Podbalul (Tussilago farfara) și calitățile sale terapeutice

Podbalul este planta cu floricele galbene care înflorește devreme primăvara, adesea odată cu ghioceii, și care crește în zone deluroase, umede, pe malul apelor sau în lunci.

În scopuri terapeutice se folosesc atât florile, cât și frunzele, care conțin mucilagii, taninuri, săruri minerale (printre care potasiu și calciu), inulină, uleiuri volatile și urme de alcaloizi pirrolizidinici. Important: în prezent, din cauza potențialului hepatotoxic al alcaloizilor pirrolizidinici, utilizarea internă a podbalului este restricționată sau interzisă în multe țări (inclusiv România pentru produsele nepurificate). Se recomandă doar produse certificate fără alcaloizi sau uz extern/tratament de scurtă durată și doar la sfatul medicului sau farmacistului.

Cu toate aceste precauții, iată câteva utilizări tradiționale frecvent menționate:

Advertisement

Afecțiuni gastro-intestinale și renale

– 20 g frunze uscate de podbal se opăresc cu 1 litru de apă clocotită. Se lasă 10–15 minute, se strecoară și se beau câte 150 ml de 4 ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă.

Ulcer gastro-duodenal (ca adjuvant)

–  Amestec în părți egale: frunze de podbal, frunze de pătlagină, frunze de urzică, herba de sunătoare, herba de coada-calului. Se iau 2 linguri din amestec, se infuzează 2 ore în 600 ml apă clocotită, se strecoară și se beau câte 100 ml cu 30 de minute înainte de mesele principale.

Pneumonie, bronhopneumonie, tuse productivă (uz tradițional)

Advertisement

– Amestec: 2 linguri flori de podbal + 2 linguri flori de mușețel + câte 1 lingură frunze de mesteacăn și herba de șovârf. 3 linguri din amestec se lasă la macerat 6 ore în 500 ml apă rece, apoi se încălzește ușor, se strecoară și se beau câte 150 ml de 3 ori pe zi, călduț.

Tuse rebelă, tusea fumătorului 

– Amestec în părți egale: flori și frunze de podbal, flori de lumânărică (Verbascum), herba de mierea-ursului și frunze de pătlagină. 2 lingurițe din amestec se opăresc cu 250 ml apă clocotită, se lasă până devine călduț, se strecoară și se îndulcește cu miere. Se bea în înghițituri mici.

Răceală și dureri musculare (uz extern tradițional)

– 4 linguri flori uscate de podbal se infuzează în 500 ml apă clocotită, se lasă să se răcească până devine suportabil la atingere. Cu această infuzie călduță se masează energic pieptul, spatele și brațele. După masaj se poate aplica (opțional) un masaj ușor cu țuică sau alcool medicinal pentru efect de încălzire.

Advertisement

De unde procurăm podbalul?

În prezent, în România se găsesc în magazinele naturiste și farmacii doar produse standardizate și purificate (fără alcaloizi pirrolizidinici) sau capsule/filtre cu podbal autorizate. Utilizarea plantei brute este descurajată fără controlul unui specialist.

Podbalul a fost timp de secole unul dintre cele mai apreciate remedii pentru tuse și afecțiuni respiratorii, dar astăzi trebuie folosit cu maximă prudență și doar în forme sigure, la recomandarea medicului sau farmacistului.

Advertisement

În pădurile dese și umede de la altitudini între 700 și 2 000 de metri din Ghatsii de Vest și din câteva lanțuri muntoase izolate din Tamil Nadu și Kerala trăiește una dintre cele mai frumoase și mai puțin cunoscute muște-cuiburi din Asia: muscarul negru și portocaliu (Ficedula nigrorufa).

Masculul adult este o apariție spectaculoasă: capul, gâtul, spatele, aripile și coada sunt de un negru lucios, aproape catifelat, în timp ce pieptul, burta și crupionul ard într-un portocaliu-ruginiu intens, ca flacăra. Contrastul este atât de puternic încât pasărea pare pictată cu două culori pure. Femela și puicuța sunt mult mai discrete – măsliniu-cenușii pe spate și galben-pal pe partea inferioară, fără urmele dramatice ale masculului.

