Avea 39 de ani, era divorțată și una dintre cele mai celebre scriitoare de romane polițiste din lume. El avea 26 de ani și era un tânăr arheolog pasionat, săpând în ruinele antice din Ur, în Irak. Când a cerut-o în căsătorie, ea a refuzat inițial… timp de aproximativ două ore. Apoi, a acceptat, schimbând nu doar viețile lor, ci și percepția asupra iubirii mature și neconvenționale.

Februarie 1930. Săpăturile de la Ur, în Mesopotamia antică (actualul Irak). Agatha Christie, născută în 1890 și deja autoare a unor bestselleruri precum Asasinarea lui Roger Ackroyd, vizita șantierul arheologic condus de Leonard și Katharine Woolley. Divorțată recent de Archibald Christie (după un mariaj marcat de infidelitate și de celebra sa dispariție de 11 zile în 1926), Agatha căuta liniște și inspirație. Acolo l-a întâlnit pe Max Mallowan, asistentul tânăr și entuziast al lui Woolley.

Discuțiile lor despre istorie, artefacte și civilizații străvechi au aprins o scânteie. Diferența de 13-14 ani părea insurmontabilă în societatea anilor ’30, dar Max vedea în Agatha o femeie strălucitoare, aventuroasă și plină de viață. Când a cerut-o în căsătorie, în timpul unei vizite în Devon (la casa ei, Ashfield), ea a ezitat puternic: „Sunt prea bătrână, oamenii vor vorbi”. Au discutat aprins timp de circa două ore, până când Agatha a cedat.

La 11 septembrie 1930, s-au căsătorit în secret la Edinburgh, în Scoția, chiar mințind în certificatul de căsătorie privind vârstele (ea și-a trecut 37, el 31) pentru a evita bârfele. Lumea a prezis un eșec rapid, dar căsnicia lor a durat 45 de ani, până la moartea Agathei în 1976, fiind una dintre cele mai fericite și productive uniuni.

Advertisement

Parteneriatul lor a fost excepțional: Agatha l-a însoțit pe Max în expediții în Irak și Siria, fotografiind artefacte, restaurând ceramică și chiar curățând fildeșuri delicate cu propria cremă de față (o tehnică ingenioasă folosită mai ales la săpăturile de la Nimrud, începând din 1949). Aceste experiențe i-au inspirat capodopere precum Crimă în Mesopotamia (1936), Moarte pe Nil (1937) și Crimă în Orient Expres (1934). Ea descria mariajul lor ca pe „două șine de cale ferată paralele – apropiate, dar niciodată contopite”.

Agatha Christie a murit pe 12 ianuarie 1976, la 85 de ani. Max i-a supraviețuit doi ani, murind pe 19 august 1978. Odihnesc împreună în cimitirul bisericii St. Mary din Cholsey, Oxfordshire, cu inițialele A și M împletite pe piatra funerară.

Povestea lor rămâne o lecție puternică: curajul de a ignora așteptările societății și de a alege iubirea autentică poate învinge orice prejudecată.

Advertisement

„Terra Nostra” este probabil cea mai ambițioasă și mai grea carte a lui Carlos Fuentes – un adevărat ocean narativ în care cititorul riscă să se piardă, dar poate și să se regăsească, dacă are răbdare.

Fuentes construiește aici o lume paralelă, extrem de densă, în care se întâlnesc mai multe timpuri: Evul Mediu iberic, Renașterea, barocul hispano-american, secolul XX și un viitor apocaliptic indistinct. Personaje istorice (Filip al II-lea, Felipe, Don Quijote, Felipe el Hechizado) se dedublează, se transformă, se reîntrupează sub alte nume și chipuri, într-o continuă reîncarnare a aceleiași setei de putere, control și ordine absolută.

Romanul este o meditație uriașă despre obsesia spaniolă pentru puritate, despre închisoarea timpului liniar, despre încercarea zadarnică de a opri curgerea istoriei și de a impune un „moment etern” perfect, steril, mort. Palatul Escorial devine simbolul acestei închisori temporale – un loc unde totul este fixat, catalogat, controlat, până la sufocare.

