Ciocănitoarea de castan, cunoscută științific sub numele Celeus elegans, este una dintre cele mai frumoase și mai elegante ciocănitori din lume. Penajul său strălucitor, de un roșu-castaniu intens cu nuanțe aurii și creasta lungă, ondulată, o face imediat recognoscibilă. Masculii au o dungă roșie vie pe obraz, în timp ce femelele poartă o dungă neagră.

Trăiește în pădurile tropicale umede din Bazinul Amazonian și din regiunile învecinate ale Americii de Sud: Brazilia, Peru, Bolivia, Columbia, Ecuador și nordul Paraguayului. Preferă pădurile primare și secundare înalte, dar poate fi întâlnită și la marginea pădurilor sau în zonele cu arbori răzleți, până la altitudini de 1 000 de metri.

Are o lungime de 26–32 cm și cântărește între 95 și 165 g, fiind astfel una dintre ciocănitorile mai mari din genul Celeus. Ciocul ei puternic, de culoare gălbui-pal, este perfect adaptat pentru a ciocăni în scoarța moale a arborilor în putrezire, unde își caută principala hrană: furnici și termite. Uneori consumă și fructe, mai ales pe cele din genul Cecropia.

Spre deosebire de multe alte ciocănitori, ciocănitoarea de castan rar își sapă singură scorbura. De cele mai multe ori ocupă cuiburi părăsite de alte ciocănitori sau găuri naturale formate în lemnul mort. Depune 2–4 ouă albe, iar atât masculul, cât și femela participă la clocit și la hrănirea puilor.

Advertisement

Zborul ei este ondulat, tipic ciocănitorilor, iar sunetul caracteristic este o serie rapidă și râzătoare de note „klee-klee-klee“ sau un „wick-wick-wick“ mai aspru. Când este deranjată, scoate un țipăt puternic și ascuțit.

Deși nu este considerată specie amenințată, populațiile locale pot fi afectate de despăduririle masive din Amazon. Frumusețea și comportamentul său curios o fac una dintre cele mai căutate păsări de observatorii din junglele Americii de Sud.

În primăvara anului 1967, Uniunea Sovietică voia cu orice preț să sărbătorească 50 de ani de la Revoluția din Octombrie printr-un spectacol cosmic grandios. Nava Soiuz-1 urma să fie lansată cu un singur om la bord, iar a doua zi să se cupleze în orbită cu Soiuz-2, echipată cu trei cosmonauți. Cei patru urmau apoi să facă schimb de locuri și să se întoarcă pe Pământ în formații diferite – o premieră tehnică menită să eclipseze definitiv Statele Unite.

Doar că Soiuz-1 era bolnavă. Grav bolnavă. În lunile de teste, inginerii descoperiseră 203 de defecte structurale majore. Partea electronică era un coșmar, termoizolația aproape inexistentă, parașută principală fusese împachetată de mântuială. Toată lumea știa, de la tehnicieni până la proiectanții-șefi. Nimeni nu îndrăznea însă să oprească programul: Brejnev voia paradă, iar anularea ar fi însemnat umilință națională.

Pilotul principal ales era Vladimir Komarov, 40 de ani, inginer strălucit, deja erou al zborului Voskhod-1. Rezervă îi era Iuri Gagarin, primul om în cosmos și prietenul său cel mai apropiat. Când testele finale au arătat că nava nu poate fi salvată, Gagarin a făcut un gest disperat: s-a prezentat la centrul de pregătire și a cerut să ia el locul lui Komarov, sperând că autoritățile nu vor risca viața simbolului suprem al cuceririi spațiale sovietice.

Komarov a aflat. Și a refuzat categoric. „Dacă mor eu, tu rămâi în viață și vei putea lupta să nu se mai întâmple așa ceva niciodată”, i-a spus prietenului său. A acceptat misiunea știind că nu se va mai întoarce.

