Pe 30 octombrie 1961, la ora 11:32 dimineața, deasupra arhipelagului Novaia Zemlia din Oceanul Arctic, Uniunea Sovietică a detonat „Bomba Țarului” – cea mai puternică armă nucleară construită și testată vreodată de omenire.
Dispozitivul, oficial numit AN602, avea o putere proiectată inițial de 100 de megatone, dar a fost redusă la aproximativ 50 de megatone pentru a limita contaminarea radioactivă. Chiar și așa, explozia a fost de peste 3.300 de ori mai puternică decât bomba de la Hiroshima.
Ciuperca atomică s-a ridicat la peste 64 de kilometri înălțime, depășind stratosfera și atingând mezosfera – cea mai înaltă ciupercă nucleară înregistrată vreodată. Șocul seismic a înconjurat planeta de trei ori. Geamurile s-au spart la sute de kilometri distanță, iar unda de șoc a fost simțită chiar și în Norvegia și Finlanda. Temperatura la sol a atins instantaneu mii de grade, iar mingea de foc a avut un diametru de aproape 10 kilometri.
Testul a fost efectuat la o altitudine de circa 4 kilometri, tocmai pentru a evita contaminarea excesivă a solului. Totuși, efectele au fost devastatoare: o undă termică a ars totul pe o rază de zeci de kilometri, iar fulgerul orbitor a fost vizibil de la peste 1.000 de kilometri distanță.
Bomba Țarului nu a fost gândită ca armă practică de luptă – era prea grea, prea mare și prea greu de livrat cu un avion obișnuit. A fost o demonstrație pură de forță supremă: un mesaj adresat direct Statelor Unite, lumii occidentale și propriului popor că Uniunea Sovietică deținea cea mai terifiantă putere distructivă din istorie.
În doar câteva secunde, pe 30 octombrie 1961, omenirea a atins un prag pe care nu l-a mai depășit niciodată. A fost, și rămâne, cel mai puternic foc artificial aprins vreodată pe Pământ – un fulger îngrozitor care a arătat cât de aproape a fost lumea de autodistrugere totală în acei ani tensionați ai Războiului Rece.
Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.