Stilul este baroc în sensul cel mai profund: excesiv, labirintic, încărcat de digresiuni, oglinzi, repetiții, liste nesfârșite, ceremonii fastuoase și erotism rece. Uneori textul devine aproape sufocant de dens, alteori se deschide brusc spre momente de o frumusețe tăioasă.

Advertisement

Pentru cititorul obișnuit cu romanele lineare, „Terra Nostra” poate părea un supliciu. Pentru cel dispus să se lase purtat de curenții, de refluxurile și de vârtejurile timpului fuentinian, rămâne una dintre cele mai importante experiențe literare posibile în limba spaniolă – o încercare disperată și magnifică de a cuprinde deodată toată memoria hispanică, cu toată gloria, oroarea și vina ei.

O carte care nu se citește – se străbate. Și după ce o termini, ai senzația ciudată că ea continuă să se scrie înăuntrul tău, la nesfârșit.

Cu toții cunoaștem piperul ca fiind cel mai popular condiment din lume, apreciat atât pentru gustul său inconfundabil, cât și pentru proprietățile medicinale. Totuși, despre ceaiul de piper se știe mult mai puțin, deși este un remediu simplu, eficient și la îndemână.

Originar din coasta Malabar (India), piperul este cultivat de peste 2.000 de ani în această regiune. De-a lungul istoriei a fost considerat o marfă de lux, uneori mai prețios decât aurul, fiind folosit chiar și ca monedă de schimb sau simbol al bogăției și al statutului social.

Boabele de piper se recoltează de două ori pe an, când sunt încă verzi-roșcat. Cele pentru piperul negru se culeg necoapte și se usucă natural la soare, obținând culoarea neagră caracteristică. Planta rămâne productivă timp de aproximativ 30 de ani.

Principalii producători mondiali sunt India, Brazilia, Indonezia și Malaezia. Împreună cultivă peste 365.000 de hectare, cu o producție anuală de peste 200.000 de tone și venituri estimate între 300 și 600 de milioane de dolari.

Advertisement

Datorită conținutului bogat în vitamina K, vitamina C, potasiu, mangan, calciu, fier, cupru, crom și fibre, piperul are puternice efecte antioxidante, antiinflamatoare și antibacteriene, fiind foarte apreciat în fitoterapie.

Substanțele active din piper ajută în mod special la afecțiuni ale căilor respiratorii: bronșită, laringită, răceli și sinuzite. Ceaiul de piper măcinat decongestionează gâtul aproape instantaneu și desfundă nasul foarte eficient.

Cum se prepară ceaiul de piper simplu

Ingrediente:

• 20 de boabe de piper negru
• 250 ml apă clocotită
• miere după gust

Preparare: Boabele de piper se macină bine. Peste pulberea obținută se toarnă apa clocotită și se lasă la infuzat 8–10 minute. Când temperatura devine suportabilă, se îndulcește cu puțină miere. Se consumă de 3 ori pe zi, cât mai fierbinte.

Pentru tuse seacă, iritativă

Se amestecă bine:

• 3 vârfuri de cuțit de piper măcinat
• 4 lingurițe de miere
• 10 picături de zeamă proaspătă de lămâie

Preparatul se consumă în înghițituri mici, pe parcursul a 2 ore.

Pentru detoxifiere și transpirație sporită

Într-o cană cu ceai fierbinte de busuioc, mentă sau cimbru se adaugă 2 vârfuri de cuțit de piper măcinat. Se bea cu înghițituri mici.

Advertisement

Rețetă puternică la primele semne de gripă

Ingrediente:

• 2 vârfuri de cuțit piper măcinat
• 2 vârfuri de cuțit scorțișoară măcinată
• 1 vârf de cuțit cuișoare măcinate
• 250 ml apă clocotită

Preparare: Se combină condimentele, se toarnă apa fierbinte, se lasă la infuzat 10 minute, se strecoară și se consumă cât mai fierbinte.

Ceaiul de piper rămâne un leac tradițional simplu, ieftin și surprinzător de eficient, mai ales în sezonul rece. Cu moderație și respectarea dozelor, poate fi un aliat de nădejde pentru sănătatea căilor respiratorii!