În sezonul rece, răcelile și tusea nu iartă pe nimeni. În loc să alergi imediat după medicamente, încearcă acest sirop vechi, testat de generații întregi – ieftin, la îndemână și extraordinar de eficient.

Ingrediente (pentru ambele variante)

• ceapă proaspătă (albă sau roșie)
• miere naturală de calitate (de preferat polifloră sau salcâm)

Varianta 1 – cea mai rapidă și mai blândă (ideală pentru copii și tuse ușoară)

1. Ia o ceapă mare, înfășoară-o în folie de aluminiu și coace-o la cuptor (180 °C) circa 40–50 de minute, până devine moale.
2. Las-o să se răcească puțin, curăț-o și pasează miezul cu furculița.
3. Amestecă pulpa cu 100 g miere până se omogenizează. Dacă e prea gros, adaugă 1–2 linguri apă călduță.
4. Pune siropul într-un borcan de sticlă curat.

Varianta 2 – mai concentrată (pentru tuse rebelă și bronșită)

1. Toacă mărunt 200 g ceapă și fierbe-o la foc mic într-un vas acoperit cu 400 ml apă, până când apa scade la jumătate (aproximativ 20–25 minute).
2. Strecoară bine prin tifon sau sită fină, lasă lichidul să ajungă la temperatura camerei.
3. Adaugă 100 g miere și amestecă până se dizolvă complet.

Păstrare

• La frigider: până la 7–10 zile
• La temperatura camerei, într-un loc răcoros și întunecat: maximum 3 zile
• Folosește mereu recipiente de sticlă sau ceramică, bine închise.

Doze recomandate

• Copii peste 1 an: 1–6 lingurițe pe zi (începe cu 3–4 și crește dacă e nevoie)
• Adulți: 1–3 linguri de 3–4 ori pe zi Înainte de fiecare administrare încălzește ușor doar porția necesară (la baie-marie sau în palmă), ca să fie mai plăcut și mai eficient.

Când ajută cel mai bine

• tuse uscată, iritativă
• tuse productivă cu expectorație dificilă
• bronșită cronică sau acută
• dureri în gât și răgușeală

Acționează ca expectorant natural, calmează spasmele, reduce inflamația și distruge bacteriile de pe mucoasă.

Atenție! Nu se administrează dacă există:

• ulcer gastric sau duodenal
• gastrită hiperacidă
• diabet zaharat (din cauza mierii)
• alergie la ceapă sau miere
• copii sub 1 an (risc de botulism infantil din cauza mierii)

Un borcan făcut acasă, câteva zile de răbdare și tusea dispare ca prin farmec. Încearcă-l și vei renunța definitiv la siropurile scumpe din farmacii!

Vara anului 1923. Frank și Elizabeth Fraser, împreună cu câinele lor de doi ani, Bobby, un metis cu blană argintie și ochi blânzi, au plecat cu automobilul din orășelul Oregon, statul Indiana, spre California, să viziteze rudele. Drumul era lung, plin de opriri, iar Bobby era tovarășul lor nedespărțit.

La o benzinărie oarecare din Indiana, în timp ce Frank alimenta, trei câini mari au sărit asupra lui Bobby. Speriat și rănit, câinele a rupt-o la fugă în lanurile nesfârșite de porumb și a dispărut. Soții Fraser l-au căutat zile întregi, au întrebat în toate satele, au lipit anunțuri, au plâns. Până la urmă, cu inima grea, au fost nevoiți să plece mai departe fără el. Când s-au întors acasă, după câteva săptămâni, Bobby nu mai era nici acolo. Speranța părea pierdută definitiv.

Au trecut lunile. A venit toamna, apoi iarna grea. În februarie 1924, într-o zi rece și însorită, fiica familiei Fraser mergea pe strada principală din Oregon când a zărit un câine slab, plin de noroi, cu labele sângerânde, care șchiopăta spre ea. Când l-a strigat „Bobby?”, animalul a scos un scheunat slab și s-a prăbușit la picioarele ei, cu coada bătând nebunește în zăpadă.

Era el. Același câine pierdut cu șase luni în urmă, la aproape 4.000 de kilometri depărtare.

Advertisement

Oamenii care îl văzuseră și îl hrăniseră pe drum – fermieri, lucrători la cale ferată, familii din sate îndepărtate – au început să scrie familiei Fraser. Povestirile lor au recompus traseul incredibil: Bobby traversase state întregi, urcase și coborâse Munții Stâncoși în mijlocul iernii, trecuse râuri înghețate, supraviețuise lupilor și foamei, ghidat doar de miros și de dorul după cei dragi.

Ziarele l-au numit „Bobby câinele minune”. Povestea lui a făcut înconjurul țării și, ani mai târziu, a stat la baza celebrului film „Lassie se întoarce acasă”, dar și a multor alte filme și cărți despre loialitatea fără margini a câinilor.

Bobby a mai trăit fericit alături de familia Fraser încă mulți ani. A murit în 1932, bătrân și iubit, dar legenda lui a rămas vie: dovada că dragostea unui câine poate învinge orice distanță și orice greutate.

Advertisement