiliului Județean Călărași, a luat parte la liturghia săvârșită de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu cu ocazia sărbătorii Sfântului Mare Ierarh Nicolae, așa cum scrie pe o platformă de socializare.

Liturghia a avut loc în biserica „Sfânta Mare Muceniță Anastasia”, unde a mai fost prezent, printre alții, și Marius Dulce, primarul municipiului Călărași. 

„Am aflat, din predica rostită astăzi, că viața acestui mare sfânt poate fi rezumată în două lecții de viață. Prima lecție este aceea a căutării neîncetate a Cuvântului lui Dumnezeu în tot ce facem și tot ce gândim. A doua lecție este cea care ne arată că este imposibil să cunoști Cuvântul Domnului și să nu-l folosești imediat prin acțiuni caritabile față de cei aflați în nevoie: de la Sfântul Nicolae învățăm caritatea activă care produce schimbări reale!”, a scris Vasile Iliuță pe Facebook. 

Președintele Consiliului Județean le urează călărășenilor să se bucure în pace de ziua Sfântului Nicolae și le transmite sănătate celor care își aniversează onomastica”. 

Advertisement

 

Continue Reading

Știri

Vezi filmele care rulează în decembrie la Cinema Călărași

Published

on

Centrul Județean de Cultură și Creație Călărași anunță programul filmelor ce vor rula în perioada 08 – 29 decembrie la Cinema 3D/2D Călărași. Vor rula 7 filme, printre care Wonka, cu Timothée Chalamet, Aquaman și Regatul Pierdut, cu Jason Momoa, și The Pod Generation, cu Emilia Clarke. 

Iată lista completă a filmelor și programul: 

Pentru copii, elevi, studenți și pensionari, prețul biletului este de 12 lei și 18 lei pentru persoanele cu vârsta de peste 14 ani. Biletele pot fi achiziționate doar fizic, de la casieria cinematografului, de marți până vineri între orele 12:00 – 20:00, iar sâmbătă și duminică între orele 9:00 – 20:00. 

 

Advertisement

Continue Reading

Cele mai vizualizate