Pe 23 ianuarie 1941, armata română înăbușe definitiv Rebeliunea Legionară (21-23 ianuarie), declanșată de Mișcarea Legionară (Garda de Fier) împotriva generalului Ion Antonescu. Evenimentul marchează sfârșitul Statului Național-Legionar (14 septembrie 1940 – 23 ianuarie 1941) și concentrarea puterii exclusive în mâinile lui Antonescu.

Rebeliunea a început pe 21 ianuarie, după demiterile miniștrilor legionari și ocuparea unor instituții publice. Legionarii au organizat atacuri armate în București și alte orașe (Brașov, Piatra Neamț etc.), culminând cu acte teroriste.

Cel mai grav aspect a fost Pogromul de la București: legionarii au masacrat peste 120 de evrei (estimări între 120-130), au devastat și incendiat sinagogi, magazine și locuințe evreiești (peste 1000 de proprietăți afectate), au torturat și ucis în locuri precum Abatorul Bucureștiului sau pădurea Jilava (unde 88-91 evrei au fost executați). Violențele antisemite au fost sistematice în cartierele evreiești (Văcărești, Dudești).

Antonescu a mobilizat armata, a declarat stare de asediu și a reprimat revolta cu tancuri și artilerie. Până pe 23 ianuarie, armata a preluat controlul; Horia Sima și alți lideri legionari au fugit în Germania. Hitler l-a sprijinit pe Antonescu, nu pe legionari.

La 27 ianuarie Antonescu formează un guvern militar; la 14 februarie abrogă oficial Statul Național-Legionar, instaurând dictatura militară.

Uzinele Malaxa (fabricante sub licență a 126 de șenilete Renault UE) au fost confiscate de stat după ce Nicolae Malaxa a predat două șenilete direct de pe linia de producție legionarilor rebeli.

Perspective opuse: Antonescienii au descris rebeliunea ca o tentativă de destabilizare gravă (volumele „Pe marginea prăpastiei”, 1941). Legionarii au considerat-o lovitură de stat a lui Antonescu pentru monopolizarea puterii.

Pasărea-umbrelă cu gât gol este una dintre cele mai neobișnuite păsări din lume. Masculul adult are penaj complet negru, lucios, iar pe cap poartă o creastă uriașă, lungă și bombată, care se ridică precum o umbrelă neagră deschisă. Gâtul este complet gol, pielea roșie aprinsă, umflându-se spectaculos în perioada de curtare.

Când vrea să atragă femela, masculul emite un sunet grav, profund, care seamănă cu mugetul unui bou îndepărtat sau cu bubuitul unui motor diesel – extrem de puternic și purtat pe distanțe mari prin pădurea densă.

Femela este mai mică, brun-cenușie, fără creastă impresionantă și fără gât gol, mult mai discretă.

Trăiește în pădurile tropicale umede din America Centrală și de Nord (Costa Rica, Panama, sudul Nicaraguei), la altitudini mijlocii, în coronamentul arborilor înalți.

Se hrănește aproape exclusiv cu fructe mari, în special cu fructele palmierilor și ale altor specii tropicale, jucând un rol important în răspândirea semințelor.

Este pasăre solitară, timidă, greu de observat – doar masculii care „cântă” din locurile fixe îi trădează prezența.

Ceaiul din frunze de afin – beneficii și mod de preparare

Afinul crește spontan în zonele montane ale Europei, nordul Asiei și vestul Americii de Nord. Frunzele sale uscate se folosesc pentru ceaiuri cu efecte terapeutice remarcabile.

Principalele beneficii ale ceaiului din frunze de afin:

• Reduce glicemia și susține funcția pancreasului (ideal în diabet și prediabet)
• Scade tensiunea arterială și riscul cardiovascular (datorită potasiului)
• Îmbunătățește digestia, combate balonarea, diareea și constipația
• Susține imunitatea (vitamina C)
• Protejează vederea (vitamina A, previne cataracta)
• Ajută la detoxifierea rinichilor și previne calculii renali
• Îmbunătățește circulația periferică și combate anemia (fier + calciu)
• Contribuie la eliminarea grăsimii abdominale și la slăbire

Rețetă simplă:

• 400 ml apă clocotită
• 3 lingurițe frunze uscate de afin
• Se infuzează 15 minute, se strecoară
• Se îndulcește cu 1 linguriță miere (opțional)

Se beau 1–2 căni/zi: una dimineața pe nemâncate, una cu 30 min înainte de masă.

Ceaiul din frunze de afin (sau mix frunze+fructe) se găsește ușor în magazinele naturiste sau se recoltează din flora spontană.