Oriolul cu glugă neagră (Oriolus xanthornus) este o pasăre cântătoare din familia orioles, originară din regiunile tropicale ale Asiei de Sud, unde trăiește ca specie rezidentă. Se găsește în țări precum India, Sri Lanka și până în Indonezia, preferând habitate deschise precum păduri rare, culturi agricole, păduri subtropicale sau tropicale uscate și umede, mangrove și grădini împădurite. Această pasăre evită zonele fără copaci, dar poate căuta hrană în spații deschise ocazional.

Aspectul său este remarcabil, mai ales la masculi: un contrast puternic între capul și pieptul negre, ca o glugă întunecată, și corpul predominant galben strălucitor. Aripile și centrul cozii sunt negre, iar ciocul roșu intens adaugă un accent viu. Femelele au un colorit similar, dar mai puțin intens, cu nuanțe verzuie pe spate și mai puțin negru pe cap. Puii sunt mai terni, cu gâtul striat în alb și cioc mai închis la culoare. Lungimea corpului variază între 20 și 25 de centimetri, cu o anvergură a aripilor adaptată zborului agil printre crengi.

Comportamentul său este discret și arboricol; petrece mult timp în coronamentul copacilor, unde se ascunde printre frunzele galbene și verzi, ceea ce o face dificil de observat. Este o specie activă ziua, migrând rar, dar adaptându-se la schimbările sezoniere în căutarea hranei. Se hrănește principalmente cu insecte și fructe, având o preferință pentru smochine, pe care le consumă direct din copaci. Acest regim alimentar o face importantă pentru dispersarea semințelor în ecosistemele tropicale.

În perioada de reproducere, construiește cuiburi în formă de cupă, suspendate în copaci, unde femela depune de obicei două ouă. Părinții împart sarcinile de clocit și hrănit puii, demonstrând un comportament familial cooperant. Cântecul său este melorios și variat, constând în fluierături dulci și repetate, folosit pentru marcare teritorială și atragere a partenerului.

Oriolul cu glugă neagră nu este considerat amenințat, dar depinde de conservarea pădurilor tropicale, afectate de defrișări și urbanizare. Este o specie adaptabilă, întâlnită uneori în grădini urbane sau plantații, unde contribuie la controlul insectelor dăunătoare. Observatorii de păsări o apreciază pentru frumusețea sa exotică și rolul ecologic, făcând-o un subiect fascinant în studiile ornitologice.

Știm cu toții că, atunci când trecem prin diferite stări emoționale, o cană cu ceai este binevenită, ajutându-ne să depășim momentele dificile.

Iată câteva recomandări:

• Energie: Putem apela cu încredere la ceaiurile de ginseng, ghimbir sau ceai verde.
• Somn: Ceaiurile de tei, mușețel și pasifloră ne ajută să adormim mai ușor.
• Agitație: Ceaiul de valeriană sau salvie ne poate aduce starea de calm.
• Emoție: Pentru stări emoționale intense, este recomandat ceaiul de ghimbir.
• Depresie: O putem combate cu ajutorul ceaiului de melisă sau valeriană.
• Stres: Împotriva stresului sunt recomandate ceaiurile de lavandă și de sunătoare.
• Furie: Atunci când avem astfel de stări, este bine să consumăm ceai de pasifloră.
• Oboseală: O putem alunga cu ajutorul ceaiului de urzică și al ceaiului de portocale.
• Stare generală de bine: O putem induce consumând ceai de sunătoare.
• Concentrare: Pentru a ne readuce starea de concentrare, consumăm ceai negru, deoarece conține cofeină.

Sper ca aceste sfaturi să vă fie de folos și să vă redea starea de bine.

„Long Island”, romanul lui Colm Tóibín, reprezintă o continuare emoționantă și profundă a poveștii din „Brooklyn”, publicat în 2009. Acțiunea se petrece la douăzeci de ani după evenimentele din primul volum, concentrându-se pe Eilis Lacey, acum Eilis Fiorello, o femeie matură care trăiește o viață aparent stabilă în suburbii americane, alături de soțul ei italian, Tony, și cei doi copii ai lor, Rosella și Larry. Tóibín reia firul narativ cu măiestrie, explorând temele exilului, identității și complexității relațiilor familiale, dar de data aceasta cu un accent mai accentuat pe trădare și consecințele ei.

Povestea începe brusc, cu o confruntare neașteptată: un străin apare la ușa lui Eilis, acuzând-o că soțul ei a lăsat însărcinată soția sa. Această revelație zguduiește fundațiile vieții ei domestice, forțând-o să reevalueze totul – de la căsnicia ei, marcată de loialitate aparentă, până la rădăcinile ei irlandeze. Eilis decide să se întoarcă în Irlanda natală, la Enniscorthy, pentru a-și vizita mama în vârstă, lăsând în urmă familia americană. Aici, romanul se transformă într-o explorare subtilă a trecutului: întâlniri cu foști prieteni, revederi cu figuri din tinerețe și confruntări cu amintiri reprimate. Tóibín evită dramatismul exagerat, optând pentru un ritm lent, introspectiv, care construiește tensiune prin detalii cotidiene și dialoguri reținute.

Personajele sunt conturate cu o profunzime remarcabilă. Eilis rămâne o eroină complexă – rezervată, pragmatică, dar marcată de o vulnerabilitate interioară. Ea navighează între două lumi: America, simbol al oportunităților și al unei vieți construite cu efort, și Irlanda, unde trecutul o atrage cu forță nostalgică. Soțul Tony apare ca un bărbat impulsiv, dar plin de remușcări, iar familia extinsă italiană adaugă un strat de umor și haos cultural. În Irlanda, figuri precum Jim Farrell, un fost pretendent, și Nancy, prietena ei din copilărie, aduc în prim-plan dileme morale și sociale. Tóibín excellează în a descrie dinamica familială, arătând cum secretele și așteptările nespuse pot erodea legăturile.

Stilul de scriitură al autorului este minimalist și elegant, cu propoziții concise care transmit emoții profunde fără exces de descrieri. Narativul alternează perspectivele, oferind acces la gândurile interioare ale personajelor, ceea ce amplifică empatia cititorului. Temele centrale – migrația, loialitatea, iertarea și trecerea timpului – sunt țesute organic în țesătura poveștii, reflectând experiențele reale ale imigranților irlandezi în America anilor ’70. Romanul abordează și aspecte sociale, precum rolul femeii în societate, presiunile familiale și impactul cultural al catolicismului.

Deși ritmul lent poate părea static pentru unii cititori, el servește la construirea unei atmosfere tensionate, culminând într-un final deschis care lasă loc interpretărilor. „Long Island” nu oferă rezoluții ușoare, ci invită la reflecție asupra alegerilor de viață. Este o operă matură, care confirmă talentul lui Tóibín ca maestru al literaturii introspective. Recomandat pasionaților de ficțiune literară, celor care au apreciat „Brooklyn” sau romane similare ale autorilor irlandezi contemporani. O lectură care rămâne cu tine mult după ultima pagină, explorând universalitatea experienței umane.