Poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului Operaţional Naval al Serviciului Teritorial al Poliţei de Frontieră Călăraşi – Pontonul de acostare Călărași au intervenit pentru salvarea unei persoane, aflate într-o ambarcaţie de agrement, care s-a răsturnat pe fluviul Dunăre,în dreptul km. 373,1.
În data de 18.09.2022, în jurul orelor 09.15, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţei de Frontieră Călăraşi au fost sesizaţi de către Căpitănia Călărași prin apel telefonic, despre faptul că pe Dunăre, în zona km. 373,1, o persoană se află în pericol de înec.
Acţionând cu operativitate pentru salvarea celui în cauză, poliţiştii de frontieră s-au deplasat în zonă cu o ambarcaţie rapidă, intervenind pentru scoaterea din apă și aducerea la mal a unei persoane de sex masculin.
Bărbatul în vârstă de 66 ani, domiciliat pe raza județului Călărași, nu a necesitat îngrijiri medicale, iar ambarcațiunea i-a fost recuperată și transportată în siguranță la mal.