Cu o lungime de doar 11–12 cm, este una dintre cele mai mici muște-cuiburi din regiune. Trăiește în subarboretul pădurilor veșnic verzi, în ravene umbroase și în plantațiile vechi de cafea umbrite de copaci înalți. Este o pasăre extrem de activă: vânează insecte zburând scurt de pe un suport și întorcându-se imediat pe același loc, cu mișcări rapide și precise. Coada este ținută adesea ridicată și ușor desfăcută, accentuând culoarea portocalie a crupionului.

Cuibul este o construcție mică și ordonată din mușchi verde, licheni și fibre vegetale, plasată de obicei într-o scorbură mică de copac, într-o crăpătură de stâncă sau chiar în găurile vechi ale ciocănitorilor, la înălțimi mici (1–4 metri). Femela depune 3–4 ouă de culoare crem cu pete ruginii și clocește singură, dar masculul o ajută la hrănirea puilor.

Advertisement

Specia este endemică unei zone foarte restrânse din sud-vestul Indiei și este considerată aproape amenințată din cauza pierderii habitatului: pădurile primare sunt înlocuite rapid cu plantații de ceai, cafea sau cardamom, iar fragmentarea pădurilor face ca populațiile să devină tot mai izolate.

Când masculul stă pe o creangă umbroasă și deschide brusc aripile sau coada, portocaliul său aprins pare o scânteie vie în întunericul pădurii – motiv pentru care localnicii din Kerala îl numesc uneori „pasărea-foc a munților”. Este una dintre acele comori ascunse care amintesc cât de fragilă și de prețioasă este biodiversitatea munților Ghats.

Cartea Slavenkei Drakulić începe acolo unde poveștile de dragoste obișnuite se termină: cu o femeie în genunchi, plângând pe trotuarul din Paris, în timp ce bărbatul pe care îl iubește nebunește o părăsește pentru alta mai tânără. Numai că femeia aceea este Dora Maar, una dintre cele mai mari fotografe ale secolului XX, iar bărbatul este Picasso.

Romanul este scris la persoana întâi, din perspectiva Dorei, și acoperă anii 1935–1946, perioada în care ea devine muza, iubita, modelul și, treptat, victima Minotaurului. Drakulić nu inventează mare lucru – se bazează strict pe scrisori, mărturii, fotografii și tablouri reale –, dar dă glas unei femei care în istoria oficială a artei a rămas aproape mută: „femeia care plânge”.

Cititorul o însoțește pe Dora prin atelierul aglomerat din rue des Grands-Augustins, unde Picasso pictează „Guernica” având-o lângă el ca martoră și asistentă tăcută. O vede pozând zile întregi pentru portretele în care chipul ei se deformează treptat, devine strigăt, mască, monstru. Află cum dragostea ei absolută se lovește de egoismul absolut al artistului care declara fără jenă că „femeile sunt mașini de suferit”. Și, mai ales, asistă la prăbușirea lentă: Dora internată la clinica Saint-Mandé, electroșocuri, lacrimi, uitare.

Stilul Slavenkei Drakulić este curat, precis, aproape chirurgical. Nu cade în melodramă ieftină și nici nu îl demonizează gratuit pe Picasso – îl arată așa cum a fost: un geniu crud, un copil răsfățat cu putere nelimitată asupra celor care îl iubeau. În schimb, îi redă Dorei demnitatea furată de istorie: o femeie extrem de inteligentă, cultivată, talentată, care și-a sacrificat propria carieră fotografică pentru a-l sluji pe el și care, după despărțire, a ales să trăiască retrasă, pictând icoane și spunând că „după Picasso, doar Dumnezeu”.

Advertisement

„Dora și Minotaurul” nu este doar povestea unei relații toxice celebre. Este și o meditație sfâșietoare despre prețul pe care îl plătesc femeile care iubesc genii, despre cum arta se hrănește cu durere reală și despre cum o muza, odată consumată, este aruncată la gunoi. O carte care doare, dar care te face să privești diferit fiecare „Femeie plângând” de pe pereții muzeelor. Indispensabilă pentru oricine vrea să înțeleagă ce se ascunde în spatele mitului Picasso.