Advertisement

Pe 23 aprilie 1967, la ora 3:35 dimineața, racheta s-a ridicat de la Baikonur. Primele ore au fost un calvar. Unul dintre panourile solare nu s-a deschis, bateria s-a descărcat rapid, sistemele de orientare au început să cedeze. Komarov a încercat zeci de manevre manuale, dar nava devenea din ce în ce mai instabilă. Controlul misiunii a anulat lansarea lui Soiuz-2 – era clar că acuplarea era imposibilă.

A venit ordinul de întoarcere. La intrarea în atmosferă, capsula a început să se rotească nebunește. Când a ajuns la altitudinea de 7 kilometri, sistemul principal de parașute a eșuat complet. Parașuta de rezervă s-a deschis doar pe jumătate și s-a înfășurat imediat. Soiuz-1 s-a izbit de pământ cu peste 600 km/h lângă Orenburg. Impactul a fost atât de violent încât capsula s-a transformat într-o minge de metal topit. Corpul lui Komarov a fost practic pulverizat; ceea ce a rămas a încăput într-o cutie de pantofi.

Se spune că, în ultimele minute, când a înțeles că nu mai există nicio șansă, Komarov a deschis canalul de comunicație și a început să strige. Nu plângea. Blestema. Blestema pe cei care l-au obligat să zboare cu o navă moartă, pe inginerii care au semnat rapoarte mincinoase, pe politicienii care au preferat gloria goală în locul vieții unui om.

A murit la 40 de ani, lăsând în urmă o soție și doi copii. A murit știind totul și alegând să moară pentru ca altcineva – prietenul său – să poată trăi și să spună cândva adevărul.

Adevărul acela a rămas mult timp îngropat sub cenușa capsulei. Dar numele lui Vladimir Komarov a rămas: omul care a privit moartea în ochi și a acceptat-o cu demnitate, ca să nu moară altul în locul lui.

Advertisement

Știm cu toții că ghimbirul este un adevărat „condiment-minune”, folosit de mii de ani în medicina tradițională. Iată doar câteva dintre afecțiunile pe care le poate ameliora în mod natural:

Diabet – se consumă 50 ml de suc proaspăt de ghimbir de două ori pe zi (dimineața și seara, pe stomacul gol.

Stări de greață și amețeli – o felie subțire de ghimbir proaspăt ținută în gură sau mestecată lent calmează instantaneu senzația de vomă și vertijul.

Tuse, laringită, răceală, dureri în gât – se mestecă bucățele mici de ghimbir proaspăt ori de câte ori apare disconfortul; efectul antiinflamator și antiseptic este imediat.

Advertisement

Dureri de stomac și balonare – infuzie din ghimbir uscat (o linguriță la cană cu apă clocotită) combinată cu câteva picături de ulei de ricin.

Reumatism și dureri articulare – se prepară o soluție din părți egale de ulei de măsline și suc proaspăt de ghimbir; se masează energic zonele dureroase de 2–3 ori pe zi.

Dureri de dinți și gingii inflamate – pastă obținută din pudră de ghimbir, gel de aloe vera și câteva picături de apă; se aplică direct pe gingia dureroasă timp de 10–15 minute.

Afecțiuni biliare și ficat congestionat – se amestecă 2 părți suc proaspăt de ghimbir cu 7 părți lapte integral, se fierbe până scade la jumătate, se îndulcește cu miere și se bea călduț înainte de culcare.

Indigestie și digestie lentă – înainte de masă se ia un amestec format dintr-o linguriță suc de ghimbir, o linguriță suc de lămâie proaspăt și un vârf de cuțit de sare de mare (sau sare Himalaia).

Advertisement

Aceste remedii populare, transmise din generație în generație, sunt simple, ieftine și lipsite de efecte secundare dacă sunt folosite cu măsură. Totuși, în caz de afecțiuni cronice sau grave, consultați întotdeauna medicul înainte de a înlocui tratamentul alopat. Ghimbirul nu este un panaceu universal, dar rămâne unul dintre cele mai puternice daruri ale naturii pentru sănătatea noastră zilnică.