În Londra cețoasă a anilor 1830, un băiat chinez fără nume, supraviețuitor al holerei care-i răpise mama în Canton, este luat de un profesor englez excentric, profesorul Lovell. Acesta îl botează Robin Swift și îl crește într-o casă plină de cărți, doar cu un scop: să-l pregătească pentru admiterea la Institutul Regal de Traductologie al Universității Oxford, cunoscut mai bine sub numele său adevărat – Babel.

Babel nu este o facultate obișnuită. În turnul său octogonal de piatră, cărturarii gravori bare de argint cu perechi de cuvinte din limbi diferite. Diferența de sens dintre un termen latin și echivalentul său chinezesc, dintre un cuvânt sanscrit și corespondentul său englezesc, se transformă, prin magie, în putere concretă: navele britanice merg mai repede, fabricile produc mai mult, soldații împușcă mai departe. Imperiul Britanic domnește asupra lumii pentru că domnește asupra sensurilor.

Robin ajunge la Oxford în același an cu alți trei tineri din coloniile îndepărtate: Ramy, un indian musulman din Calcutta, plin de farmec și de furie ascunsă; Victoire, o haitiană orfană, cu pielea neagră și mintea ascuțită ca o lamă; și Letty, singura englezoaică albă dintre ei, fiică de amiral, convinsă că loialitatea față de imperiu este singura virtute posibilă. Împreună formează cohorta anului 1837, cei mai străluciți studenți pe care i-a văzut Babelul vreodată.

Ani de zile, cei patru trăiesc într-o lume de privilegii amețitoare: biblioteci nesfârșite, profesori celebri, ceaiuri în grădini și baluri mascate. Dar cu fiecare bară de argint pe care o gravează, Robin simte cum își vinde sufletul. Cuvântul chinezesc pentru „liber” asociat cu cel englezesc pentru „free” face ca lanțurile sclavilor să devină mai ușoare – dar nu îi eliberează. Cuvântul cantonez pentru „casă” alăturat de „home” face ca navele să navigheze mai repede spre Războaiele Opiului, ca să forțeze China să accepte otrava britanică.

Advertisement

Treptat, Robin descoperă existența Societății Hermes, o organizație secretă care sabotează munca Babelului, furând bare de argint și încercând să oprească fluxul de magie spre imperiu. Când fratele său vitreg, Griffin, membru al Hermesului, îl contactează, Robin este forțat să aleagă: să rămână slujitorul credincios al instituției care l-a salvat din sărăcie sau să devină trădător al singurei patrii pe care a cunoscut-o.

În timp ce Marea Britanie se pregătește să declanșeze al Doilea Război al Opiului, tensiunea dintre cei patru prieteni devine insuportabilă. Letty consideră orice critică la adresa imperiului o trădare personală. Ramy și Victoire vor să lupte, dar nu știu cum. Robin înțelege, cu o claritate dureroasă, că Babelul nu poate fi reformat – el există doar pentru a servi jafului colonial. Singura cale de a opri imperiul este să lovești în inima lui: să distrugi Turnul, chiar dacă asta înseamnă să declanșezi un război civil în inima Angliei și să pierzi totul.

În noaptea atacului final, Oxfordul arde. Barele de argint explodează ca niște stele căzătoare. Studenții se împușcă între ei pe scările bibliotecii Bodleiană. Robin, cu mâinile pline de sânge și cu inima sfâșiată, înțelege că violența nu este doar necesară – este singurul limbaj pe care imperiul îl înțelege cu adevărat.

„Babel sau necesitatea violenței” este un roman furios și strălucitor despre cum limba poate fi cea mai puternică armă a asupritorului, dar și singura cale prin care asupriții se pot elibera. O poveste despre prietenie trădată, despre identitate sfâșiată între două lumi și despre momentul în care un intelectual decide că a traduce înseamnă a trăda – iar a trăda înseamnă, uneori, singura cale de a rămâne uman.

Advertisement

Ce este sumacul

Sumacul este un arbust care crește în regiunile mediteraneene, în Orientul Mijlociu, Asia Centrală și Africa. Fructele sale mici, roșii-violacee, de mărimea unui bob de mazăre, se usucă și se macină obținându-se o pudră fină de un roșu intens. Există peste 250 de specii de sumac, dar doar câteva sunt comestibile și sigure. Specia folosită cel mai des în bucătărie și medicină este Rhus coriaria.

Gustul este acrișor, ușor astringent, cu note discrete de lămâie, ceea ce îl face un excelent înlocuitor natural al citricelor sau oțetului.

Beneficii demonstrate științific

• Ajută la reglarea glicemiei (studii arată reducere semnificativă a zahărului din sânge după masă)
• Scade colesterolul total și LDL („colesterolul rău”)
• Are efect antiinflamator puternic și calmează durerile musculare și articulare
• Proprietăți antioxidante și antimicrobiene datorită conținutului ridicat de taninuri, antociani și quercetină
• Unele cercetări sugerează un efect protector împotriva celulelor canceroase (în special cancer colorectal), dar sunt necesare studii suplimentare pe oameni

Cum îl folosim în bucătărie

Sumacul este nelipsit din bucătăria libaneză, turcă, iraniană și arabă. Se presară generos peste:

• hummus și alte creme de năut
• salata fattoush și tabbouleh
• kebab, pui la grătar, pește și fructe de mare
• ceapă crudă (neutralizează gustul iute și dă o notă proaspătă)
• iaurt, brânză labneh
• legume coapte (vinete, dovlecei, roșii)

Se combină delicios cu za’atar, susan, semințe de pin sau chimion.

Contraindicații și atenție!

• Alergii: aparține aceleiași familii (Anacardiaceae) cu caju, mango și fistic – persoanele alergice la aceste alimente pot face reacții și la sumac.
• Sarcina și alăptarea: consumul în cantități mari nu este recomandat din cauza conținutului ridicat de quercetină și taninuri; se va evita sau consuma doar ocazional, în cantități culinare mici.
• Interacțiuni medicamentoase: poate potența efectul medicamentelor pentru diabet, tensiune sau statine – consultați medicul dacă urmați astfel de tratamente.
• Persoane slabe sau cu greutate scăzută: consumul frecvent poate încetini absorbția grăsimilor și poate accentua scăderea în greutate.

Folosit cu măsură, sumacul rămâne unul dintre cele mai sănătoase și aromate condimente orientale – o pudră magică ce transformă orice farfurie obișnuită într-una de restaurant libanez!

Advertisement

Deși poartă numele de „pescăruș” (kingfisher în engleză), pescărușul albastru cu cap cenușiu nu este un vânător exclusiv de pești și nici nu trăiește doar lângă râuri și lacuri. Este una dintre cele mai răspândite specii africane de pescăruși, întâlnită din Senegal și Gambia până în Sudan, Etiopia și chiar nordul Africii de Sud, iar populații stabile există și în Arabia Saudită sau în insula Capo Verde.

Penajul său este spectaculos: capul, gâtul și partea inferioară a corpului sunt de un cenușiu-albăstrui deschis, iar spatele, aripile și coada strălucesc într-un albastru intens, electric. Ciocul roșu-corai și picioarele roșii completează aspectul elegant. Are o lungime de aproximativ 21–23 cm și cântărește între 30 și 45 de grame.

Spre deosebire de rudele sale care se aruncă în picaj după pești, acest pescăruș vânează mai ales stând perfect nemișcat pe o creangă sau fir electric, așteptând prada. Atacă insecte mari (lăcuste, greieri), șopârle, șerpi mici, broscuțe, dar și pești sau crabii de apă dulce când are ocazia. Lovitura este fulgerătoare și precisă – lovește prada cu ciocul și o înghite întreagă.

Cuibărește în galerii săpate în maluri de râuri, în termitiere părăsite sau chiar în gropi din ziduri vechi. Femela depune 3–6 ouă albe, rotunde, iar ambii părinți le clocesc timp de circa 18 zile. Puii sunt hrăniți intens și părăsesc cuibul după aproximativ 3–4 săptămâni.

Advertisement

Deși preferă zonele umede, tolerează foarte bine mediile uscate, savanele și chiar grădinile din orașele africane, ceea ce explică răspândirea sa impresionantă. Nu este o specie amenințată și rămâne una dintre cele mai ușor de observat și fotografiat păsări colorate de pe continentul african.